Am fost onorat de către dl. acad. Marius Andruh, vicepreședintele Academiei Române, cu invitația de a vorbi în cadrul programului dumisale Ora de știință, pe 19 noiembrie 2025, invitație pentru care îi mulțumesc. M-am gândit să sintetizez în 45 de minute, atunci, argumentele cărții mele ORIGINAR(h). Introducere în Arhitectura Primă, Ed. Paideia 2025. O fac din nou, sintetizând... sinteza.
Un fragment din carte găsiți aici. Iar pe canalul de youtube al academiei găsiți înregistrarea completă a prezentării mele, inclusiv a sesiunii de Q&A de la final.
Întâi am vorbit despre etimologia cuvântului prin care desemnăm profesiunea noastră, încercând să conving că este, probabil, mai potrivit termenul de arhitectonică decât cel de arhitectură, în primul rezidând ca atare tectonică, știința îmbinărilor și a nodurilor astfel încât ele să dea seamă despre forțele rezidente într-o clădire și modul încare a) se descarcă în pământ, dar și, sau mai ales b) cum se ridică spre cer. Nu este singura definiție, am arătat, citând pe Frampton și Porphirios. După ce am construit argumentul în favoarea arhitectonicii, am purces la a o deconstrui. Am spus, de data asta, că arhitectonica privește ceva superior construirii, dar construirea pare obligatorie. Cu alte cuvinte, e posibil să avem ceva numit arhitectură, chiar și fără tectonică.
Adăpost decorat cu simboluri, definiția dată de Robert Venturi obiectului arhitectural, nu presupune neapărat construirea unui spațiu care să adăpostească - funcția primordială a arhitecturii. Decorarea și, mai cu seamă, simbolistica, par a fi definiții în plus. În aceste condiții, unele dintre peșterile cu picturi rupestre dimprejurul Mediteranei ar putea fi recuperate ca fiind arhitectură primă, întrucât îndeplinesc toate cele trei condiții descrise de Venturi. Asta ar împinge data apariției ceva asemănător arhitecturii la de două ori distanța înapoi în timp față de exemplele clasice. Astăzi, acestea sunt sanctuarele de la Gobekli Tepe, vechi de circa 10.500 de ani și, încă și mai vechi, Karahan Tepe, care urcă scara timpului cu încă 1.000 de ani înapoi, spre începuturile omenirii. Ba chiar construirea, ca gest în sine, poate fi mult mai originară: 457.000 de ani pentru ce s-a găsit, nu chiar demult, la granița dintre Tanzania și Zambia, precedând, poate, chiar apariția lui Homo Sapiens.
Am explicat, așadar, de ce nu vom putea găsi o casă primă: judecând după modurile în care definim arhitectura, cu sau fără construire concrescută gestului de edificare, e posibil să găsim exemple și cu și fără tectonică. Iar, dintre cele construite, mult depinde de conservarea acestei improbabile prime case. E adevărat, exemplul african e din lemn, deci ar fi o șansă să se fi conservat, în anumite condiții de mediu extreme (ariditate sau, dimpotrivă, prezența continuă și constantă a apei, de natură să conserve o atare construcție. Un exemplu dintr-o peșteră mai veche de 25.000 ani, de pildă, ne oferă ceva ce poate fi judecat ca o primă instanță de spațiu sacru, adică două incinte făcute din gheață (stalactite și stalacmite), care ne vorbesc despre tabu-uri de parcurgere a celor două spații și despre limite în același teritoriu al peșterii în cauză.)
E o temă actuală, în ciuda a ceea ce s-ar putea crede la o primă vedere; ca de fiecare dată când se schimbă paradigma în arhitectură, sunt chestionate începuturile. Așa a fost mereu, așa e și acum, când schimbarea e severă, cu AI-ul care schimbă și chipul conceptualizării în acest domeniu.
