a. Medersa. Școală coranică. Universitate. De exemplu, Al Quaraouiyine, din inima medinei din Fes, a cărei construcție a început (conform tradiției) în anul 859, în vremea dinastiei idriside. De exemplu, Bou Inania, Misbahiya, Seffarine, Attarine. Și toate celelalte, pe care nu le-am descoperit, în plimbările mele bine țintite prin medina din Fes, nici de data asta. Rolul lor a fost exclusiv religios, la început. Apoi, la studiul inițial al teologiei, în timp, s-au adăugat și alte domenii de studiu, laice.
Sală centrală pentru rugăciunea comună; săli pentru studiu; bibliotecă; spații destinate studenților (băieți) acceptați să studieze în universitate - camere mici, individuale, situate la parter și la etaj (dacă acesta există), pe cele patru laturi ale curții, devenită sală de rugăciune; capelă funerară (în cazul medreselor mai importante și mai mari); toate celelalte facilități necesare pentru administrație, pentru profesori, pentru studenți.
b. Baia maură. Hammam. Baie de vapori, ale cărei origini se regăsesc în termele romane. Un fenomen social, o tradiție, un obicei întâlnit, încă, extrem de frecvent, aici, în Maroc. Vineri, de regulă, după ultima rugăciune (sau sâmbătă dimineața), musulmanul merge la hammam, pentru necesara curățenie trupească săptămânală. Tânăra soție, merge, de asemenea, însoțită, la hammam, înainte de căsătorie, pentru o curățire rituală a corpului.
Băile astea au rol de socializare, de creare a unor necesare legături în comunitate, de comerț și posibile comune afaceri, de pețit o viitoare noră pentru fiu, de planificare a unei nunți ori a unei sărbători rituale în comunitate. Lângă hammam, funcționează diferite souk, fiecare fiind specializat în producerea a ceea ce este necesar pentru buna funcționare a acestor instituții medievale.
c. Fântâna. Sursă esențială de apă potabilă pentru locuitorii medinei. Și sursă, alături de cursurile naturale de apă care străbat (la suprafață sau subteran) medina (păstrând vadul lor natural sau curgând prin canale special construite, astfel încât să alimenteze eficient, constant, corespunzător populația, atelierele și vopsitoriile), absolut necesară comunității, astfel încât viața să se desfășoare bine, firesc, fără necazuri.
Impunătoare, cu ghizd potrivit de înalt, placate cu zellige - plăci ceramice incredibil de frumoase, având modele circulare sau în unghiuri ascuțite. Sunt nenumărate, în piețele din medina, dar, mai ales, pe străzile importante ale acesteia, pe care se desfășoară comerțul cotidian, deci, acolo unde tranzitul populației este important (acum, cele mai multe nu funcționează, apa lor nu este potabilă, dar pot fi admirate permanent).
În Chefchaouen, apa fântânilor din medina este potabilă, rece și gustoasă. Este captată din munții la poalele cărora se află orașul.
d. Măgarul. Mijlocul de transport esențial în medina. Se strecoară (adesea, mai mulți, mânați de stăpân) ușor pe zqaq, străduțe și străzi, chiar și pe cele înguste. Dosul lor poate fi ușor adaptat, cu ajutorul unor frânghii, pentru a transporta (aproape) orice fel de marfă, indiferent cum este ambalată (saci, butelii cu gaz, lăzi cu sticle, cutii, colete). Sunt docili, nu protestează, sunt ușor de crescut și de hrănit.
e. Souk. Piață (temporară - sezonieră sau permanentă, săptămânală sau zilnică), de regulă desfășurată pe mari suprafețe de teren, în aer liber, sau acoperită (așa cum se întâmplă în medina), echivalentul termenului (turc și persan) bazar.
În limbile berbere, se numește ameznaz sau ulzuz sau anmugger. Loc în care, în afara vânzării obișnuite cu bucata, se încheie, adesea, importante tranzacții comerciale, pe termen lung, între grupuri de comercianți.
În medina din Fes (evident, în orice medina din Maroc, din Magreb, din lumea arabă - tradițională sau modernă), aceste souk au menirea de a oferi spre vânzare sau troc tot ceea ce o populație tradițională (ca cea care locuiește, de fapt, de generații, în medina) are nevoie pentru traiul zilnic (alimente, îmbrăcăminte și încălțăminte), pentru gospodărie, pentru a-și desfășura viața obișnuită în comunitate, dar și pentru viața (!) de pe lumea cealaltă.
Un loc plin de viață, de mișcare, de sunete, de zgomot, de mirosuri, de oameni - aparent dezordonat, lipsit de logică și generator de confuzie (totul este, însă, bine organizat, pus la punct în detaliu, adaptat nevoilor locuitorilor din medina - pentru că ei sunt clienții permanenți, ei știu să negocieze, pentru a obține un preț acceptabil corect, care poate să răsplătească efortul fiecărei părți participante, ei beneficiază de toată munca celor implicați - pe un traseu lung, de la producător, prin intermediari, cu transportatori, spre client. În vremuri tulburi, porțile de acces în souk se închideau noaptea - pentru a fi asigurată astfel protecția mărfurilor, a animalelor de povară care le transportau, a banilor, dar și liniștea locuitorilor.
În medina din Fes există - dacă știi cum să le găsești, atunci când te plimbi, aparent, fără scop și fără plan și fără hartă: Souk Sekkatine - specializat în producerea (ăsta este un aspect esențial - în souk se produce, de fapt, cea mai mare parte a produselor și mărfurilor care apoi sunt vândute) de harnașamente pentru cai și măgari; Souk Nejjarine și Souk Aouadine, specializate în producerea de unelte din lemn necesare lucrărilor agricole (și care se vând în medina sau în târgurile la care producătorii participă, acolo unde acestea se organizează, în satele din munți) și în producerea de obiecte din fier, de asemenea, necesare pentru munca la câmp și pentru creșterea animalelor (aceiași meșteri sunt solicitați, adesea, să repare uneltele defecte); Souk Bellagine, specializat în producerea de tot soiul de încuietori din lemn și de încălțăminte din lemn; Souk Chemainne - specializat, cândva, în producerea de lumânări (care nu mai sunt necesare), iar azi, în prepararea și vânzarea de fructe uscate; Souk Attarine - specializat, încă din secolul al 16-lea, în prepararea și vânzarea de mirodenii și de produse farmaceutice, după rețete medievale, care erau folosite și recomandate de medicii care își exercitau meseria în Bimaristane (spitalul) Sidi Frej, situat în imediata vecinătate; Souk el Henna (situat în apropierea precedentului), specializat, de secole, în realizarea de produse cosmetice și para-farmaceutice (din substanțe, plante, semințe, scoarță, coji, frunze...) tradiționale; Souk Chouari - specializat în obiecte decorative pentru casă și gospodărie (porți, uși, cadre pentru ferestre, plafoane, paturi, dulapuri, mese, scaune...), realizate din lemn de diferite esențe de meșteri tâmplari; Souk Seffarine - specializat în produse realizate (din cupru și alamă) de căldărari, atât de necesare în orice gospodărie; Souk Mejjadliene, specializat în realizarea de centuri tradiționale (pentru ocazii deosebite); Souk Tillisse - specializat în producerea de covoare și cuverturi lucrate la războiul de țesut; Souk Jeld - specializat în producerea de obiecte din piele (altele decât harnașamentul animalelor de povară); Souk Marqtane și Souk Laghzal - specializate în produse de îmbrăcăminte sau pentru casă, obținute din lână. Plus alte souk, specializate în producerea de pâine (absolut excepțională ca gust, arome, forme); de dulciuri (majoritatea, extrem de însiropate), în care se observă, oricând, prezenta migdalelor - crude, uscate, pudră, pastă, dar și a semințelor de susan; de mâncare gătită în mod tradițional; de babouche - încălțămintea tradițională marocană; de produse din argilă (arsă în cuptor), pentru gătit și mâncat; de produse din fibre textile; de îmbrăcăminte tradițională (tarbush - provenit din sarbus, în persana farsi, adică fesul tradițional de aici, care a dat, de fapt, și denumirea orașului; djellaba, gandoura); de produse din metal (aur, argint, bronz, cupru), cu scop personal decorativ sau pentru uz constant în gospodărie sau la munca din ferme și de la câmp; de produse cu destinație religioasă (veșminte, mai ale, suporturi pentru Coran...)
Blida (Chouara), tot un fel de souk, este numele celei mai mari dintre tăbăcăriile de piele (de capră, de oaie, de vacă) aflate în medina din Fes (datează, la fel ca celelalte, aflate pe colinele medinei, din secolul al 9-lea) - cu munca incredibil de grea a muncitorilor care prelucrează manual pieile, în toate etapele procesului de pregătire, de vopsire, de tăbăcire, cu mirosurile pestilențiale pe care le emană, cu mizeria inerentă, care există în mod permanent.
Familiile de vopsitori sunt specializate în prelucrarea unui singur tip de piele (fie doar capră, fie doar oaie, fie doar vacă), iar gama de culori, în mod tradițional era redusă la patru (galben-portocaliu, roșu, indigo, verde).
f. Moscheea. Iar, alături de ea, alte instituții ale religiei Islamice - mausoleul (o construcție importantă pentru credincioși, pentru comunitate, pentru populația din medina; alcătuită din mai multe săli, care pot fi folosite și pentru rugăciune - în una dintre acestea, decorată, dar, totuși, simplă, se află, sarcofagul care conține rămășițele unui imam, unui religios, unuia care este considerat sfânt) și Zaouia (o construcție mixtă, care conține o moschee, de regulă mai mică, respectiv, un mausoleu, dedicat unei persoane importante pentru comunitate - dar, nu atât de important ca cele cărora li s-au construit, după moarte, mausolee).
În medina din Tetouan se află (conform cu ceea ce am aflat vizitând Muzeul Loukach al patrimoniului religios) 21 de moschei, 25 de mausolee și 17 zaouia. Și în medina din Chefchaouen, cu mult mai mică decât cea de aici (și infinit mai mică decât cea din Fes), la tot pasul, există o zaoiua.
Unele moschei (pe care, din diferite motive, dependente, mai ales de cel sau cei care le-au ridicat, localnicii le consideră importante, și spre care se îndreaptă, mai ales în ziua sfântă de vineri, pentru a se ruga), cum este, de exemplu, Qaraouiyine din medina din Fes, au creat, în timp, în imediata vecinătate, una sau mai multe medresa (aceasta a creat patru astfel de școli coranice - de fapt, aceste instituții de învățământ religios, construite de credincioși bogați, au fost puse sub protecția și îndrumarea moscheei). Și a(u) devenit un fel de fortăreață a Islamului în inima medinei.
În cadrul lor, există: locul de rugăciune pentru bărbați (cărora li se cere să meargă zilnic la moschee, cel puțin o dată) - infinit mai mare decât cel destinat femeilor, care, în mod tradițional, merg la moschee, pentru a se ruga, doar în zilele de vineri (pentru că au nenumărate sarcini și obligații de realizat acasă, pentru familie; zona pentru spălarea ritualică, toaleta (pentru bărbați, respectiv, pentru femei); o zonă funerară, în care sunt depuse, o vreme, corpurile celor decedați; o zonă pentru depozitarea uleiului și a altor produse necesare cultului; bibliotecă; arhivă; o curte destinată personalului administrativ; sala de judecată; mai multe locuri prevăzute cu un scaun impozant, destinat profesorilor care citesc, pentru credincioși, texte din Coran; magazine în care se păstrează ceea ce este primit, sub formă de zakat sau ceea ce este donat, pentru ca moscheea și medresa să își poată continua activitățile sociale caritabile; brutăria tradițională. Plus ceea ce am uitat sau, simplu, deși cunosc, nu îmi aduc, acum, aminte. Plus ceea ce, oricât m-aș strădui, nu pot traduce și nu pot înțelege.
g. Fondouk. Caravanserai sau han. O construcție impunătoare, cu ziduri puternice, solidă, cu parter plus unul sau două niveluri (de exemplu, impozantul și foarte bine restauratul fondouk El Nejjarine, din Fes, care astăzi adăpostește Muzeul artelor și meșteșugurilor din lemn), desfășurate în jurul unei curți impunătoare, cu puține (și mici) ferestre la exterior, cu o singură poartă (înaltă, pentru ca atelajele încărcate cu mărfuri să poată intra), servind ca loc pentru depozitarea temporară a produselor transportate, pentru întâlniri planificate între comercianți, pentru încheierea unor tranzacții comerciale, pentru odihna cailor (evident, la parter), respectiv a cărăușilor sau a călătorilor ocazionali (în încăperile de la etaj/e). Circa 140 de fondouk cuprinde, spre exemplu, medina din Fes.
Azi, și-au pierdut complet funcțiile pentru care au fost create. Nu mai sunt necesare și nu mai pot funcționa, ca atare, în medina. Dar, pentru că încăperile (care au o dimensiune, de regulă, standard - ca a unei camere mici dintr-un hotel de azi) se înșiruie perfect, la fiecare nivel al construcției, s-au transformat fie în ateliere specializate în care lucrează, în mod tradițional, meșteri locali, fie în magazine în care se vând produse tradiționale.
Există, evident, o oarecare legătură între aceste fondouk (și rolul pe care îl au azi în viața socială și economică a medinei) și celebrele souk (în care acestea, de fapt, sunt amplasate).
h. Cuptoarele. Nu cele în care sunt arse obiectele din argilă sau cele ceramice, destinate nevoilor firești ale gospodăriilor, ori cele create pentru decorarea construcțiilor religioase ori a curților interioare din palate, fondouk, riad (zellige, termenul din care a derivat, în Spania maură, azulejos). Nici cuptoarele în care se topesc, se amestecă, se prelucrează metale, pentru obținerea de unelte și vase pentru gospodărie sau de bijuterii și accesorii. Aceste cuptoare se află, în mod evident, la locul lor, în diferitele souk specializate.
Cuptoare în care se face, zilnic, în cantități îndestulătoare, pâine(a cea de toate zilele a musulmanului). Pâine din făină albă de grâu, pâine din făină integrală, pâine cu mirodenii și condimente. Excepțională.
Sunt amplasate în apropierea unei surse bune de apă (omniprezentele fântâni ale medinei), pe străzi suficient de late, pentru a fi lesne aprovizionate (cu făină, lemne), cu ajutorul măgarilor sau a cărucioarelor hamalilor sau a unor motorete pentru transport.
i. Spitale. Absolut esențiale pentru comunitatea din medina (de exemplu, în cea din Fes locuiesc circa 285.000 de persoane, care formează, probabil, între 60 și 70.000 de familii, locuind în tot atâtea case), care avea nevoie să fie protejată nu doar de dușmani, prin impunătoare ziduri de incintă, punctate de turnuri solide, și de bastioane, respectiv de porți care se închideau în timpul nopții, dar și de bolile de tot felul (pe care le aduceau călătorii, animalele, intemperiile).
Amplasate în diferite părți ale medinei, pentru ca locuitorii să poată ajunge ușor la ele. Totuși, cele specializate (fiind puține), erau construite în inima medinei, aproape de căile importante de circulație ale acesteia, dar și aproape de surse de alimentare cu apă (aceleași celebre fântâni, vitale și pentru fondouk, și pentru souk, și pentru fiecare locuitor).
În Souk Attarine (specializat în pregătirea pentru vânzare și consum a mirodeniilor și a condimentelor, de exemplu (în medina din Fes), a fost construit, în jurul anului 1286, un spital care avea mai multe specialități (și era, concomitent, un loc în care se studia medicina). În timp, acesta a primit, sub formă de donație (biens de main morte/habous), un mare număr de construcții vecine, apropiate, astfel încât, în secolul al 15-lea, spitalul a cunoscut un veridic apogeu al dezvoltării și activității (devenind cel mai important din medina din Fes).
Bimaristane Sidi Frej se numește acest spital, care a avut ca specialitate, între altele, studierea și tratarea bolilor mentale - așadar, un spital medieval de psihiatrie, care a servit drept model primului spital de acest tip din lumea occidentală (construit în Valencia, Spania, în anul 1410).
O construcție similară cu cea a unui fonduk - parter (pentru încăperile dedicate bărbaților) și etaj (pentru camerele destinate femeilor), o curte interioară dreptunghiulară. Lângă spital, a fost creată, din grijă pentru cei internați, suferind de maladii psihice, o grădină în care au fost plantați arbori care, la rândul lor, i-au ajutat pe bolnavi, pentru că au atras păsări.
Li se administra pacienților și muzică (locală, cântată blând, la instrumente tradiționale cu corzi, de percuție și de suflat). Meloterapia, așa cum o numim azi, era, așadar, cunoscută și folosită, în urmă cu mai bine de 600 de ani, în acest spital.
j. Prăvălii. Că magazine nu sunt, în nici un caz. Mai degrabă, încăperi simple, de patru sau șase m.p., identice, vecine, fără alimentare cu apă curentă (unele, chiar fără alimentare cu energie electrică), prevăzute cu o poartă (că nu se poate numi ușă) spre stradă/străduță/impasse/piață, în care se desfășoară activități de comerț. Sunt zeci de astfel de spații (comerciale) înșirate pe ambele părți ale străzilor din zonele comerciale ale medinei.
Mii, probabil (că nu cred să le fi numărat, vreodată, cineva - nici măcar autoritățile). Și care nu sunt niciodată, deschise în același timp - ci, după reguli care îmi scapă (deși, am încercat să le aflu). Poate că, în funcție de timpul vânzătorului și problemele sale familiale, disponibilitatea produselor vândute, concurența făcută de cei care vând fix același produs, în fix același loc, la fix același preț.
Acum, în timpul Ramadanului, la ora opt dimineața, atunci când eu ies pentru prima plimbare a zilei (cea în care pot vedea bine aceste porți, zidurile - pentru că străzile, cele mai multe, sunt, de fapt, un fel de canale - adesea acoperite, în pantă, curbe, mărginite de zidurile înalte - uneori, foarte înalte, cam cât înălțimea a trei niveluri - parter plus un etaj înalt, plus, uneori, un alt etaj, arcadele - deasupra cărora se întind locuințele, acoperișurile - acolo unde îmi permite înclinarea străzii sau un unghi interesant să văd, moscheile, mausoleele, zaouia, băile maure...), aproape toate prăvăliile sunt închise.
Încet, treptat, se deschid cele care vând legume și fructe (pentru că marfa a călătorit în timpul nopții sau foarte devreme dimineața, dinspre satele vecine sau chiar de departe, și a ajuns în medina); apoi, cele de tip băcănie (în care se vând alimente, dar nu cele proaspete); mai târziu, se deschid măcelăriile; în final, după ora 11 se deschid și prăvăliile în care se vând produse lactate, cele specializate în vânzarea de curmale, respectiv de măsline. Prăvălii specializate în vânzarea pâinii nu există - pâinea se vinde fie în fața cuptoarelor în care se produce, fie, în băcănii, fie dintr-o roabă sau cărucior sau coș, cu care se plimbă, prin medina, vânzătorii de profesie sau cei ad-hoc.
După amiaza, se deschid și prăvăliile în care se vând haine, încălțăminte, obiecte pentru casă și gospodărie. Iar înainte de căderea serii, începând cu ora 17, toate - dar, absolut toate aceste prăvălii se închid, pentru ca, în jurul orei 18:15, la Iftar, oamenii să se roage (al patrulea moment al zilei) și să mănânce. Unica masă a zilei - în afară de cea de foarte devreme, înainte de răsăritul Soarelui.
Rămân deschise puținele restaurante, destinate, mai ales turiștilor (în medina din Rabat și în cea din Fes). În Meknes, în Chefchaouen sau aici, în Tetouan, unde numărul turiștilor care se cazează, măcar pentru o noapte, este foarte mic, eu chiar nu am văzut astfel de restaurante (locuri în care se poate mânca o mâncare caldă - poate că asta este varianta mai potrivită, că, totuși, nu prea seamănă cu restaurantele adevărate).
Apa necesară (n-are sens să explic pentru ce) prăvăliilor există; ăsta este rostul fântânilor - alimentate de surse naturale subterane, parte a unui sistem tradițional care, aici, în Tetouan, se numește Squndo și a fost realizat în secolul al 15-lea. Topografia în pantă a orașelor (Tetouan, Chefchaouen) sau a medinei (Fes) ajută la distribuirea apei, prin canale, pentru a alimenta fântânile, casele, moscheile, bazinele din casele impunătoare/riad, din tăbăcării (care au nevoie de cantități foarte mari de apă).
Vânzătorii nu poartă haine de protecție, necesare, în mod firesc, într-o prăvălie de carne, de brânză, de alimente pregătite pentru consum sau vânzare. Nu folosesc mânuși, nici accesorii; pun, foarte firesc, mâna pe pâine, pe bucata de brânză, pe dulciuri, pe fructe (chiar și pe cele care nu se spală înainte de consum, cum sunt fructele uscate, nucile, curmalele), pe carne, pește, fructe de mare. Aceeași mână cu care primesc banii și dau restul. Dreapta.
k. Ateliere ale meșteșugarilor și artizanilor. Ateliere ale celor care produc obiectele necesare casei și gospodăriei sau unelte pentru practicarea diverselor meserii. Sunt asociate fiecărui souk, așa cum este firesc. Sunt dependente de materia primă care este adusă din afară ori de cea care este produsă în medina (diverse tipuri de piele, diferite metale, tot felul de fibre - animale sau vegetale, multe varietăți de lemn...)
Există și ateliere în care se repară orice tip de produs, unealtă, echipament necesar locuitorilor medinei: încălțăminte, îmbrăcăminte, obiecte firești într-o bucătărie, obiecte necesare realizării activității meșterilor, în propriile ateliere.
Dintr-un sentiment (sau necesitate) de apartenență la o breaslă, din nevoia de a se ajuta (la nevoie), pentru că materiile prime și materialele de care au nevoie sunt aduse, de cei care le vând, în cantități îndestulătoare, într-un singur loc din medina, pentru că prețurile se pot negocia mai bine la cumpărarea de cantități mai mari (și, probabil, pentru alte motive care mie îmi scapă acum), atelierele meșteșugarilor (artizanilor) specializați în același tip de produs (damasquinage, în Meknes, ori babouche, în Fes, ori îmbrăcăminte din metriale textile, în Chefchaouen, ori împletituri din paie, aici, în Tetouan...) se află, întotdeauna, grupate, pe o aceeași uliță a medinei, într-un souk, sau, mai nou, într-un (fost) fondouk.
l. Locuințe. Case: mici - cu intrări înghesuite prin derb și zqaq, mai mici decât înălțimea medie a unei persoane, coborând, uneori, imediat după intrare, cu o jumătate de metru sub nivelul străzii, întunecoase, reci, în care trăiesc familii mari, alcătuite, de regulă, din mai multe generații, împărțind, mai multe persoane, o cameră; mari, chiar dacă nu se poate distinge, din stradă, dimensiunea impresionantă a casei, pentru că aceasta se desfășoară dincolo de ziduri înalte - camerele fiind desfășurate simetric, pe cele două sau patru laturi ale unei curți interioare (care, atunci când a fost construită, era descoperită, pentru că partea superioară reprezenta singurul loc prin care lumina Soarelui, căldura și binefăcătoarea ploaie să poată intra și conținea un havuz, o fântână, o sursă subterană de apă) și pe două niveluri (nu există ferestre spre exterior, ori, dacă există, sunt foarte mici și au, mai degrabă, rolul strategic de a vedea cine bate la ușă, cine trece pe uliță - se folosea un cod, adică se bătea în mod diferit, atunci când sosea o familie sau o femeie singură ori împreună cu copiii săi mici, respectiv, dacă ajungea, la poarta casei, și dorea să intre, un bărbat - pentru ca familia să știe cine să întâmpine oaspetele - o femeie din familie, ori, un bărbat, stăpânul casei).
Riad se numesc aceste case. O denumire prin care, azi, multe hoteluri se prezintă publicului - pentru că funcționează în astfel de case mari/mici fortărețe din chiar inima medinei. Păstrează dispunerea laterală a camerelor pentru oaspeți, dar au închis zona descoperită de deasupra curții interioare, pentru mai mult confort și pentru siguranță.
Palate. Construcții impunătoare, cu două sau trei niveluri înalte, construite în zone deschise, în piețe, pentru vizibilitate, pentru a demonstra prestanța familiilor bogate care le-au ridicat, pentru a arăta opulența acestora, pentru a arăta călătorilor înstăriți, dregătorilor, oficialilor aflați în trecere prin târg/oraș, locul în care, potrivit rangului lor, ar putea cere găzduire ori unde ar urma să fie invitați să poposească pentru a se odihni sau pentru a-și încheia afacerile pentru care sosiseră. Au fațade impunătoare, construite în stil tradițional, cu porți înalte, ferestre mari. Sunt decorate cu zellige, cu arabescuri făcute din stuc, cu lemn de esențe prețioase.
m. Oamenii. Locuitori ai medinei, de regulă, de generații. Locuind, evident, în aceleași case în care s-au născut (nu doar ei, ci și părinții și bunicii lor). Cunoscând perfect medina, în care se deplasează la fel ca în propria casă, mai întâi pe micul derb - acolo unde se află (intrarea în propria) casa, apoi, pe străduțele destinate, prioritar, locuirii, mai apoi, ajungând în zona străzilor comerciale (dacă au nevoie să cumpere ceva sau să vândă ceva - nou sau vechi sau foarte vechi sau chiar istoric; în medina din Tetouan, pe sute de metri de străduțe, am văzut lucruri din vremea copilăriei mele, reparate, refăcute, revândute), ori, orientându-se spre una din porțile (bab) ale medinei (dacă au nevoie să ajungă în afara acesteia - copiii, de exemplu, pentru a merge la școală, ori, în general, locuitorii de orice vârstă, la spital, ori la instituțiile administrației orașului, sau la autogară...)
De regulă, zonele comerciale sunt aceleași, de sute de ani, fix lângă porți, pentru că pe acolo sosesc mărfurile sau produsele care se comercializează în medina. Acestea (cele proaspete, se înțelege, precum produsele lactate) sunt grijuliu distribuite dimineața devreme, adică sunt așezate în fața porții închise a magazinului, până când acesta este deschis, de regulă, spre prânz. Fără să fie însoțite de vreun act. Fără să dispară ceva de-acolo, în orele care se scurg.
Călătorii (îmi displace să scriu turiștii, dar, de fapt, la ei mă refer) apar mai târziu. Sunt mânați precum oile de ghizii lor, care, probabil, le arată ce au ei chef, îi duc, mai degrabă, în acele zone ale medinei (souk) în care se află magazinele care vând produse tradiționale, pentru că astfel pot obține (dincolo de ce primesc de la agenția de turism și dincolo de bacșișul turiștilor) un comision (din prețul plătit de turiștii care, eventual, cumpără ceva).
Cei mai mulți nu știu exact unde se află, nici nu ascultă ce li se povestește, doar vorbesc între ei și fac poze. Se plimbă, așadar, preț de o oră, se lasă zăpăciți de ghid, de labirintul medinei, de mirosuri (sau putori) și pleacă. Spre alt oraș, spre altă medina. Șapte orașe și șapte medine în șapte zile. Exact ca grupul Christian Tour aflat în avionul cu care am ajuns în Marrakech pe 9 februarie seara. După care, se întorc acasă - au bifat și Marocul. (Eu am ajuns azi, în ziua 18, în medina cu numărul șapte, cea de aici, din Tanger, după cele din Casablanca, Rabat, Meknes, Fes, Chefchaouen, Tetouan. Și mai rămân încă 16 zile, pentru alte cinci: El Jadida, Essaouira, Taroudant, Ouarzazate, Marrakech).
Locuitorii altor zone ale orașului, care ajung în medina în mod firesc, pentru a-și vedea sau vizita rudele sau prietenii sau partenerii de (mici) afaceri. Ori, pentru a cumpăra ceva ce știu că se găsește doar aici sau dintr-o prăvălie cunoscută. Sau, pentru a găsi un meșter care știe să repare ceva stricat. Sau, pentru că, deși locuiesc în altă parte, lucrează în medina (într-o prăvălie, într-un atelier, într-un hotel/hostel/riad, într-un muzeu, într-un restaurant).
Bărbații în vârstă poartă haine și încălțăminte tradiționale (un fel de izmene subțiri, peste care se trag șosetele; djellaba, iar, adesea, sub aceasta, încă un astfel de veșmânt, lung, până la glezne, dar, mai subțire; în picioare, poartă babouche). Tarbouche sau glugă pe cap. Baston. Privesc spre celălalt, zâmbesc, răspund la salut. Au atitudine, prestanță. De regulă, ies să se plimbe puțin și să ajungă la moschee.
Sunt liniștiți, calmi, tăcuți, se deplasează încet, din tot felul de motive (străzile în pantă, curbe, denivelate, neîntreținute, precare, întunecoase, umede; starea de sănătate; aglomerația din unele souk și din zonele comerciale; ciurda care se formează ad-hoc, în fața unor prăvălii - aici, nu există noțiunile de rând, ordine și așteptare, ci înghionteli, împingeri, presiune; blocajele care se creează datorită discuțiilor spontane, dar interminabile și omniprezente, dintre vânzători și cumpărători sau, mai ales, dintre aceștia și ceilalți trecători - pare că se cunosc, cu toții, că și-au promis să se întâlnească fix în acel loc și că au ceva extrem de important de discutat, musai în acel moment, astfel încât, prioritatea nu o are clientul care este servit, ci discuția pe care vânzătorul o are cu altcineva - una sau mai multe persoane, concomitent).
Se oprește din ceea ce face, sau continuă, dar greșește ceva, strică sau pierde sau distruge ceva, scapă ceva pe jos, se încurcă, este atenționat de client - nimic nu contează, nimic nu poate întrerupe discuția începută în urmă cu un secol, dezvoltată azi și care va continua încă un secol, care este adevărata lui activitate din medina, rostul zilei, menirea sa ca om și vânzător.
Bărbații tineri și cei de vârstă medie sunt extrem de inoportuni și de zgomotoși; se opresc, la fiecare pas, pentru a vorbi cu cineva; pleacă, dar se întorc, pentru că mai au ceva de adăugat, ori a mai apărut cineva cu care au de vorbit; pleacă din nou, merg câțiva pași, întorc capul, pentru că încă mai au ceva de comentat, ori de răspuns celuilalt/celorlalți - cu voce tare, foarte tare, extrem de tare. Se mișcă mult, de parcă ar vorbi și cu mâinile, ori cu corpul întreg. Horcăie, scuipă, își trag mucii. Sunt dezgustători.
Cei care nu au nimic de făcut, au, totuși, ceva de făcut: încurcă lumea, obturează trecerile înguste, îi agasează pe călători (pe care îi ating, încercând să îi ducă spre anumite magazine tradiționale, pentru același comision, bolborosind ceva în limba franceză - mai peste tot, sau în limba spaniolă - în Chefchaouen și în Tetouan), se îndreaptă spre ceva și se întorc brusc, sunt haotici, penibili și inutili - în economia medinei, pentru că nimeni nu are, cu adevărat, nevoie de ei.
Femeile mature și cele în vârstă poartă haine cât se poate de adecvate cu statutul lor: djellaba (fără glugă, subțire, oarecum elegantă, sau, cel puțin, normală); au capul acoperit; încearcă (și reușesc) să treacă neobservate; privesc în jos ori lateral ori deasupra, evitându-i pe ceilalți. Poartă, firesc, cel puțin o traistă în care se află ceva pentru casă, sau un cărucior pentru cumpărături. Însoțesc copiii spre ieșirea din medina, pentru a ajunge la autobuzele care îi culeg, pentru a-i duce la școală. Îi poartă pe cei de țâță în brațe, pentru că este aproape imposibil, din motive evidente, să se poată deplasa cu un cărucior în medina. Însoțesc o mamaie din familie care se deplasează greu, cu baston. Se strâng ciorchine în fața unor prăvălii, vorbind toate, în același timp, între ele, dar și cu vânzătorul, uită să mai plece, după ce au cumpărat ce doreau. Își arată una alteia ce au mai târguit. Se opresc să mai vorbească puțin.
Vânzătoarele/vânzătorii de verdețuri, de mici cantități de ouă, de ierburi uscate, de lămâi, de te miri ce, venite/veniți din satele lor de departe, încă de dimineață, așezate/așezați pe unde găsesc un loc neocupat de altcineva (lângă un zid, în fața porții unei prăvălii care nu este deschisă, în apropierea unei moschei, pe treptele intrării unei case, oriunde...). Rămân acolo, chiar și întreaga zi, pentru a vinde ceea ce au adus de acasă.
Orbi, infirmi, ologi, purtându-și beteșugul prin medina; încercând să vândă, simbolic, ceva, pentru a primi un bănuț. Ceilalți nu-i ajută, nu-i văd; pentru ei, acești bieți oameni, nu există.
Copiii sunt rar vizibili prin medina: dimineața, între orele 8 și 9, atunci când merg spre porți, pentru a ajunge la școală; la prânz, cam pe la 12:30, atunci când se întorc de la școală. În restul timpului, rămân în case, ori se aciuiesc prin vecini, pe la rubedenii, pe la prieteni.
Regatul Marocului. Tanger. Medina - nu doar cea din Fes (partea a șasea)
n. Kasbah. Fortăreață. Reședință întărită (cu ziduri, turnuri, donjoane). Cartier fortificat, adică împrejmuit cu ziduri înalte, construite pentru a-i apăra pe locuitori. În decursul ultimelor secole, unele kasbah au servit ca centru al administrației locale, altele ca garnizoană militară sau, în sfârșit, altele ca loc privilegiat în care un demnitar, un prinț, și-a clădit palatul (iar, lângă el, o moschee, un hammam, o piață publică, depozite pentru cereale...). Un întreg cartier regal, construit în jurul unui spațios, elegant și important palat regal.
Acolo unde a fost posibil, valorificând deplin topografia locului, aceste kasbah au fost construite în zone strategice, înalte, pentru a se putea ușor supraveghea împrejurimile, pentru ca protecția să fie totală, pentru ca apărarea să fie eficientă (de exemplu, Kasbah des Oudayas din Rabat sau Kasbah din Tanger). Un simbol al locului, cunoscut de prieteni (care știau că le putea oferi protecție), cunoscut de dușmani (care știau că este nevoie să se ferească de cei din kasbah).
Se află în imediata apropiere a medinei, pentru că acolo, în medina locuiau oamenii care lucrau pentru autoritate, pentru rege sau pentru prinț și familia acestuia; pentru că s-a creat o firească legătură între cei care exercitau puterea (din palatul lor aflat în kasbah) și oamenii obișnuiți, locuitorii medinei, care simțeau, în mod evident, nevoia de a fi apărați (și erau apărați). Cu timpul, atunci când s-au construit, la rândul lor, zidurile de protecție ale medinei (și porțile bine păzite ale acesteia), kasbah a devenit parte a medinei (de exemplu, în Chefchaouen sau în Tanger).
De formă circulară (mai practică, fiind mai ușor de protejat) sau de formă dreptunghiulară (permițând crearea mai multor porți de acces - pentru oameni, mărfuri, animale de povară) ori având forma pe care a dictat-o chiar terenul pe care s-a dezvoltat (de exemplu, Tetouan).
Kasbah din Tanger (situată pe o înălțime, exact lângă medina, in care, de fapt, acum, se consideră că face parte) adăpostește în Dar el-Makzen (palatul sultanului) - o construcție inițiată în secolul al 12-lea, mereu refăcută, mărită și consolidată, Musee La Kasbah des cultures mediterraneenne.
Un muzeu extrem de interesant, povestind despre trecutul (fenician, iliric, punic, libian, cartaginez, etrusc, roman, portughez, britanic) al orașului. O completare utilă a MUCEM din Marseille. O frumoasă carte de vizită a orașului (alături de Centrul de interpretare dedicat călătorului și exploratorului Ibn Battuta originar din Tanger, găzduit de Borj En-Naam, respectiv alături de Centrul de interpretare dedicat fortificațiilor orașului, care se află în Borj Dar El Baroud). Primul muzeu african pe care îl rețin și pentru lista Muzeelor mele, pe care, îmi dau bine seama acum, am cam uitat să o actualizez în ultimii doi ani.
o. Mâțele. Prezente absolut peste tot în orașe: străzi, curți, piețe, grădini. Singure sau însoțite de pui. Cele mai multe - letargice, lente, sătule. Altele - în căutare permanentă de mâncare, pe care o găsesc ușor, deoarece li se oferă mereu.
Animalul preferat al Profetului (pacea să fie cu el): mai mult încă, el însuși avea o mâță - femelă, numită Muezza, care nu îl părăsea niciodată și care torcea sau dormea întotdeauna pe poalele propriei djellaba. O iubea atât de mult, încât se spune că, într-o zi, nedorind să o deranjeze pentru a merge la moschee pentru rugăciune, a preferat să își deșire haina asta pe care o purta zilnic. Recunoscătoare, atunci când acesta s-a întors, Muezza, pentru a-i mulțumi, a făcut o reverență foarte grațioasă. Profetul și-a trecut apoi, de trei ori, mâna, pe spatele mâței, dăruindu-i astfel felinei abilitatea de a ajunge - în cazul unei căderi, pe sol, ușor, fără probleme, pe cele patru labe. Atunci când Profetul s-a îndreptat, pentru a se ruga, spre Mecca, Muezza a fost purtată în brațe de către acesta, motiv pentru care, până azi, mâțele se bucură de privilegiul de a intra în moschei (și, prin extensie, în case, în prăvălii, oriunde).
Un animal, așadar, sacru, dotat cu șansă (baraka), și care este purtător de noroc. Născut (o pereche de mâțe, de fapt) din strănutul unui leu, pe Arca lui Noe, exact la timp pentru a stârpi rozătoarele care o infestaseră, protejând, astfel, rezervele de hrană și, deci, supraviețuirea tuturor speciilor.
Trăiește alături de noi. Elimină sursele care pot provoca impuritate în orașe. Exemplu de curățenie, îngrijindu-se constant. Model de puritate. În fond, se poate bea apa din care a băut, anterior, o mâță marocană.
Mâțele nu se vând nu se cumpără, cu atât mai puțin nu sunt omorâte, ci sunt, mereu, protejate. Datoria musulmanului este să le îngrijească și să le hrănească pe cele care se plimbă libere și trăiesc, așa cum vor.
