Dar eu nu sunt un fotograf de peisaj și nu aș putea fi unul, căci îmbinarea dintre echipamentul tehnic (obiective, trepied, filtre) și filozofia răbdării (dimineți, așteptare, nemișcare) îmi provoacă o stare de neliniște.
Eu am ales, demult, drumul; sunt doar un călător adesea deghizat în fotograf ce descoperă și dezvăluie neștiutul, mereu oscilând între două lumi, admirând deopotrivă zumzetul neostenit al orașului și tăcerea absolută a muntelui.
Imaginile pe care le veți vedea au fost surprinse pe traseul clasic circular în jurul Tre Cime di Lavaredo (Trei Vârfuri) din Parcul Natural Tre Cime, Munții Dolomiți de Sud (Italia).
În fața formelor uriașe din Dolomiți, simți cât de mic și trecător ești, iar muntele îți amintește asta, fără cuvinte, la fiecare pas.
Dolomiții, numiți "munți palizi" datorită culorii gri pal a rocilor lor care seamănă cu cea a suprafeței lunii, au inspirat întotdeauna un sentiment de venerație și frică oamenilor care au trăit la poalele lor, dând naștere unor povești și legende incredibile.
Poveștile mele în imagini alb-negru descriu dialogul imaginar dintre lumini și umbre, si dintre formele reale și fantasmele create de imaginația mea. Prezența factorului uman confirma recunoașterea fragilității umane în fața măreției naturii.
În absența culorii, muntele vorbește prin lumină.
În Dolomiți, lumina se naște din piatră. Și tăcerea. Cei ce parcurg drumul descoperă asta.
Printre stânci și văi, timpul încetinește și gândurile se limpezesc.
(click pe oricare fotografie pentru slideshow)
