1. Cultura Peranakan. Apărută în urmă cu circa șase sute de ani, în regiunea cuprinsă între Nordul insulei Sumatra (Indonezia), (insula) Singapore și cele două importante așezări de pe coasta de Vest a Malaeziei de azi ce păreau propice popasului, comerțului și schimbului de mărfuri, creării de orașe, rămânerii (Melaka, în Sud, respectiv insula Penang, în Nord). Dezvoltată lent, pe măsură ce numărul celor sosiți din diferite zări creștea, odată cu apariția primelor familii mixte și, ca rezultat, a apariției celor născuți în această regiune din astfel de familii compuse.
Prezentă și azi, respectată, considerată fundamentală pentru devenirea socială, economică și culturală a acestei fabuloase regiuni cunoscută ca Strâmtoarea Melaka - în fond, cel mai scurt drum între China și respectiv India sau Peninsula Arabă (deci, Europa). Siamezii aduceau, de pe continent sau de pe insule, lemn de tec, cupru, aur, argint, fildeș - mărfuri pe care le schimbau cu mătase, porțelan, ceai, fier, praf de pușcă, pe care le aduceau negustorii chinezi sau cu lemn de santal, cuișoare sau nucșoară, bunuri aduse de vapoarele javanezilor ori, chiar cu sclavi pe care îi cumpărau aici, în Melaka.
Comercianții indieni din Cambay, Gujarat aduceau, de acasă, textile din in sau din bumbac, opiu, camfor, ori chiar mărfuri sosite din Europa - metale, sticlă, arme, mărgele, textile din lână. Negustorii arabi, persani sau din Asia Mică și Etiopia formaseră chiar o companie de comerț în Melaka, prin intermediul căreia schimbau, pentru produse asiatice, mărfurile lor - sticlărie, uleiuri, porumb, mătase, arme, cupru, cositor, var, alte materii prime alimentare.
Chinezii, fără dubiu, au fost primii care au navigat până aici, începând din secolul 5 AD, dar, mai ales, în epoca amiralului Zheng He, celebrul explorator al secolului al 15-lea. Transportau ceea ce era unic în lume pentru China la vremea aceea - mătase, porțelan, ceai, perle, praf de pușcă și duceau acasă sticlărie, uleiuri, textile din bumbac, fructe. Javanezii intrau și ei în jocurile schimbului - aduceau orez, zahăr, carne sărată, miere, ghimbir, lemn de santal, cuișoare, nucșoară, obiecte din lemn, arme, sulf, pe care le schimbau, în principal, cu textile provenite din India.
Particularitățile geografice, climatice și hidrografice (musonii specifici) ale regiunii făceau posibilă, vreme de sute de ani, înaintea apariției instrumentelor moderne de navigație și a vapoarelor moderne, o singură călătorie anuală dus și întors dinspre India, respectiv o singură călătorie anuală dus și întors dinspre China, ceea ce explică importanța creării și existenței acestor porturi - locuri de întâlnire între comercianți, negustori, marinari și proprietari de nave, bancheri, de reparare a navelor, de încheiere de contracte, de formare a echipajelor.
Cultura Peranakan (termen care semnifică persoanele născute în această regiune a strâmtorii Melaka din părinți aparținând unor culturi și societăți diferite) reprezintă o unică fuziune a tradițiilor chineze, mai ales, dar și a celor thailandeze, indiene, arabe ori javaneze, apărută spontan și dezvoltată constant, în general, în Asia de Sud-Est, dar, mai ales, aici, în Singapore, Indonezia și Malaezia, ca rezultat al căsătoriei dintre un bărbat (chinez) tânăr, curajos, navigator sau comerciant, ajuns în această regiune și o femeie locală, din Malaezia (de regulă, foarte tânără, având în jur de 15 ani și provenind dintr-o familie bogată).
În urma unor procese lente, dar constante și îndelungate de aculturație și de preluare a ceea ce era specific locului, a apărut o cultură complexă, cu obiceiuri și practici comune, cu o limbă mixtă, ce combina hokkien (devenită rapid lingua franca) ori alte limbi proprii navigatorilor ori negustorilor și malay, cu un tip de arhitectură și de locuire extrem de particular, exemplificat de shophouses (case - magazin), respectiv de residential terrace houses (locuințe cu etaj, cu terase), cu o gastronomie excepțională, rezultat al combinării, vreme de mai bine de șase sute de ani, a rețetelor, alimentelor, mirodeniilor, ierburilor aromatice, uleiurilor aduse aici de negustori ce veneau din toate zările, cu forme particulare de artă a creării obiectelor de uz cotidian (inclusiv vestimentația și bijuteriile) și a folosirii cotidiene, în ritualuri sau în ceremonii a acestora.
Vasele din porțelan decorate cu diverse culori - kamcheng, nelipsite la marile ocazii, precum zilele de naștere sau căsătoriile, la fel ca bakul sia - vasul cu capac și mâner, colorat în roșu, auriu și negru, la fel de nelipsit pentru păstrarea darurilor primite de mireasă la logodnă sau pentru marile evenimente familiale. Semnificația aparte a animalelor și păsărilor reprezentate pe obiectele din porțelan (de exemplu, phoenix pentru bărbat, respectiv plante, mai ales floarea de bujor pentru femei). Vestimentația (baju kebaya - bluza lungă, pentru femeile măritate, respectiv scurtă pentru cele nemăritate, saree, cheongsam, alături de sarong erau purtate în fiecare zi, modelele și materialele fiind diferite, în raport cu importanța momentului sau a evenimentelor). Vârsta la care tinerele erau pregătite și instruite pentru căsătorie - nu mai mult de 15 ani. Tinerele fete știau să gătească, să coasă ori să brodeze și își realizau singure kasut manik, papucii brodați cu mărgele colorate. Căsătoria era matriliniară, bărbatul (baba) fiind cel care urma soția (nyonya), în casa părinților acesteia, firesc, în fond, pentru că el era, de fapt, un venetic, bogat, dar fără o casă, un loc în care să își întemeieze familia. Mai târziu, pe măsură ce Peranakan a devenit o cultură dominantă, afacerile negustorilor chinezi de origine, adică ale acestor baba au înflorit, cei mai bogați dintre ei au construit case imense, ca cele despre care voi scrie, pentru familiile lor extinse.
Peranakan Museum din Singapore, Baba Nyonya Heritage Museum din Melaka, Pinang Peranakan Mansion din Georgetown sunt locuri excepționale în care cultura aceasta atât de particulară, Peranakan, este conservată, prezentată, expusă, valorificată și povestită. Muzeul din Singapore este adăpostit într-o clădire adaptată pentru acest scop, însă celelalte două muzee, cel din Melaka, respectiv cel din Georgetown sunt amplasate în două cât se poate de reprezentative construcții extrem de specifice acestui tip de arhitectură Peranakan, adică o casă - magazin (cu toate particularitățile arhitecturale, estetice și funcționale), respectiv o casă de tip familial, a unui baba bogat, construită astfel încât să încorporeze și să respecte integral principiile feng shui, această incredibil de complexă formă de divinație, de geomanție, care include dimensiuni astronomice, astrologice, arhitecturale, cosmologice, geografice și topografice (despre care voi scrie).