Kamikaze kids

Mama Rodicăi a murit când noi eram mici. Avea doar douăzeci şi opt de ani. Noi eram atât de mici, micuţi, aproape invizibili, încât n-am înţeles mare lucru, dar am aflat că trebuie să ne jucăm în linişte şi să nu plângem. Să nu cumva să plângem.

Fratele Rodicăi era chiar şi mai mic. Avea patru sau cinci ani. Noi aveam şapte.

Avea pe perete o carpetă deasupra patului. Era de catifea subţire, cu păuni mari coloraţi, acoperită de geam şi înrămată. În ziua când a murit mama ei, atâta ne-am foit şi am alergat pe marginea patului, încât am căzut peste el, iar geamul a cedat.
"Am spus să vă jucaţi în liniştite!", a strigat tatăl ei la noi, cu o faţă cenuşie, amară. Noi am tăcut, atât cât i-a luat să tragă cuvertura plină de cioburi de pe pat, apoi am devenit iarăşi zgomotoşi. Rodica a venit cu o idee. A zis s-o urmăm, şi furişându-ne printre oamenii veniţi la priveghi, ne-am încuiat în cămară. Ne-a arătat un borcan imens, a zis că înăuntru sunt vişine bune şi dulci de-astă vară, doar că zeama nu avem voie s-o bem, pentru că e otrăvită. Am deşirat împreună sfoara pe de celofan, în grabă, încurcându-ne în mânuţe.

Am băgat fiecare mâna până la cot după vişinele din vişinată. Fratele ei era rapid şi îndemânatic, şi uneori lua de două ori la rând, iar noi îl tot îmbrânceam.
"Hai să mergem în cameră", a zis Rodica după un sfert de borcan.

Ne-am furişat înapoi, cu obrajii aprinşi. Rodica s-a urcat pe pat şi a început să ţopăie pe el. "Nu mă simt bine", a zis fratele ei, iar noi l-am îmbrâncit de la una la alta. Apoi, Rodica a mai sărit un pic pe pat, iar eu m-am alăturat. Am sărit împreună râzând, ţinându-ne de mâini.

Simţeam că plutesc. Puteam vedea pe geam afară, când săream destul de sus. Înainte, acolo erau nuci, mazăre furajeră, grădini de garofiţe, cireşi, dar totul fusese ras să facă loc unui lac artificial. Ne temeam cu toţii de lac. Nu aveam voie pe lac. Lacul era locul unde vara mureau copii.

"Ce să facem acum?", am întrebat. Rodica m-a privit cu ochii ei care nu semănau cu ai nimănui. Mergem pe bara de pe palier în picioare? Fără să ne ţinem? Mergem pe marginea de metal a balconului? Ne putem ţine de partea de sus dacă vrem! Dar nu vrem! Aruncăm cu grenade după muncitori? Putem face grenade din două creioane şi un cartof mai mare! Hai să ne urcăm pe blocuri. Hai să ne plimbăm pe marginea de tablă, unul în spatele celuilalt, fără să ne ţinem de nimic! Apoi, hai să ne ghemuim la marginea parapetului, şi aruncăm cu pietre în maşinile din parcare!
"Nu-nu-nu, am o altă idee", a spus Rodica oprindu-se din sărit.

M-am oprit şi eu, şi ne-am dat drumul la mâini.

Şi-a tras de sub pat clasorul cu timbre, şi s-a apucat să le scoată pe toate, depozitându-le în mâna liberă. Dar îi tot cădeau în poală. "Ajută-mă, nu mai sta!", mi-a spus. "Tu nu!", s-a răţoit la frati-su, şi i-a dat un brânci care l-a rostogolit departe de noi. "Nu mă simt bine", a zis el stând cu picioarele desfăcute aproape în şpagat. O dâră umedă de la nara stângă i se lungea spre bărbie.
"Dă-mi-le pe toate", mi-a zis Rodica.

Rodica avea părul roşcat şi ochii albaştrii. Eu eram brunetă cu ochi căprui. Rodica avea bomboane cubaneze, şi magnetofon şi boxe. Şi vitamine galbene ruseşti. Eu îi dădeam la schimb gogoşi, mămăligă, brânză. Trocul se făcea de la un balcon la altul, de la un etaj la altul. Prada se depunea într-o stropitoare manevrată cu o funie.

Rodica a deschis geamul, apoi s-a răsucit spre mine cu mâinile ridicate deasupra capului, pline de timbre. "Priveşte-mă!", a zis. Apoi a strigat: "Săriţi şi apucaţi ce puteţi!". Nici eu, nici fratele ei nu ne-am clintit. Am stat acolo uitându-ne la ea. Apoi deodată fratele ei s-a îndoit din şale, şi a vărsat tot, mâncare, vişine, apă. S-a aplecat şi pe gură i-a ieşit tot acest val de mizerie pe care-l ţinea în el. Iar totul s-a împrăştiat la picioarele noastre, până în perete.
"Ce se-ntâmplă aici!", a strigat tatăl Rodicăi la noi.

Iar noi eram mici-micuţi, mai invizibili ca niciodată.
"Toată lumea-ntr-un picior acum!", a ordonat.

Noi ne-am privit unul pe altul. Eu, pentru că nu mai auzisem în viaţa mea de pedeapsa asta, iar ea, pentru că vroia să vadă dacă fac, dacă mă supun. Era singura de pe scară la care aveam voie, singura de pe scară la care eram invitată. Evreică împuţită, mi se spunea. Noi nu ştim ce obiceiuri ai tu, mi se spunea, aşa că nu avem voie să ne jucăm cu tine.
"Să nu se mişte niciunul până nu zic eu!", a mai spus tatăl ei, apoi şi-a târât faţa cea cenuşie departe de noi. Murise o femeie care întâmplător era mama Rodicăi. Iar noi n-aveam voie să plângem. "Unde crezi că e mama ta acum?", am întrebat-o. "În cer. S-a transformat în înger.". Iar fratele ei a zis: "Tata zice că suntem cu toţii îngeri fără trup atunci când iubim!" L-am privit în tăcere.

Stăteam fiecare într-un picior, precum berzele, încercând să ne menţinem echilibrul cu braţele întinse în lateral. "Mi-e rău", a spus fratele ei din nou.
"Nu-ţi lăsa piciorul jos!", a spus Rodica. "Dar nu ne poate vedea!", a ripostat el.

Stăteam într-un fel de cerc. Şi ne priveam unul pe celălalt. Eu mă vedeam în oglinda de la vitrină. În vitrină, Rodica avea multe bibelouri cu balerine şi câini. Aveau margini dantelate cu auriu, şi erau încremenite în poziţii ciudate. "Nu mai pot să stau aşa", am zis. "Mi-e şi mie rău." "Nu-ţi lăsa piciorul în jos!", mi-a zis Rodica.

Simţeam cum îmi amorţeşte piciorul. Mi-l imaginam ca fiind vânăt, mi-l imaginam o rană. Durerea mi se ridica pe coapsă şi înţepa. Nu ştiam dacă o să mai suport să mai vin la ea vreodată. Dacă nu cumva durerea aceea nu se va declanşa ori câte ori aveam să-i trec pragul. "Dar nu ne poate vedea!", am spus.
"Mi-e rău", a spus fratele ei.
"Mi-e rău", am repetat eu.

Brăţări făcute din furtun de perfuzie, umplut cu cerneală roşie, albastră. Seringi, ace, perfuzii furate din curtea spitalului de nebuni de lângă noi. Seringile ascunse în pungi sub pat. Seringi contaminate, eprubete, perfuzii. Mâncare de mazăre, cacao cu lapte. Papucei fermecaţi. Mingea de fotbal portocalie, cu buline mari.
"Mi-e foarte-foarte somn", am spus.

Rodica deja dormea. Fratele ei deja dormea.

Am închis ochii.

Afară începuse să ningă.