Ghiță, să vezi cum te ridici tu din pat într-o zi-două. O să te dau pe spate cu spirt. Sare grunjoasă avem. Oțet ne-a rămas. Cred că nu ți-ar prinde rău să-ți încălzesc apă pentru o baie la picioare. Pe seară pun de-o mămăligă cu brânză și cu usturoi, de-or fugi și strigoii de tine. Ghiță, mă auzi? Zi-mi că te simți mai bine, că nu te-ai încălzit deloc. Eu ți-am făcut șapte copii și tu cazi lat la o răceală? Nepotul cel mare a intrat în cameră și s-a aplecat să-l vadă. Dă-i pace, mamaie. E mort.
Cristina Daniela Dumitru-Pascal
Mama m-a crescut singură. Nu pot să o fac de rușine. Merg la moașa din sat să mă ajute. Știe cum să mă scoată din necaz. Cu ceai de busuioc sălbatic, amar ca veninul, apoi seringa, cu spirt și cenușă de oseminte vechi, injectată adânc, o andrea ascuțită și gata problema. Se desface de tine ca o piele moartă de șarpe. Doare, lumânarea picură odată cu sângele negru, urli, te liniștești, vrei să ajungi acasă, ajungi, mama plânge, moașa scuipă printre dinții încleștați, nu am leac pentru moarte. Nici una nu te vede.
Ana Maria Dobre-Nir
Bunica îmi ghicea în cafea. Îmi amintesc, parcă ar fi azi, ziua în care, prin liceu fiind, i-am spus că vreau să plec din țară. Nu visam la metropole, ci la o lume mai liberă, pentru că mă simțeam ca o plantă crescută într-un ghiveci prea mic. Bunica s-a uitat în zaț și a oftat: Nu pleca, mamă, văd pericole... și un bărbat care îți va veșteji busuiocul. A doua zi mi-a dat un leac: miere amestecată cu zaț și apă sfințită. Să bei și să te gândești bine, că libertatea nu se prinde ușor și cere mereu un preț.
