25.01.2026
Înainte de 1989, de 26 ianuarie te sculai cu muzică de coruri muncitorești, te spălai cu apă rece, înfulecai ceva științific calculat de iubitul conducător, mergeai pe tampoanele de la tramvai la servici unde se făceau în frig adunări în care se înfiera capitalismul și unde aflai că singura soluție este iubitul conducător și îndrăgita lui consoartă care l-a însoțit într-o viață revoluționară.
Apoi beai din nechezol cu colegii, mai furai ceva dacă aveai ce, și porneai voios în lupta pentru a face rost de ceva de potol.
Și tot așa.
Problema este că din păcate cotloanele minții omenești sunt încă prea complicate și așa cum azi este imposibil să îi demonstrezi unui platist că pământul este rotund, indiferent de argumente, sau unui antivaccinist că vaccinul este esențial, tot așa unui nostalgic este foarte greu spre imposibil să îi demonstrezi că totuși înainte de '89 nu era totul perfect.

Pentru că fac fotografie de multă vreme, îmi este ușor să mă transpun într-un privitor oarecare și să mă gândesc ce văd prin grilajul gândurilor când mă uit la imaginile mele din anii 1980.
Să vă traduc ce văd, adică.

Deci problema esențială, știm să traversăm?
Vrem să vedem campionatul de fotbal la Bulgari dar stăm la Brașov?
Ne suim la Brnan pe munte cu antena Yagi și un televizor sport, punem prelata și ne uităm la meci și e bine.
Mai uităm de Ceașcă și de sinistra. Dar era și bun, pictorii care îl pictau aveau mese barosane la Sinaia.
Între timp copiii muncitorilor de la Canal învățau ca în ultimele sate din Africa.
Dar Ceașcă avea grijă de ei, îi strângea la piept drăgăstos.
Între timp celularul de la Jilava era vopsit proaspăt.
Totuși Ceașcă primea felicitări roșii, frumoase.
În uzină era frig, fum și mizerie, dar se construia socialismul care va fi frumos.
Toarășa era pictată pe vase de porțelan, băgai-aș cenușa acolo.
Motoarele de camion se reglau și în noroi și frig că nu aveai unde.
Totuși la Cîntarea României era cald și bine, dansai și se dădeau și crenviși.
La Canal au murit sute de mii de oameni dar de, asta nu era subiect de discuție.
Pe o cărămidă la Jilava, un deținut a scris "12 ani".
Grilajele de la pușcărie străluceau și scările distruse de pașii deținuților.
TRAIASCA PCR IN FRUNTE CU SECRET
Deci motorul ăsta va fi ca nou după ce mai plouă puțin pe el.
Atențiune, atențiune, ECONOMISIȚI ENERGIA ELECTRICĂ!
Pozele de reclamă pentru trupele de rock deci doar la lumina farurilor de Trabant și Dacie.
Dar mai repede, pencă mâine se bagă oă.
Apoi stăm și ne uităm pierduți în zare.
Dar ne mobilizăm, să citim cărțile lui Ceașcă, despre
POLITICA RO-
MÂNIEI POLI-
TICA DE PACE
Mergem apoi la o țigară să povestim ce a mai spus la Europa Liberă.
Dar scurt, pentru că mergem la cantina fabricii, unde scrie frumos
NICI O MASĂ FĂRĂ PEȘTE
Dar ne-am făcut degeaba speranțe pentru că
NU SERVIM FĂRĂ CARTELĂ
Dar la coadă în noroi nu se supără nimeni dacă stăm puțin.
Pentru că E DRUMUL LUNG ÎN FAȚĂ, ASCUNS SUB ZĂRI ȘI-N VREME
Ca să ne încălzim mergem să dăm o cărămidă din mână în mână, facem un nou furnal.
Apoi dăm o gonetă la EREN, Expoziția realizărilor naționale, de unde jmanglim pungi de plastic, utile, cu prospecte, pe care le aruncăm.
La piață spre casă luăm niște morcovi pencă au.
Am merge și la meci, dar LA CABINE NUMAI OFICIALII.
Din când în când mergem să ne uităm ce blocuri au făcut ăștia pe terenul bunicului.
În București, macarale, păduri de macarale, buldozere... dărâmă ăștia tot.
Fetele de la Casa de modă se dixtrează cu portretul lui nea Nicu în spate.
Poza o vede secretara de partid care face sesizări că fotografu face poze porno cu toarășu.
Între timp încă o realizare a extraordinarei capacități a științei românești, am mai mutat o biserică pe șine de colo colo.
Mă rog, la țară încă se poate pune ceva ceva în farfurii, dar nu cine știe ce.
Apoi vin alegerile în care alegem cu 95% pe toarășu cu mare bucurie că altcineva nu e.
Privim goi în zare unde nu vedem nimic.
Cine are noroc și e copil se joacă cu basculanta de plastic făcută la Muntenia, rezistentă, merge și în noroi.
După ce mai crești te duci la armată unde chiulești de la învățământul ideologic fumând un Carpați pe ninsoare.
Europa Liberă minte, nu e foamete, am văzut unu ieri cu un sac de cartofi.
La slujbă - unde popa se roagă pentru conducători - bătrânii nu văd, nu aud, nu vorbesc.
Copiii lor fac uzine și construiesc socialismul veseli, cum se vede pe fața lor.
Pe Uranus dărâmații nu au voie să își ia bulendrele decât noaptea să nu îi vadă lumea.
La Circul foamei s-a băgat o ciorbă bună.
1984 este primit de Moș Gerilă cu bucurie în suflet.
În timpul ăsta în personalul de Titu e frig ca dracu.
Dar e bine, dacă ești tânăr dai la lopată și mintenaș e cald.
E foarte bine toarăși, la Obor a băgat bere de Azuga, mici mâine, azi nu mai e.
Micii i-a mâncat presa comunistă.
Nu vă mai hliziți ca idioții, tovarășul ne spune că "Învățați și munciți, munciți și învățați" și noi nu pricepem.
Între timp lumea stă să vadă când bagă ăștia butelii.
Și minunate și superbe figuri de basm ne bucură ochii la Orășelul Copiilor.
Deși e bine reacționarii își păzesc ruinele lângă Casa Poporului, care va fi o minunată realizare.
Altfel în parc e aer curat și poți citi, ce dacă e noroi ca porcu, te cocoți pe o bancă și e bine.
În tramvaiul 6, friguros ca dracu, o tânără duce la geamantan cu frică o mașină de scris.
Dar suntem inteligenți. Ca să facem poze pentru legitimația de student ne fotografiem câte doi să economisim din film.
Satul este încă bine, sus la munte nu e colectivizat.
Copii de la orfelinat au fost ferchezuiți și li s-au dat pijamale curate, să nu le murdăriți că vă ia dracu.
La geam privesc de parte cealaltă. Încă vor mai fi ani nasoi.
Ar mai fi scurte povești, dar nu vreau să vă plictisesc, mai spuneți și voi (în comentarii).

(ianuarie 2026)

(click pe oricare fotografie pentru slideshow)



























































































































































2 comentarii

  • Din păcate.....
    Horațiu , 25.01.2026, 18:16

    ......așa e. Așa cum a scris Domnul Dinu Lazăr. Câteodată nici nu înțeleg de ce am rămas în România și niciodată nu înțeleg cum pot unii să regrete absența acelor timpuri.
    Fotografiile ? Cronica reală a 45 de ani din viața noastră (1945 - 1990).
    Amintiri amare.

  • antologice fotogratii
    Lucian Parvulescu, 25.01.2026, 18:16

    Superb descrisa si ilustrata atmosfera din timpurile dictaturii, ar merita publicata o carte cu acele timpuri. Noi eram tineri si nepretentiosi, ne bucuram si ne multumeam cu putin si ne imbatam cu iluzia libertatii de a putea petrece noaptea in jurul unui foc pe plaja de la 2 Mai sau Golful Francezului. In timpul asta insa poporul suferea si se adapta, caci nu avea incotro. Timpuri imemoriale care ar trebui descrise in cartile de istorie si arhivate intr-un muzeu al comunismului

Publicitate

Sus