19.12.2025
Rotindu-se-n cercuri tot mai largi
Șoimul nu-l aude pe șoimar;
Toate se destramă; centrul nu mai ține;
Anarhia s-a dezlănțuit în lume,
Mareea se revarsă însângerată, pretutindeni
Ceremonia inocenței s-a dizolvat;
Cei mai buni și-au pierdut convingerea, cei răi
Sunt plini de oarbă patimă.

Revelația trebuie să fie aproape;
A Doua Venire sigur se apropie.
A Doua Venire! Abia am rostit cuvintele
Și o imagine vastă din Spiritus Mundi
Îmi tulbură vederea: undeva în țărâna pustiei
Un trup de leu cu chip de om
Și privirea goală, neiertătoare a soarelui,
Își mișcă lent coapsele, iar în juru-i
Țâșnesc revoltate umbre de păsări ale deșertului.
Se lasă iar întunericul; dar acum eu știu
Că leagănul în mișcare-a trezit întru coșmar
Douăzeci de veacuri de somn împietrit,
Ce jivină crudă, venindu-i vremea într-un târziu,
Se apropie-alene de Betleem, spre a se naște?

(în perioada 1 octombrie - 31 decembrie 2025, curatorul acestei rubrici este poeta Ioana Ieronim)

0 comentarii

Publicitate

Sus