Festivalul MUST, de la Iași, 2025

Precum puteți vedea / citi, cei câțiva care veți fi urmărind cele scrise de mine de 21 de ani în rubrica 4SPACE, sunt săptămâni bune de când aici dau raportul despre ceea ce am tot făcut la școală (doctorate) și, multe, în afara școlii (conferințe, ba chiar și mondenități). Continuu cu prezentarea a ceea ca pare că va fi fost ultimul eveniment public al anului calendaristic 2025 pentru mine: participarea la Festivalul MUST de Arhitectură, de la Iași.

Cred că prima dată am venit la acest festival în 2015, când organiza studenta de atunci, doamna colegă de acum Andreea Robu Movilă. Ieșisem și dintr-o interdicție pusă asupra mea, nu mai contează de către cine, iar de ce - nu știu nici acum. A trecut, cum toate trec.

La Iași mă duc cu mare drag ori de câte ori sunt chemat și deja am fost invitat, anul viitor, în 2026, să contribui la un ciclu numit Conferințele Unirii, în primăvară. Am câțiva prieteni dragi, cu unii sunt coleg de breaslă, precum surorile Irina și Carmen Cracea, dar și precum colegi de la facultatea locală, domnii Drișcu, Ciolacu și decanul de acum, dl. Tudor Grădinaru, dar și alții, mai tineri. Am și cununat, am și botezat la Iași. Cu câțiva, mulți, studenți teriști de la construcții Iași am făcut armata de 9 luni la Râmnicu Vâlcea și am rămas, cu puțini dintre ei, în relații (virtuale) și acum, precum camaradul Titi Neștian.

Deci, vin - apropo de MUST - de drag la Iași. În 2025 a fost mai scurt și mai târziu în an, după buget. Mi s-a părut și că nu prea mai este un festival studențesc. Un rapid poll făcut în sală arăta o minoritate de studenți între audienți. Or, credeam că ei sunt organizatori, sau co-organizatori și, oricum, principalii beneficiari. Dar e bine că au colaborat OAR cu UAR Iași și ne-au strâns pe câțiva să vorbim pe felurite teme, ba chiar au reușit să îl aducă și pe domnul primar al municipiului să spună nu doar câteva cuvinte bine simțite, ci și să participe la prima sesiune, cea dedicată arhitecturii pentru educație. Au fost și invitați din afara profesiunii: avocați, manageri de firme locale (evident, mulți fiind sponsori), cu care s-au comparat experiențe, asemănătoare sau complet diferite. S-a vorbit despre bugetele firmelor de proiectare și despre construirea prețurilor solicitate clienților, dincolo de tarifarea orară versus procentuală.

Eu mă pregătisem să discut puțin despre școlile de arhitectură în general, inclusiv ca programe, dar și ca arhitecturi dedicate. A trebuit să schimb tematica din mers, cumva, încât, deși am apucat să spun o frază sau două despre tipurile de învățământ de arhitectură, am preferat să discut despre impactul inteligenței artificiale asupra domeniului nostru.

S-a vorbit mai mult despre preuniversitar, a fost prezentat un proiect de școală Varlaam, domnul primar ne-a spus câte ceva despre stadiul restaurării și construirii de școli în oraș, sabotate ambele de natalitatea scăzută și de emigrare. Ca și în cazul spitalelor, unde plecarea doctorilor pune în criză proiectele de spitale noi, nu că s-ar fi făcut prea multe în 35 de ani...

Discuțiile au fost, toate, interesante. Dar caracterul de festival, mă întreb, este el propice unor subiecte doar enunțate și nedezvoltate? S-ar putea face în afara mediului academic o dezbatere de măcar o zi despre un singur subiect, până la câteva concluzii împărtășite de cei de față? Aș face o evaluare post-festival în rândul celor care au rezistat până la sfârșit (mai puțin de un sfert la a patra sesiune, tocmai cea mai interesantă, despre firme, trei, emergente). Noroc că m-am reîntâlnit în aeroport cu câțiva dintre cei care au prezentat, foști studenți ai mei toți și am mai comentat acolo, așteptând îmbarcarea.

Dată fiind momentul publicării acestui text, după ziua națională a României, i-aș ura patriei mele, pe care am ales să nu o părăsesc, tărie în vremurile care vin, viforoase, dinspre est.

De asemenea, aș muta 1 Decembrie pe 10 Mai, inclusiv instituțional (sunt monarhist), dar și din motive de climă.

La mulți ani, România!