Introducere în arhitectura contemporană

Am propus Fundației Calea Victoriei un set de prelegeri lunare, dedicate arhitecturii contemporane, ideilor de forță ale acesteia, precum și arhitecților care le ilustrează eminent. Iată-le pe primele, începând din aprilie 2026:

Arhitectura memoriei: Peter Eisenman (I), Daniel Libeskind, Moshe Saftie
(+excursie în București: Piața Palatului Regal, Memorialul Holocaustului, Stavropoleos, Gabroveni)

Vom începe seria de conferințe despre arhitectura contemporană vorbind despre ținerea de minte împreună: comemorare prin intermediul faptelor de zidire post-1989 la Berlin, unde e mult de ținut minte și la Ierusalim (Yad Vashem), unde e totul de ținut minte.

Vom descrie trăsăturile acestor gesturi comemorative contemporane, explicând și contribuția exogenă arhitecturii: textul/lista de nume, artele plastice și cea video, efectele tehnologiei contemporane. Trei tendințe în suta de ani trecută: de la locuri de bătălie la centrele orașelor; de la arhitectură religioasă la una strict simbolică și de la una falogocentrică (Derrida) la una orizontală (spre a se potrivi spațiului public), ba chiar subterană.

Și la noi avem de reamintit, de ținut minte; or, arhitectura, mai cu seamă aceea derivată din spațiul sacru, ține minte pentru noi și, uneori, chiar împotriva noastră.

Starchitecture/starchitects: Zaha Hadid, Frank Gehry, Peter Eisenman (II)
(+ starchitecture pentru București: Dorobanți Tower, ansamblu Esplanada, București 2000)

Sistemul starurilor își are un corespondent în arhitectura contemporană. Obiecte de arhitectură extravagante, scumpe sunt amplasate strategic în orașele de azi. Contribuția lor poate fi cuantificată în număr suplimentar de turiști atrași de aceste edificii (în primul an după deschiderea Guggenheim Bilbao, opt milioane de turiști l-au vizitat). Întâmplarea (?) face că toți trei arhitecți pe care îi vom discuta fac parte din trena filosofiei deconstructiviste, despre care, de asemenea, vom pomeni.

Peter Eisenman apare iarăși, datorită caracterului versatil al arhitecturii sale, deși acum se reneagă pe sine că ar fi fost vreodată deconstructivist.

Întoarcerea la natură? Gilles Perraudin, Kengo Kuma, Shigeru Ban

Întoarcerea de după modernism la materialele naturale / la îndemână (ca atare sau augmentate prin diverse procedee) ne obligă să ne întrebăm ce mai înseamnă natural astăzi și ce putem face pentru a da și un unghi ecologic acestei întoarceri la Gaia (planeta-mamă), precum și la bazele arhitecturii. Vom discuta despre piatră utilizată în arhaicul sistem trilitic, despre lemn și despre o formă de infra-lemn: hârtia și cartonul ca materiale de construcție, fiecare material ilustrat de arhitectul său preferat.

Vom pomeni, pe scurt, lucrările Fundației Habitat și Artă în România, unde am lucrat, în stuf, lemn și piatră alături de vrednicul de pomenire sculptor Alexandru Nancu, președintele fundației, de alți artiști și arhitecți, precum și de Fundația condusă de conf.dr.arh. Lorin Nicolae.

Arhitectură proiectată bottom-up/process based: Greg Lynn, Patrick Schumacher

Arhitectura contemporană, în diversitatea sa aiuritoare, prezintă, totuși, o serie de trăsături comune. Avem acces, în paradigma complexității, la geometrii non-standard/non-euclidiene (printre care suprafețe Țițeica, spații Barbilian, descrise în teze de doctorat eminente de dr.arh. Mircea Mogan/UN Studio sau dr.arh. Oana Unciuleanu), la metafore urbane și arhitecturale extrase din noile științe ale complexității (atractori stranii, teoria haosului, teoria catastrofelor). Totul marchează astăzi trecerea de la proiectarea de obiecte la proiectarea de procese de proiectare. Vom ilustra cele spuse, printre altele, cu o reproiectare a Atelierului Brâncuși de la Paris, un proiect al cuplului de arhitecți SPAN: Matias del Campo și Sandra Manninger, dar și proiecte ale unui alt cuplu de arhitecți în ascensiune: Iwamoto&Scott.