Oltenia a rămas doar o amintire în trecere, un peisaj dincolo de geam. Adevărata destinație era alta: Dobrogea și satele sale. Am ajuns acolo în a doua după-amiază, dar, spre dezamăgirea mea, lui Pavlos nu i-a plăcut atmosfera. N-a vrut să rămână decât o oră, abia suficientă să respirăm aerul locului.
Ne-am îndreptat apoi spre Mangalia, unde aveam să petrecem noaptea. Însă drumul ne-a rezervat o surpriză neașteptată: ne-am auto-invitat la o nuntă romă. A fost un potop de muzică, culori și ospitalitate până la epuizare. Atât de intens încât am convenit: nici o fotografie din proiectul meu despre comunitatea romă nu va fi arătată până nu voi ajunge la o expoziție adevărată. Să fie privite cu respect, nu cu o curiozitate întâmplătoare.
De la Mangalia am plecat, lăsând Marea Neagră în urmă, și am traversat podișul arid al Dobrogei spre Brăila. Peisajul se schimba drastic, uscat și bătut de soare, o cale pe care, glumea Pavlos, "dacă orbul a găsit-o, noi cu GPS-ul ce să mai zicem".
Spre seara am ajuns la Bacău, unde am căutat un refugiu pentru noapte. Dimineața, însă, ne-a rezervat o revelație: piața din Roman. Acolo, printre tarabe pline de verdețuri și vorbărie neîncetată, am simțit o căldură diferită. Moldovenii păreau mai altfel, mai deschiși, cu o ospitalitate care se oferea direct, fără rezerve. Poza aceea emblematică, cu doamna cu pălăria largă și zâmbetul frumos, a fost făcută chiar acolo, în inima vie a pieții din Roman. Era o poză de suflet, care capta mai mult decât un chip - capta o atmosferă.
Drumul nostru a luat-o apoi spre sudul Bucovinei, unde pădurile se înalță mai dense și casele încep să poarte altfel de semne. Am trecut prin sate care păreau scoase dintr-o poveste, dar nu ne-am oprit decât în treacăt. Ținta finală, dorința cea mare a prietenului meu Pavlos, era altceva.
Și astfel, după toate răscrucile, am poposit în sfârșit în Maramureș, în satul Breb. Pentru el, Breb - alături de mănăstirile încondeiate ale Moldovei pe care le vizitase altădată - reprezintă Mecca României. Locurile acestea sunt piatra de temelie a unei spiritualități vechi, tăcute și trainice, pe care el o caută cu o venerație aproape pelerină.
Am plecat din Breb cu gândul că țara asta nu se lasă cuprinsă dintr-o dată. Ea ți se dăruiește bucată cu bucată. Pentru mine a fost o călătorie de ochi și aparat foto. Pentru Pavlos, a fost și un pelerinaj.
Înainte de a încheia călătoria, am trecut din nou prin Ținutul Pădurenilor, dar de data asta cu o misiune precisă: să fixăm locațiile pentru workshop-ul de fotografie pe care Pavlos avea să-l țină în luna noiembrie.
Dar despre workshopul acela și poveștile care s-au născut acolo... într-un alt articol.
(click pe oricare fotografie pentru slideshow)
