Aceasta este peninsula semi-autonomă a Muntelui Athos, din nord-estul Greciei, centrul spiritual al Bisericii Ortodoxe Răsăritene. Cele 20 de mănăstiri, 12 schituri și câteva chilii și case risipite pe coastele abrupte de o frumusețe sălbatică, găzduiesc aproximativ 2.000 de călugări retrași din lume, în căutarea unei legături mai strânse cu Dumnezeu. Ei trăiesc doar pentru a deveni una cu Iisus Hristos. În bărbile lor dese și veșmintele negre purtate pentru a simboliza moartea față de cele lumești, călugării par desprinși dintr-o frescă bizantină - o frăție a simplității, ritualului și rugăciunii neîntrerupte, dar și a imperfecțiunii omenești. Muntele cu vârfuri înzăpezite înalt de 2.000 de metri, stâncile abrupte care se sparg valurile și pădurile dese de pini sunt însăși esența izolării lor.
Pelerinii care vizitează acest ținut nu vor vedea orașe, sate sau plaje turistice, hoteluri ori restaurante. De mai bine de zece secole, Muntele Athos este un stat religios unic, un sanctuar pentru cei care au abandonat toate lucrurile lumești și au venit aici pentru a deveni călugări, trăind în comunități organizate după reguli stricte sau în schituri izolate. Legenda spune că Fecioara Maria a debarcat pe peninsulă după ce corabia care o ducea spre insula Cipru a fost împinsă la țărm de o furtună. Impresionată de frumusețea locului, Maica Domnului i-a cerut lui Iisus să-i dăruiască muntele pentru cei care caută mântuirea. De atunci, Athosul este numit "Grădina Maicii Domnului" și i-a fost dedicat harului ei.
Aici totul funcționează într-un ritm aparte și după alte reguli care nu aparțin lumii moderne. Chiar dacă la început ești sceptic, observi că timpul curge diferit, lumea este țesută altfel, iar tu nu mai ești cel care o controlează. Și atunci înveți să te lași în voia lui Dumnezeu.
Accesul este strict reglementat. Doar bărbații pot obține "Diamonitirionul" - permisul special eliberat de Iera Epistasia (Comitetul Sfânt) al Muntelui Athos prin intermediul Biroului de Pelerinaj din Salonic. Interdicția femeilor, dar și a animalelor de sex feminin, instituită în 1060 de împăratul Constantin al X-lea, se aplică și astăzi, cu o singură excepție: pisicile, păstrate pentru a ține rozătoarele la distanță.
Calendarul după care se organizează și se rânduiesc sărbătorile pe Muntele Athos este cel iulian, aflat cu 13 zile în urma celui gregorian, iar toate ceasurile pe care pelerinii le întâlnesc aici indică ora bizantină.
Viața unui călugăr athonit se desfășoară după regulile lui Athanasie Athonitul, fondatorul Marii Lavre, cel care a marcat începutul organizării comunității monahale. Aceste reguli, deși diferă de la o mănăstire la alta, impun în esență respectarea acelorași trei jurăminte: de ascultare, de sărăcie și de castitate.
Călugării mănâncă doar două mese pe zi, fiecare având o durată de zece minute. Nu consumă carne și nu vorbesc între ei în timpul mesei. Singurul sunet care se aude este vocea unui călugăr care citește din texte sacre. Se mănâncă puțin și doar până când starețul mănăstirii sună dintr-un clopoțel. Aici nu există nimic din risipa și consumerismul lumii noastre.
După masa de dimineață, călugării se retrag în chilii pentru câteva ore de odihnă, apoi merg la "ascultări" - cum sunt numite în lumea monahală muncile pământului și toate celelalte îndeletniciri: îngrijirea livezilor de măslini, grădinăritul, studiul în biblioteci, traducerea manuscriselor vechi etc. Ascultările sunt atribuite în funcție de puterea și priceperea fiecăruia. Chiar și în timp ce lucrează, ei se roagă fără încetare, buzele lor mișcându-se constant: "Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă". La ora patru după-amiaza se oficiază Vecernia, urmată de masa de seară. De la opt seara până la unu noaptea se merge la odihnă. La apus, porțile mănăstirilor se închid până la răsărit.
Călugării își apără cu înverșunare izolarea și autonomia. Vizitatorii pot rămâne doar patru zile. Plecând din Ouranóupoli, ai sentimentul că lași lumea în urmă. Există puține drumuri asfaltate, doar câteva camioane și autobuze, și niciun stâlp de electricitate. Plajele cu care s-ar lăuda orice broșură turistică nu există, iar îmbăierea este interzisă.
Muntele Athos a supraviețuit adaptându-se doar atunci când a fost necesar, dar niciodată fără neliniște. Drumurile, mașinile, apoi electricitatea și telefoanele mobile au fost, fiecare la timpul lor, motive de iritare. Cea mai recentă "invazie" este internetul. Sunt mănăstiri care folosesc deja tehnologia pentru corespondență sau documentare. Și lumea exterioară se apropie tot mai mult. Călugării tineri au laptopuri și telefoane mobile, iar catârii de altădată au fost înlocuiți de Range Rover-uri. Și peste toate, planează temerea că donațiile Uniunii Europene vor continua numai dacă li se va permite și femeilor accesul pe peninsulă.
Călătoria mea la Muntele Athos a fost un unic prilej de introspecție, iar în ciuda a tot ceea ce pot înțelege prin cunoaștere, am rămas cu un profund sentiment de uimire și mister. De ce era lumina atât de magnifică, marea atât de frumoasă, liniștea atât de adâncă? De ce am simțit un sens atât de profund în toate? Poate că a-L cunoaște pe Dumnezeu înseamnă doar să privești o stea și să te lași atins de lumina ei. Sau să asculți sunetul cicadelor privind marea în lumina apusului. Și atunci, să fi fost epifania mea nimic mai mult decât urmarea celor trei nopți de privare de somn, când, precum în rugăciunile călugărilor, logica eșuează și totul se pierde în taina credinței?
(click pe oricare fotografie pentru slideshow)
