Malaezia. Taiping. Prima capitală (partea a patra)

d. Kuala Sepetang
 
Kuala înseamnă, în bahasa melayu, estuar. Sepetang este un sat de pescari, așezat aproape de locul în care mici râuri, care se formează departe de țărm, întâlnesc apele sărate ale mării, cu care se amestecă, dând astfel naștere unui ecosistem propriu, foarte particular, care influențează decisiv întreaga viață a celor care locuiesc aici, la mai puțin de 20 de kilometri de Taiping, dar și felul în care natura însăși există.

Înțeleg, așadar, ușor, și faptul că denumirea capitalei acestei țări, Kuala Lumpur, departe de a fi un nume frumos, înseamnă, pur și simplu, estuar mâlos, confluență mâloasă (pentru că, fix acolo, în locul unde se întâlnesc apele a două râuri, murdare, pline de aluviuni, a fost creată, iar locul respectiv este considerat ca fiind un fel de kilometru zero pentru acest oraș fără margini, fără suflet, fără odihnă; un oraș construit nu pentru oameni, ci împotriva lor, dând prioritate absolută transportului, prin construirea excesivă de spații pentru locuințe, prăvălii și afaceri - în general, blocuri foarte înalte, prin ridicarea de poduri - pentru transportul rutier, pentru trenuri, pentru linii de metrou, și chiar pentru pietoni - care, adesea, nu au altă posibilitate de a se deplasa, chiar de pe o stradă pe alta, de la o clădire la alta, de la o instituție la alta, decât folosind poduri incomode, înalte, întortocheate, obositoare, interminabile).

Ceea ce face extrem de particular satul acesta, Kuala Sepetang - fără să fie deloc singurul cu atât de inedite caracteristici, nu este doar prezența râului cu apă dulce, amplasarea în apropierea mării, climatul aparte, dar, mai mult decât atât, ansamblul activităților care se derulează aici - în care sunt implicați, în principiu, toți locuitorii. Iar acest aspect devine încă mai interesant atunci când înțelegi că, la fel ca oriunde în țară, locuiesc alături - aici, însă, de fapt, împreună, mult mai aproape decât ar dori ei înșiși să se întâmple), chinezi (budiști sau creștini catolici sau anglicani sau metodiști - cum se întâmplă, de exemplu, în Taiping), indieni (hinduși), malaezieni (musulmani), iar localnicii, independent de comunitatea căreia îi aparțin, înțeleg faptul că singura modalitate pentru a exista, pentru a trăi, pentru a rămâne aici, este de a se integra în ansamblul activităților economice ale satului - devenit, el însuși, o nouă comunitate - dincolo de orice barieră de origine, religie, limbă, realizând - fiecare, ceea ce se pricepe cel mai bine sau ce a învățat cel mai bine să facă.

Iată ce se întâmplă în Kuala Sepetang, în fiecare zi, de la răsăritul și până la apusul Soarelui... După regulile locului, la limita legalității, dar, cu acceptul și permisiunea autorităților...
Atunci când au planificat crearea capitalei acestei federații de state în Taiping, britanicii au explorat, atent, întreaga regiune, pentru a încerca (au reușit, în mod evident), să identifice potențialul economic al acesteia (și, mai mult ca sigur, al fiecărei așezări). Intuind importanța evidentă a activităților derivate din pescuitul maritim - dorit a ajunge la o scară industrială, au decis ca linia de cale ferată care se construia în regiune - prima din țară, să ajungă până în acest (la vremea aceea, foarte mic sat de pescari, dar cu un mare potențial) loc, pe care l-au botezat cu numele unui guvernator care s-a evidențiat prin Noua Zeelandă și Australia, la finalul secolului al 19-lea, Port Weld. Dezafectată, azi, că nu mai prezintă importanță - în fața mult mai periculosului și poluantului transport rutier, a rămas doar o amintire (placa din piatră pe care a rămas înscris numele localității păstrează și fireștile traduceri în limbile comunităților indiană, chineză și malaeziană).

a. Dimineața, devreme, cele trei tipuri de bărci (primele, specializate pentru pescuitul de moluște de mici dimensiuni, apoi, cele folosite pentru animale ce trăiesc pe fundul mâlos al râului, al estuarului sau aproape de mare, în sfârșit, cele mai mari și mai importante, pentru pescuitul de pește), împreună cu echipajul alcătuit din bărbați, pleacă de pe canalul principal, din fața locuințelor semi lacustre ale proprietarilor, și își încep activitatea - de departe, cea mai importantă a comunității multi religioase, multi lingvistice, multi etnice a satului. Captura zilei - influențată, evident, de ciclul de viață al speciilor respective și de (aici nu sunt chiar sigur, pot doar presupune) firești reglementări ale domeniului piscicol, ajunge, apoi, imediat, parțial în piețele locale, parțial în bucătăria restaurantelor locale (care așteaptă, dacă dă Domnul, să ajungă, după amiaza spre seară, turiști - cei mai mulți fiind de aici, din statul Perak, din cel vecin, Penang, sau, mai rar, din toată țara; genul acesta de așezare - am mai întâlnit una, asemănătoare, lângă Muar, în statul Johor, puțin cunoscută și, încă mai puțin vizitată de străini, este una tipică pentru turismul local). Este treaba femeilor din comunitate să se ocupe de vânzare și respectiv, de pregătirea pentru consum, în restaurante (o denumire improprie, pentru locurile în care se mănâncă aici, dar chiar nu am alta mai potrivită), a produselor mării.

b. Își încep, apoi, activitatea, tot devreme dimineața, pentru că este una dificilă, care solicită și efort, dar și pricepere, însă și pentru a evita căldura, adesea excesivă, a zilei, bărbații care, pe șantierul local, repară bărcile existente (când nevoia o impune) sau construiesc altele noi (atunci când există pește în baltă, cerere, materiale și bani), din lemn, folosind cunoștințele pe care le-au primit, acumulat sau moștenit, respectiv necesarul de tehnologie care poate să le facă munca mai ușoară. O activitate esențială, o muncă dificilă, o obligație, pentru continuarea existenței acestei comunități. Puțin mai departe, dar tot în sat, se află atelierele (într-o anumită măsură, specializate) în care se desfășoară lucrări de reparații pentru partea mecanică a bărcilor, pentru motoare și pentru echipamentele de pescuit propriu-zise care sunt instalate pe bărcile de pescuit. Alți bărbați, ori, poate, aceiași, lucrează, atunci când este nevoie, în aceste ateliere, pentru tipul ăsta de activități.

c. Aceiași, sau poate, alți bărbați (oamenii, aici, sunt, nu atât policalificați, cum putem crede, însă, suficient de dotați, încât să se priceapă la mai multe activități, mai ales că, prin specificul lor, unele pot fi, uneori, sezoniere, sau, se pot realiza, pe rând, în diferite momente ale zilei), sunt implicați într-o altă activitate (extrem de poluantă, deloc prietenoasă cu muncitorii, localnicii sau mediul), care nu are legătură cu pescuitul, dar are una directă cu locul în care se află satul - pădurea extinsă de mangrove din imediata vecinătate a acestuia. Producerea de cărbuni de foc din lemnul de foarte bună calitate pentru acest scop, al unei specii foarte particulare din această familie de plante, care poate ajunge până la 25 de metri înălțime, în cei, în medie, 65 de ani de viață, este asigurată constant - cuptoarele nu impun o prezență umană continuă, nu sunt nici măcar supravegheate, își fac singure treaba. Există cel puțin două fabrici (locuri în care au fost construite cuptoare în care, după o tehnologie simplă, rudimentară, prin ardere - la care se folosește, de regulă, alt lemn, în care trunchiurile de arbori ajung fie pe canale, fie pe drumuri terestre (una chiar în sat, în Kuala Sepetang, cealaltă, lângă sat, chiar lângă zona protejată a pădurii de mangrove).

d. Matang Mangrove Eco-Educational Centre (aflat la mai puțin de un kilometru distanță de satul nostru), după modelul altor astfel de centre care se ocupă de protecția, exploatarea adecvată, studierea impactului complex (economic, social, cultural, ecologic, turistic) asupra comunității, este o asociație locală creată pentru a gestiona, deopotrivă, partea protejată a pădurii de mangrove, dar și partea destinată exploatării industriale a acesteia, pentru producerea de cărbune din lemn. Pentru că Matang Mangrove Reserve este un ecosistem complex, care include, alături de peste 40 de specii de mangrove - trei fiind dominante, mamifere, păsări, pești, moluște, animale mici. În zona protejată, există o alee pietonală (boardwalk) bine întreținută, cabane și spații deschise pentru cazare/camping, chiar și un spațiu mare, acoperit, pentru evenimente. Tinerii din comunitate se ocupă de acest centru, organizând vizite ghidate, participând la activitățile impuse de nevoia protejării și exploatării corecte a pădurii.

e. Din motive evidente economice (cărora le-au adăugat și o aromă turistică), localnicii au creat, pe canalele de lângă sat, crescătorii pentru speciile de pește ce pot trăi în apa asta opacă, mâloasă, amestecată - dulce și sărată. Se pricep (tot bărbații, că femeile au alte treburi, mai domestice, prin sat), să le asigure hrană, protecție împotriva păsărilor sau a maladiilor. Cu vulturii este, însă, o altă poveste: sunt atrași, în anumite locuri, în care li se aruncă pește, spre deliciul tembel al unora care așa își imaginează că arată lumea naturală. Departe de a fi ceva interesant de văzut sau de admirat, locul ăsta este inclus într-un traseu turistic parcurs în barcă, propus celor care au o oră de pierdut pe canalele satului (alături de hrănirea vulturilor, observarea pădurii de mangrove ori a caselor lacustre ale unora dintre pescari, mai puțin norocoși). Celălalt traseu, unul nocturn, îi conduce pe curioși în zone unde, în plantele și mangrovele de pe malurile inundabile, apar licurici - uau!

f. Piețe - aproximative, improvizate, sporadice - în funcție de anotimp, zi din săptămână (musulmanii sunt supuși unor restricții, așa că nu se ocupă decât de rugăciune, de exemplu, în zilele de vineri), matinale, de toată ziua sau nocturne (la sfârșit de săptămână), dar, mai ales, în funcție de produsele ce se vând (proaspete sau conservate), există peste tot în sat - sunt chiar mai multe decât acesta poate suporta, însă, oamenii sunt, în general, săraci sau se apropie de limita clasei medii, așa că încearcă să obțină, cumva, banii necesari familiei. La fel, mai peste tot, există mici locuri în care se pregătește și se vinde mâncare sau există food court (fie un loc comun pentru toate gusturile, fie locuri separate, doar pentru chinezi sau doar indieni sau doar pentru malaezieni - din nou, aceștia respectă anumite reguli: no pork, no lard, muslim friendly). Tarabe fără număr și fără limite, vând orice (second hand, imitații, decorațiuni specifice Anului Nou Chinez, care se va instala pe 29 ianuarie, accesorii pentru IT). Mai există farmacii, magazine mai mari pentru electronice și electrotehnice. Vânzătorii sunt, în general femei, ajutate de tineri, copii, plozi gălăgioși, enervanți, obositori.

g. Cele mai căutate restaurante (sunt doar câteva) sunt cele care pregătesc și servesc clienților produsele ce rezultă din activitatea principală a satului, pescuitul. Firesc, pentru că mâncarea obișnuită, specifică fiecărui grup etnic, este omniprezentă, iar turiștii sau localnicii își permit să aleagă și astfel de mâncăruri (numai că, tot conform unui obicei al locului, al țării, al regiunii, peștele este pregătit, mai mereu, prin prăjire - iar despre ligheane, ulei și instrumente nu mai scriu din nou, să nu ni se facă rău, că mai avem de citit). Puzderie de bărbați și de femei lucrează, aparent, în aceste restaurante ori au, într-un fel greu de priceput, legătură cu ele. Dacă ești atent, observi cum, la una din mese, mai mulți bărbați duc tratative, discută, scriu, vorbesc la telefon, dau și primesc bani - pentru că totul este informal, nefiscalizat, într-o zonă gri. Ca tot ce se petrece, de fapt, în sat. Nu există facturi, chitanțe, bonuri, bilete - ci doar hârtii de mână, fără nici o valoare.

g bis. Pe partea cealaltă a canalului principal, dincolo de sat, într-o zonă nelocuită, și-a făcut apariția și își face agresiv simțită prezența un bar zgomotos, lipsit de clienți, frecventat de câțiva băieți din sat care savurează zgomotul artificiilor în timp ce își beau berea casei - Tiger. Tot dincolo de canal, unde se dezvoltă, de câțiva ani, o mică așezare - parte a satului, care era accesibilă numai cu barca, ajunge acum de un pod din beton - construit, evident, mai degrabă, pentru motocikal, motociclete, adică, decât pentru pietoni - pentru că acela este mijlocul de transport perfect pentru a duce, de colo până colo, orice produs necesar oamenilor și activităților pe care le desfășoară.

h. Cineva a avut ideea de a încerca să pună, cumva, împreună, ansamblul ăsta de activități - parțial variate, parțial foarte strâns întrepătrunse ale satului (și zonei imediat apropiate), probabil, în ideea de a duce comunitatea și într-o altă zonă de afaceri - turismul recreațional. A apărut, astfel, o asociație - Port Weld Eco (măcar cu numele, că, altfel, nimic, absolut nimic din ce se întâmplă aici, nu este eco), empirică, neașezată bine, încă, în matcă, aproximativă și ea, ca atâtea dintre activitățile și întâmplările din satul ăsta în care mi-am petrecut o zi, pentru a-i cunoaște mecanismele de funcționare. Asociația asta gestionează (corelează, pune de acord) o relație sat - pescuit - turism, încercând să implice pe toți cei care nu sunt, deja, parte din tot ceea ce am descris până acum. Impresia este de haos, de absență a oricărei coordonări ori planificări - dar, dincolo de ea, de impresia asta, totul funcționează (haotic - cu mari întârzieri, schimbări, înlocuiri), activitățile se succed după un ceas local, după obiceiuri locale și după mofturile turiștilor locali (care vor, parcă, să li se arate localnicilor de pe un piedestal, să le arate că îi consideră inferiori, că li se cuvine tot ceea ce au chef să facă sau să obțină în schimbul banilor).

Puzderie de tineri, reprezentând viitorul satului, ușor de recunoscut, pentru că poartă tricouri cu însemnele asociației, plus puzderie de bărbați călare pe motociclete cu ataș polivalent (mărfuri și/sau pasageri), purtători, și ei, de tricouri speciale, îi așteaptă pe turiști la intrarea în sat (ori îi preiau de la fabrica de cărbune sau de la rezervația de mangrove, sau, chiar de la Spritzer (fabrică de îmbuteliere a apei minerale și Eco Park - da, inflație de parcuri d-astea - o nouă modă în turism), îi îndrumă spre locurile de parcare din sat (sau îi ajută să o facă, oriunde este puțin loc disponibil), îi duc, de colo până colo (că distanțele din sat sunt mici), cară umbrele (pentru că turistul nu vrea să fie udat, când se plimbă, de la mașină la barcă sau la restaurant) plus (ca de obicei, nu uit asta, să nu fiu bănuit că am copiat, neatent, de undeva), tot ceea ce am uitat să scriu.

i. Turul satului în motocicletă cu ataș (am mai făcut astfel de experiențe, îmi amintesc bine, și prin alte țări din regiunea asta minunată, a Asiei de Sud-Est - în Nepal sau în Cambodgia sau în Java) este tot ce poate fi, deopotrivă, ridicol și interesant. Ridicol, pentru că motocicleta este, evident, încă o sursă de poluare, de zgomot și de dezordine prin sat, pe ulițele, fundăturile și coclaurile pe care numai un localnic le poate buchisi.

Interesant, chiar foarte, pentru că - dacă știi ce să îi ceri localnicului ăla, ajungi în toate locurile pe care le-am descris până acum, treci pe lângă locurile/spațiile de cult ale fiecărei comunități etnice, lingvistice și religioase (temple hinduse, temple ale chinezilor, biserica catolică - tot a lor, a chinezilor, pentru că unii dintre ei sunt creștini, moschei ale musulmanilor malaezieni). Mai mult, admiri clădirile vechi, părăsite sau dărăpănate; străzile murdare, fără canalizare; construcțiile noi sau refăcute sau adăugite sau transformate în guest house sau homestay sau hotel - pentru turiștii naționali care ar putea rămâne peste noapte. Treci în revistă și toți câinii comunitari. În sfârșit, admiri decorațiunile locale stradale, deja instalate și funcționale, în așteptarea (repet, asta este) Anului Nou Chinezesc. Adică tot ce mai era nevoie să cunoști, înainte de a pleca, seara târziu, din Kuala Sepetang...