Milady

Bărbatul pe care-l iubesc ar minţi cât ar fi nevoie doar pentru un simplu favor. M-ar ameţi la infinit cu cuvinte care pentru el nu înseamnă nimic. Şi ar face asta cu plăcere. E cu adevărat talentat.

E un prefăcut şi-un afectat, şi gândeşte extraordinar despre sine.

În secret, îl numesc Milady.

Când l-am lăudat la început pentru cuvintele frumoase pe care mi le spune, mi-a zis că toată lumea care-l cunoaşte ştie cum gândeşte el despre dragoste, că e deja cunoscut. Dacă nu înţelegeţi, vă traduc eu: cuvintele lui cele mai intime pentru mine, le cunoaşte deja jumătate din Bucureşti.

De multe ori îmi spun că n-am nevoie de d'ăştia care n-au două vorbe la un loc, dar el continuă să mă vrăjească, manipulându-mă frumos. Spune că este victima mea, şi că din cauza mea s-a întâmplat totul, iar cuvintele lui devin mai mieroase ca oricând.

De foarte multe ori îmi spun aşa: omul ăsta mă manipulează acum. Omul ăsta mă minte acum. Omul ăsta e mai linguşitor şi mai afectat ca oricând. Şi cu toate acestea, nu suport ideea să spună aceleaşi cuvinte altei femei, să facă aceleaşi gesturi sau lucruri, chiar dacă e vorba de aceleaşi minciuni. Nu şi-ar putea păstra minciunile doar pentru mine, vă rog?!

Mi-am investit ultimii ani în el, dar eu stând aşa, în holul unui hotel, cu cactuşi peste tot, şi ficuşi şi alte felurite plante, simţind cum îmi ucide dragostea, îi spun:
"Uite ce e, nu vreau să te ofensez, dar eu nu mai cred un cuvânt din ce spui."

Cuvintele mele se mişcă încet printre umbrele culoarului rece.

Nici nu se răsuceşte spre mine.
"Nu ştiu ce vrei să zici, sunt tot eu, acelaşi... Dar văd că tu mă interpretezi din ce în ce mai greşit."

Apoi întoarce pagina ziarului. Este ocupat acum, şi nu-l pot deranja cu dilemele mele existenţiale.

În apropierea noastră, un bărbat în vârstă îi citeşte ziarul soţiei sale care stă în fotoliu, privind absentă în jur. Femeia poartă un şort roşu, care arată obscen pe fundul ei flasc, şi cu pulpele ei gelatinoase neacoperite. Totuşi au un aer comun care mă impresionează.

Privesc plafonul fals cu spoturi electrice. Îmi şoptesc mie însămi: Milady! Nu pe de-a-ntregul bărbat...!

E semiîntuneric, şi totuşi simt puterea corozivă a luminii. Mirosul de hotel, de detergenţi, şi insecticid. Şi când mă gândesc că în prima zi, după ce-am intrat pe uşile glisante, parcurgând holul uriaş, pe lângă vitrina frigorifică plină de cocteiluri pentru noi sosiţi, mi-am spus aşa: aici voi fi eu fericită!