Refacerea centrului orașului, după unificare, a presupus operațiuni de restaurare și urbane de mare amploare. Potsdamer Platz este doar una dintre ele, dând semnalul țeserii acestui țesut urban peste zid, fosta linie de demarcație est (comunism, DDR)-vest (capitalism, RFG). În primul rând, partiția și zidul au creat două zone de periferie care întorceau una spatele celeilalte, de peste zid. Or miza era să transformi două periferii la loc, în centrul orașului reunificat. Cred că, din aproape toate punctele de vedere, lucrul acesta s-a realizat într-o generație. Peste tot, însă, marcată în paviment sau la interior, urma / cicatricea zidului te urmărește obsedant, discretă, dar, în același timp, permanent amintitoare.
În al doilea rând, pentru că am fost prima dată acolo în 1996, când lucrurile erau în șantier peste tot, încă mai supraviețuiau porțiuni din zid intacte, deși vopsite cu graffiti. Apropo, la Checkpoint Charlie se vând în continuare așa zise porțiuni din zid; dacă ar fi fost reale, acesta din urmă ar fi trebuit să fi fost măcar cât marele zid chinezesc... Deci, am văzut întregul proces în desfășurare. La noi se terminase Concursul internațional de urbanism București 2000 faza a doua (câștigător von Gerkhan&Zeiss). În același timp, la Berlin se construia la Potsdamer Platz, pentru că totul începuse cu finanțarea venită din partea a trei firme majore din vest, nu cu estetica. În București, câștigătorul, M. von Gerkhan, fie iertat, era deja exasperat de faptul că nu se întâmpla nimic după concurs; și ce să se întâmple? El dădea estimativ ca investiție 18-20 miliarde de dolari; or, asta era mult peste toată investiția străină de atunci pe măcar doi ani. Multe puncte comune au fost atunci: modul de recompensare a proprietăților expropriate pentru cauză publică, de pildă. La ei s-au făcut conturi escrow cu suma pentru terenurile expropriate, la prețul pieței, pentru oricând urma să apară un moștenitor real (nu din ăștia cu drepturi litigioase cumpărate, ca la noi) și s-a pornit operațiunea urbană; treizeci de ani mai târziu, la noi nici măcar această operațiune nu e completă...
În al treilea rând, pentru mulțimea de memoriale din orașul reîntregit, care explorează și pun în operă practic nu doar temele posibile, ci și procedeele estetice, cam toate, de punere în operă a comemorării. De la Gedächtniskirche, în Berlinul de vest (urban-authenticity.eu/gedaechtniskirche/), până la memorialele Holocaustului evreilor (archdaily.com/peter-eisenman-designing-berlins-holocaust-memorial) și al populației rroma și sinti (stiftung-denkmal.de/memorials/memorial-to-the-sinti-and-roma-of-europe-murdered-under-national-socialism/) sau Topografia terorii (muzeul Gestapo: chronicle.com/meticulously-evil/).
În al patrulea rând, merg la Berlin pentru Insula Muzeelor. Acum, atâta doar: munca arhitectului David Chipperfield în Berlin are, aici, două-trei capodopere de vizitat. Dar cea mai evidentă dintre toate este refacerea, restaurarea Neues Museum și expoziția interioară, care conlucrează la unison cu spațiul arhitectural.
Dar văzând zorii mijind, sfioasă, Șeherezada tăcu... vorba celor 1001 nopți...
(va urma)