S-a aflat deja? O să mor. Da, știu, toți murim, doar că eu știu că nu o să mai apuc o altă toamnă. Sună patetic. O să-nvăț pe de rost culorile frunzelor, mirosul dimineților reci, privirea pisicii când mi se cuibărește în brațe. O să fie un fel de repetiție pentru sfârșit sau pentru viața eternă. Cum adică ați greșit rezultatul? O greșeală regretabilă? Cum să vă dau în judecată? Mă duc să-mi iau o șaorma cu de toate și apoi mă opresc la cofetărie să mănânc trei prăjituri. Ce frumoasă este viața.
Gabriela Alexandru
S-a dus și ultima lună de toamnă, un amestec de anotimpuri. O ploaie rece de noiembrie îmi arată drumul către nicăieri. Aievea te văd încadrată de lumină, deși ai plecat demult. Trenciul bej și cămașa în carouri, cutia de bere, ultimul mers. Oamenii râd de mine că am mai mulți prieteni morți decât vii. Mi se pare firesc, când viii se ocupă cu lucruri mundane și murdare. Pe aici totul e bine, suntem morți și îngropați pe culmile tehnologiei, o să ajungem să vedem toamna la televizor și să o ascultăm la telefon.
Alexandrina Deaș
O chema Noiembrie. Cândva, fusese o tânără frumoasă, care s-a îndrăgostit de un bărbat însurat. Nevasta lui a blestemat-o să nu poată atinge nimic viu, iar tot ce va iubi să se ofilească. De atunci, trăiește între două lumi. Legenda spune că, dacă îi rostești numele, noaptea, apare. Iar dacă o privești direct în ochi, lumea își pierde culoarea, ceața acoperă totul, frunzele cad, timpul îngheață și, brusc, începe să ningă. Unii spun că nu e blestem, ci dorul ei, căutând o inimă care să nu se teamă s-o atingă.
