Cândva pământul era un labirint,
Făceam trei paşi la dreapta şi descopeream o ieşire la mare,
Înaintam călcând peste ape şi treceam printr-un zid,
Făceam trei paşi la stânga mă ascundeam într-o fereastră şi aţipeam acolo
Pretutindeni poezia curgea şiroaie
Acum pământul nu mai e decât o câmpie secată de arşiţă, nesfârşită
Nicăieri nici un strop de frumuseţe în care să-mi înmoi buzele însetate
Cândva în deşert se auzeau lătrând câinii de pe alte planete
Pădurile din nord erau străbătute de un fluviu de lacrimi
Acum nu mă mai face să plâng decât absenţa ta
Cântă-mi ceva care să-ţi semene
Fă un gest care să îmi rămână, să fie doar al meu, să-l păstrez pentru totdeauna
Să-mi fac din el o cochilie în care să pot înnopta
Sau fă ceva care să-mi vindece dorul de tine
Fii urât, fii bărbat, fii un om oarecare
Nu mai sunt demult ceea ce sunt
Tot ce îmi amintesc despre mine e radiaţia fiinţei tale
Câteva piei pe care le-ai lăsat în urmă
Rămăşiţe dintr-un rest de grimasă, o licărire albastră din ironia ta,
O izbucnire în râs care provoacă ninsoarea
Mişcările tale lente şi moi degetele jucându-se cu mâneca hainei
Nu mi-a mai rămas din mine decât harta asemănărilor şi deosebirilor dintre noi
Câteva resturi de amintire dintr-un timp necunoscut
În care braţele tale se strâng în jurul meu ca pereţii unui uter
Imaginea ta a rămas unicul meu adăpost,
Tu însemni acasă şi sunt homeless
În lumina singurului lucru doar frumuseţea ta mi se mai arată...
În rest mă mişc printre leşuri şi munţi de gunoaie
Printre torente de banalitate
În afară de căldura ta totul e angoasă...
O amnezie implacabilă mă ţine înlănţuită de freamătul neliniştii tale
Nu mai desluşesc în oglindă decât un morman de bandaje care îmi înfăşoară chipul mutilat de dragoste
Îţi aud lacrimile picurând peste carcasa de sticlă a dorinţelor
Îţi văd mâinile cioplind icoane în lemnul putred al timpului
Îţi transcriu în sângele meu poemele care îţi cutreieră sângele
Numai pe tine te mai cunosc...
Tot ce mai ştiu despre mine
E trosnetul nervilor încinşi până la incandescenţă de tăcerea ta
Şi cât de mult aş vrea să plec din lume într-un desen de-al tău de copil...
(În avanpremiera lansării unui CD cu versuri şi ilustraţii semnate Ilinca Bernea)
 |  |