Constituie al treilea grup etnic din Malaezia, reprezentând mai mult de două milioane de locuitori (adică circa 7% din totalul populației). Sunt, în covârșitoare majoritate, descendenți - de cinci, patru, trei sau două generații -, ai indienilor din (statele) Tamil Nadu, Kerala, Madras, Punjab, care au emigrat dintr-o colonie britanică (India) spre altă colonie britanică (Malaezia), începând cu a doua jumătate a secolului al 19-lea. Așa cum tot ei sunt cei care au emigrat spre cealaltă colonie britanică vecină, Singapore, fondând Little India și rămânând fideli țării - stat (multe dintre caracteristicile pe care le descriu aici fiind comune pentru indienii din Malaezia și cei din Singapore). Alte mari comunități indiene (al căror total este apreciat la circa 35 de milioane - dar, ce înseamnă asta, pentru o țară cu 1,5 miliarde de locuitori?) sunt cele din SUA (puțin peste cinci milioane), EAU, Myanmar, Regatul Unit, Canada, Arabia Saudită, Oman și Kuweit (puțin peste un milion). În Singapore (pentru că asemănările sunt evidente) numărul lor se apropie de 400.000, adică, din nou, circa 7% din total.
I-am întâlnit, mai întâi, în această călătorie (și nu mă refer la indienii pe care i-am cunoscut demult, acasă la ei, în Tamil Nadu, ori la cei pe care i-am cunoscut în Sri Lanka, ori la cei pe care i-am cunoscut, în toamna anului 2024, în EAU - a doua cea mai mare comunitate de indieni din afara Indiei), în casele lor: în Pataling Jaya (un oraș de lângă insuportabila capitală Kuala Lumpur, dar la numai 30 de minute cu LRT - metroul local, de Pasar Seni sau de Masjid Jamek, considerate a reprezenta centrul capitalei Malaeziei) - cazul lui Rengo Thanasegaran - indian de origine; într-un sat de lângă Pataling Jaya - acolo unde am mers cu Rengo pentru a întâlni, într-o duminică, mai mulți prieteni cu care obișnuiește să se vadă frecvent; într-un alt oraș din vecinătatea capitalei, tot împreună cu Rengo - unde pretextul unei aniversări a adunat laolaltă mai bine de 25 de oameni, cu toții înrudiți, cu toții veniți din Tamil Nadu, cu toții cultivând perpetuu valorile religiei lor, hinduismul, cu toții conservând obiceiurile familiale, comunitare de acasă (chiar dacă unii nu au mers niciodată în India, pentru a-și vedea locurile de unde au plecat strămoșii lor), cu toții vorbind constant, fluent și corect limba de acasă, tamil; cu toții integrându-se comunității poli-etnice, multi-religioase și multi-lingvistice în care trăiesc, cu toții folosind - pentru că este lingua franca nu doar pentru acest grup etnic, dar și pentru cel al chinezilor, limba engleză, pe care o stăpânesc perfect și pe care o integrează - uneori conștient, pentru a exprima o anumită idee, alteori într-un firesc și necesar amestec, atunci când, de exemplu, discută cu membri ai grupului dominant al societății malaeziene, malay, Bumiput(e)ra, ocazie cu care, sigur, folosesc și limba oficială a țării, Bahasa Malaysia - pe care, din motive evidente, o cunosc, dar nu o practică.
Au hotărât să emigreze și să trăiască în Malaezia din motive economice precise; sunt educați, își au originea în castele superioare ale societății tradiționale indiene; provin din familii mari, extinse și au păstrat obiceiul de a avea copii numeroși, respectiv familii mari; se consideră parte a societății malaeziene contemporane, însă locuiesc în mici comunități, evitând să fie prea aproape de chinezi (un grup etnic budist de trei ori mai numeros decât cel al indienilor tamil) sau de populația majoritară, musulmană, cea a malaezienilor care își au originea în chiar această regiune, încă de pe vremea Regatelor Malay și, mai ales, a sultanatelor. Își practică religia de acasă, cea hindusă; sunt dedicați exclusiv gastronomiei indiene în general și tamil în special. Thosai (dosa), roti chanai, dal, naan, ildi, vadai, nasi candar, pasembur, appam, tandoori, puttu, chappati - plus infinite, incredibile, încântătoare, fabuloase rețete de curry - toate apetisante, gustoase, mirosind excepțional, abundent înzestrate cu mirodenii, ierburi și, mai ales, condimentate, picante (servite, adesea, pe frunze de bananier). Ca regulă, mâncare vegetariană; ca excepție, se gătește vită, oaie, pește, pui. Indienii, ca peste tot, folosesc, pentru a mânca, exclusiv degetele mâinii drepte, care au deprins o interesantă abilitate de a amesteca orezul, sosurile (curry), legumele și, uneori, carnea, pentru a crea un bol, probabil, perfect - după foamea, imaginația și gustul fiecăruia, respectiv după tradiția de acasă.
Sunt deschiși, primitori, amabili, veseli. Zâmbesc, salută, întreabă, sunt gata să îți povestească ceva despre ei, despre familie, despre comunitate, despre ceea ce fac aici, ori despre India. Este o încântare să îi întâlnesc. Au înființat mici afaceri, în care își sunt - unii altora, firești parteneri, prieteni, clienți. Se ajută în orice împrejurare, se susțin, se împrumută - pentru că nu întâmplător, Chettiars sau Chetty, așa cum se numesc acești oameni care primesc și dau bani cu împrumut (moneylanders, pawnbrokers), au fost, pe întreaga durată a coloniei britanice și până la declararea independenței Federației Malaeziei, în anul 1957, indieni. Le asigură copiilor condiții de viață mai bune decât majoritatea malaezienilor, adesea în școli private, inclusiv de artă. Îi inițiază în afaceri.
În Tanah Rata, locul central al regiunii de deal și munte (cu altitudini între 800 și 1.600 de metri) cunoscut sub denumirea de Cameron Highlands (după numele lui William Cameron, geolog și explorator guvernamental de la sfârșitul secolului al 19-lea britanic), majoritatea restaurantelor (nu am o denumire mai adecvată pentru locurile în care poți mânca micul dejun sau prânzul sau cina) sunt ale indienilor și servesc mâncare indiană, de regulă pentru indieni sau pentru cei aflați în vilegiatură. Există, se înțelege, în lumea comerțului, o firească și necesară concurență, care face ca prețurile să fie - după orice standard european (vestic sau nordic; central; sudic, balcanic sau estic) -, nu doar incredibil de mici, dar și într-o foarte curioasă și de neînțeles ne-concordanță cu alte prețuri. De exemplu - cu doi MYR (ringgit malaezian, moneda locală), respectiv 2,17 lei, poți plăti un bilet de autobuz în Melaka, ori o călătorie de opt stații cu metroul în capitală, sau un litru de benzină 95 (că d-aia nu există pietoni și nici trotuare și nici zebre în țara asta, iar toată lumea își pune dosul într-un automobil sau pe o motocicletă), sau o plain thosai (adică, varianta simplă) cu cele trei sosuri / curry aferente, sau o kopi (cafea cu lapte condensat sau fără, adică simplă și neagră).
Despre plantațiile atât de frumoase de ceai de aici, pentru care, de fapt, am venit și am decis să rămân o săptămână - care fac deliciul oricărui turist, călător sau vizitator, despre dealurile pe care se află, despre povestea cultivării, culegerii și prelucrării frunzelor de ceai, dar și despre vegetația luxuriantă ori despre ploile de dimensiuni biblice de aici, voi scrie într-o altă seară. După ce voi continua seria asta cu alte povești: una despre chinezii cantonezi sau mandarini; a doua, despre malaezienii get-beget.