De ce să mergem, totuși, în țările Golfului (dar, evident, nu acum)

Mulți sunt indignați că grupuri de copii, însoțite, au fost surprinse de războiul contra Iranului în țările din Golf pe care le vizitau. Nici eu nu sunt neapărat de acord, nu că mi l-ar fi cerut cineva, cât privește prezența minorilor în zonă, mai ales că se știa de ceva vreme că se va întâmpla ceva violent acolo, devreme ce ambasade mai serioase decât ale noastre și-au anunțat de ceva vreme resortisanții să plece, ba chiar s-au evacuat și pe sine, măcar personalul ne-esențial. Mă surprinde, pe de altă parte, cât de naivi sunt noii îmbogățiți care își investesc banii în zonă de parcă ar fi paradisul pe pământ. Nu e.

Acum au aflat și ei că direcția investițiilor era mai sigură în Occident, dacă tot nu cred în patria lor și preferă să își conserve banii, câștigați cum-necum, în locuri mai sigure, mai pitorești, dacă nu de-a dreptul bizare. Multe din statele arabe din Golf au mizat pe ideea paradisurilor artificiale, complet nesustenabile și trăznaia se pare că a prins. Mă rog, e treaba lor, ar fi fost și a autorităților autohtone, dar fie! Nu poți trăi serios, cotidian, pe mare, cu uscat artificial în formă de palmier, în vreme ce reziduurile îți sunt trimise pe uscat, sper, iar apa potabilă îți vine de acolo. Unele din aceste fantezii se scufundă încet, deja. Clima este complet potrivnică arhitecturii cu care se echipează statele în chestiune. În același timp, veniturile din petrol și din real estate pe seama celor care, pe de altă parte, merită să fie jumuliți, sunt investite de cetățenii locali în țări arabe mai bine plasate, spre pildă în Maghreb, dar și la sud de Sahara, unde verdele e viu, nu perucă...

Mai departe, însă, am a spune și cuvinte bune despre câțiva starchitects care au făcut locuri din Golf vizitabile, ba chiar un must, cum se spune acum într-o dulce limbă română contemporană. Programul muzeului Louvre de a trimite francize acolo, în mijlocul nicăierii, deși evident este un gând derivat din mai timpuria extindere a Guggenheim la Bilbao, a produs capodopere incontestabile, care mai au în plus și atributul contextului local încorporat în proiect (arquitecturaviva.com/louvre-abu-dhabi-museum și worldarchitecture.org/jean-nouvel-s-desert-rose-national-museum-of-qatar-opens-to-the-public-in-doha, la Doha). Pentru astea, dar și pentru muzeul regretatului I.M. Pei, ar merita făcut drumul acolo. Nu acum, firește, și nu cu orice preț. Mărturia dlui acad.dr.arh Dorin Ștefan după explorarea muzeului din Abu Dhabi și a luminii pulverizate de cupolă îmi este de ajuns să înțeleg că trebuie ajuns, în această viață, chiar și acolo...

Dar nu sunt singurii arhitecți celebri și nici nu e muzeul singurul program arhitectural din zonă. Despre clădirile din ce în ce mai înalte știți cu toții câte ceva: Burj Al Arab, Burj Al Khalifa etc. Sunt în edificare proiecte din ce în ce mai înalte, unul bate spre 800 m înălțime. Dar să nu uităm, totuși, că există și proiectul lui F.L. Wright pentru o clădire Mile High (re-thinkingthefuture.com/know-your-architects/frank-lloyd-wrights-mile-high-illinois-tower), proiect căruia i s-a mai adăugat un Sky Mile High, mai recent. Nu aș fi surprins să fie edificate. În definitiv, lui Wright i s-a mai ridicat un edificiu mult după moarte (franklloydwright.org/site/marin-county-civic-center), iar performanțele tehnologice curente ar permite un asemenea construct, ca să nu mai vorbesc de herghelia de plăvani care abia ar aștepta să snobeze procurându-și o aplecătoare într-un astfel de loc...

Dar mai e ceva de văzut în zonă, o tentativă ecumenistă (architecturaldigest.com/david-adjayes-new-interfaith-complex-welcomes-all-in-abu-dhabi) propusă de David Adjai, un foarte important arhitect contemporan, David Adjai, originar din Ghana. Am văzut câteva dintre lucrările sale, la Londra (UK) și la Denver, în Colorado (USA) și știu, pe căile livrești și digitale de azi, despre celelalte lucrări. Aici merită să cercetați puțin: trei lăcașuri de cult ale celor trei religii ale cărții, anturate de centru de cercetare, spații expoziționale și locuri de întâlnire. E ceva mai bine, aș zice, decât ce avem noi la Pucioasa, în Prahova...

Îmi pare rău că am ratat o excursie în ținta atacurilor de acum, pe când era pace, încă. Dar, deși Persia este matca, sau atractorul straniu pentru marile arhitecturi din Antichitate și până bine de curând și sunt și importanți arhitecți iranieni contemporani, nu vă pot recomanda să mergeți în Iran prea curând... Să ne amintim, totuși, că de acolo ne vin arcele, bolțile și cupolele, de la templele focului, zoroastriene, ne vine așa zisul spațiu în cruce greacă înscrisă, că arhitectul maxim al imperiului otoman, Sinan Pașa, cel obsedat de Sfânta Sofia, era persan și multe, multe altele, ajunse și până la noi, aduse de turci (turla înstelată a Dragomirnei, bunăoară) sau de arabi, până în Spania, la Barcelona lui Gaudi...