Prima grădină publică urbană planificată și realizată începând cu anul 1880 (după alte surse, 1884) și cei care au urmat (pentru că este, în întregime man made), în timpul regimului britanic din Malaezia (1826 - 1942). Ideea a aparținut colonelului britanic Robert Sandilands Frowd Walker, planurile au fost realizate de Charles Compton Reade, un neo zeelandez specializat în exact acest tip de grădini (botanice și urbane). Terenul (esențial, pentru că grădina fost gândită exact pentru el), o fostă mină de cositor abandonată (la fel ca multe altele, care, după anii de început ai orașului, au fost, pe rând, părăsite), a fost donat de eroul, creatorul și binefăcătorul orașului în sine, Chung Keng Kwee (despre care am povestit în textul precedent). Ocupă o suprafață de 64 de hectare și este de o frumusețe desăvârșită, incredibilă, copleșitoare, aflându-se azi în grija consiliului local al orașului Taiping.
Piesa de rezistență a grădinii o reprezintă cele zece lacuri și heleșteie (pe care se odihnesc lotuși de culoare roz), cu suprafețe extrem de diferite, cu forme cât se poate de variabile - line, rotunjite, unduitoare, pe care au fost create insule artificiale, având și ele, forme și dimensiuni aparte. Alei și poteci șerpuitoare, sinuoase, înguste, fie ocolesc lacurile, fie le unesc, fiind create pe relativ puțin înalte porțiuni artificiale de teren - la rândul lor, vălurite, cu forme rotunjite, urcând și coborând permanent. Imaginea pe care grădina o oferă ochiului privitorului sau celui care îi parcurge drumurile este încântătoare, fabuloasă, excepțională - mai ales foarte devreme, dimineața, după răsăritul Soarelui, când încă nu s-a instalat căldura sub-tropicală a zilei, în absența aerului alb care se creează după ploaie, când este brăzdată de salutul reciproc al păsărilor care o populează sau de răgetele familiei de lei care se află în grădina zoologică (deloc mare ca întindere, dar bogată în specii de păsări și animale) cuprinsă tot în inima acestui loc admirabil și adorabil.
În dulcele stil britanic, dar ținând cont de condițiile locale, cei care au gândit grădina, au adăugat încă un element absolut necesar - o alee de arbori perfect adaptați climei de aici, golden rain trees (pterocarpus indicus), dintre care 28, care au o vârstă absolut venerabilă (mai bine de 120 de ani, fiind plantați în anul 1898) - ceilalți fiind mai tineri -, formează, datorită felului în care ramurile (uriașe) s-au îndreptat (în căutarea umidității și a luminii) spre apele lacurilor, un culoar, o galerie, un tunel (care a devenit pietonal, după ce decenii la rând a fost folosit de autovehicule. Coroanele acestor arbori (pe care s-au instalat, confortabil, zeci de specii de plante epifite) bătrâni sunt sprijinite (greutatea lor fiind copleșitoare), azi, temeinic, cu piloni metalici, pentru ca viața lor să continue, pentru ca Raintree Walk să fie, mai departe, în fiecare zi, parcursă de localnici (chinezii, spre locurile în care își pot practica exercițiile lor, mai mult sau mai puțin fizice și, probabil, mai degrabă, într-o legătură cu budismul pe care îl practică, iar alții, mergând încet, atât cât le permit vârsta, picioarele și amintirile; indienii, mișcându-se alert, ca pe un teren de sport; malaezienii, așa cum sunt ei de obicei, rezervați, încercând să nu se facă observați, marcați, parcă, de un sentiment de inferioritate - de care îi tot bănuiesc - dar, nu reușesc să îl argumentez, de când am ajuns în Malaezia, în urmă cu trei săptămâni).
Coșurile de gunoi lipsesc din Lake Garden (probabil, se încearcă verificarea unei stări de protejare a acesteia chiar de cei care o vizitează; probabil, pentru că, măreția și frumusețea ei împiedică profanarea de orice fel; probabil, datorită efectelor pozitive ale educației; probabil, datorită unui respect mutual și unui control pe care fiecare plimbăreț îl realizează, non-verbal și informal, în raport cu ceilalți plimbăreți). Lipsesc și animalele de companie (musulmanii - da, Malaezia este o țară în care 70% din populație este, azi - n-a fost mereu așa, Islamul s-a instalat copios și a început să crească vertiginos după obținerea independenței față de Regatul Unit și crearea Federației Statelor Malaeziene, în anul 1957, musulmană și nu doar că nu agreează câinii, dar cere municipalității interzicerea plimbării lor în oraș, deci, și prin grădina noastră).
Mai mult, însă, foarte firesc (populația orașului Taiping este, fix ca la noi, în Europa, în mare majoritate, îmbătrânită, pentru că tinerii preferă orașele mari, în care pot găsi și valorifica oportunități), lipsesc muzica agresivă (de fapt, există, dimineața, doar muzica tipică ce însoțește și călăuzește chinezii care fac mișcare fizică sau arte marțiale sau yoga), așa cum lipsesc grupurile zgomotoase. În plus, lipsesc - pentru că sunt formal interzise: rolele, bicicletele, motocicletele, tarabele și comerțul ambulant, murdărirea prin aruncarea gunoaielor, deteriorarea proprietății publice - bănci, arbori, flori, păsări, plimbarea animalelor de companie, adică a câinilor, ruperea ramurilor sau tăierea arborilor, comportamentul indecent, fumatul, folosirea materialelor plastice - care ar putea ajunge în lacuri și, deci, dăuna peștilor, pescuitul în apele lacurilor, organizarea oricăror activități de grup fără permisiune (mă întreb dacă există excepții, sau, dacă se aprobă, just in case, astfel de întâmplări - ca în Grădina Botanică din Singapore, pentru Diwali sau Șerek Bayrami sau Anul Nou Chinezesc - și nici n-am cum să aflu, dar pot să întreb...)