Pavilionul de porțelan

Pavilionul Verde, înalt, de porțelan,
Lucea superb, departe, pe lacul diafan.
Ducea până la dânsul un pod ușor, de jad,
Întins ca blana moale a tigrului vărgat.
Acolo, în tăcere, în nopțile târzii,
Ședeau câțiva prieteni, în mantii aurii.
Tăcuți ședeau acolo prietenii acești;
Din când în când, pe gânduri, sorbeau adânc din cești.
Grăiau încet. Arar. Cu gura ca de lut.
Să nu trezească noaptea cu glasul lor scăzut.
Tăceau apoi, pe gânduri, prietenii acești.
Se înclinau spre masă, când beau adânc din cești.
Și se vedea-n adâncul acela diafan,
Răsfrânt, pavilionul înalt, de porțelan.
Și se vedeau adesea răsfrânți în limpezimi,
Cum beau câțiva prieteni acolo-n adâncimi.

(în perioada 1 octombrie - 31 decembrie 2025, curatorul acestei rubrici este poeta Ioana Ieronim)