Ţara zăpezii

Trec zilele trec nopţile se rotesc anotimpuri cu pulberi
Eu stau în mine ca-ntr-o supă fierbinte
Nu - nu iubesc. Nu - nu mă doare iubirea
Nu - cînd sînt zgîlţîită de friguri
nu mă ţine nimeni de mînă
Nu - nu vreau în preajmă nici o fiinţă umană:
mie-mi ajunge îngerul negru al meu
Şi-o să vină regina


Singură sînt. Iar noaptea
eu şi cu mine împreună
umblăm prin ţara zăpezii
şi din vale îi culeg ghioceii


Da. Noaptea bîntui prin zăpada înaltă
scăldată
într-o lumină albă fatală
Soarele beznei soarele beznei soarele beznei
îmi arde corneea îmi mîngîie pielea


Da. Visez colorat. Albă este zăpada alb cerul
albă licorna
albi carnivori - ghioceii
Numai pămîntul din vale e negru
precum este mormîntul
Da. Morţilor mei le vorbesc
de la ei aştept o bună primire


Neagră este ţărîna
roşu este - aşa-mi amintesc - sîngele meu
picurînd
ca o marmeladă subţire călduţă
pe tăblia lucioasă a mesei


Oho. Cum se scutură pomii de flori
şi de frunze


Trec zilele trec nopţile se rotesc anotimpuri cu pulberi
Domine al meu
Domine al tatălui meu
Domine al taţilor noştri:
ajunge
Stau în mine ca-ntr-o vatră de jar
stau în mine ca-ntr-o supă în clocot


şi prin vuietul roşu al febrei trag cu urechea
la bocancii ei de metal:
s-a dus îngerul negru -
vine regina


Oho. Vuietul roşu
de mare închisă între ţărmuri înalte
al febrei
Mi-e dor de ţara zăpezii vreau soarele beznei -
scîncesc


Nu - nu mă văd. Nu - nu mă reflectă oglinda
Dar sînt tot mai uşoară
Şi ca un zmeu de hîrtie
stau gata de ducă stau gata de zbor


(Din volumul Scara lui Iacob, Editura Cartea Românească, Bucureşti, 2006, p. 26-27)