Desfășurată într-o zi de sâmbătă, sesiunea de ieri l-a avut în centrul atenției pe Corneliu-Victor Drăghici, debutant cu romanul Iacov în 2024, având în prezent pe masa de lucru o piesă din care ne-a făcut o lectură în premieră.
Acest cenaclu literar se conturează deja ca un spațiu de libertate intelectuală, unde se încurajează analiza literară și lectura atentă, analitică, un spație de creație care reflectă evoluția literaturii române contemporane. În ce măsură înființarea unui cenaclu literar online precum "Literatura de azi" este necesară și legitimă ca formă de continuare și actualizare a tradiției cercurilor literare clasice (Junimea, înființat de Titu Maiorescu, Sburătorul lui E. Lovinescu, cenaclul lui Ovid S. Crohmălniceanu, Cenaclul de Luni al lui Nicolae Manolescu sau cel condus de Eugen Simion), având în vedere schimbările de paradigmă culturală, mediul digital și noile forme de receptare a literaturii contemporane?
Daniel Cristea-Enache: Este aproape riscant, în convorbirile noastre, de precizat momentul (apropiat) întrebărilor, fiindcă se poate vedea astfel întârzierea cu care vă răspund, și pentru care îmi cer iertare. Între "ieri" din întrebările Dvs. și azi când răspund la ele, s-a acumulat ceva timp. Existența mea s-a complicat iarăși, fiindcă am onorat invitația Uniunii Scriitorilor din România de a deveni directorul de relații externe al Uniunii, o funcție de mare răspundere și cu un "carusel" de programe, evenimente, proiecte, parteneriate, contacte etc. care să pună în lumina frumoasă pe care o merită scriitorii români și operele lor.
Dar m-am gândit la antrenorul meu de fotbal preferat, Pep Guardiola de la Manchester City, care își conduce echipa în meciuri grele în patru competiții diferite (Premier League, două Cupe ale Angliei și Champions League), cu partide disputate din trei în trei zile. El cum poate?!? În ce mă privește, întotdeauna când am avut mai multă muncă m-am organizat mai bine; și parcă văd că și convorbirile noastre vor căpăta tocmai de acum încolo mult-dorita ritmicitate de care nu m-am învrednicit când aveam suficient timp liber. E tare complicată psihologia creației; și a criticilor literari, iată, nu mai puțin.
Chiar ieri am primit un mesaj de la o cursantă a "lecțiilor" mele online despre Marin Preda, care, după ce mă felicita pentru noua funcție, mă întreba cu vădită îngrijorare: "Și pe noi, cursanții tăi, cui ne lași?". I-am răspuns îndată că nu-i las nimănui, fiindcă aceste cursuri sunt pentru veritabilii cititori, mai mult decât pentru mine, cel care le țin.
La fel și cu noul Cenaclu. Am creat cenaclul "Literatura de azi" nu fiindcă, personal, nu aș fi avut cu ce să mă ocup și mi-am făcut singur de lucru, ci pentru că am simțit că un asemenea spațiu de libertate intelectuală, cum spuneți, poate fi util unor scriitoare și scriitori de azi. Cred că rolul unui critic literar este și mai important astăzi decât în epocile lui Maiorescu, Lovinescu, Manolescu, cu faimoasele lor cenacluri, din motivul "exploziei" de cărți care apar în prezent. Uneori am impresia că în literatura română de azi sunt mai mulți autori decât cititori. În timp ce la vânzările de carte și la consumul cultural suntem pe ultimele locuri în Uniunea Europeană, dacă nu chiar pe ultimul, în ceea ce privește autorlâcul, părem campioni.
Funcția criticului, funcția critică reprezintă așadar o necesitate. E nevoie de instanțe care să cartografieze terenul literar, să-i facă harta, să-i contureze formele de relief axiologic, să-i scrie istoria, integrată în cea a literaturii române din toate epocile. E foarte, foarte multă treabă pentru un critic și un istoric literar, iar un cenaclu în care el poate lua contact direct cu autorii și cu textele lor constituie unul dintre instrumentele sale. Nu știu dacă și cât vor învăța de la mine scriitoarele și scriitorii care vor citi în cenaclul "Literatura de azi", dar știu cu certitudine că eu voi învăța de la ele și de la ei, așa cum li s-a întâmplat lui Lovinescu și lui Manolescu, la Sburătorul și la Cenaclul de Luni.
În ambele cazuri, și în epoca interbelică, și în cea postbelică, critica, criticul s-a adaptat "din mers" la noile criterii artistice utilizate conștient sau intuitiv de scriitori. Scriitorii de la cenaclu au văzut noua literatură, cu formele ei de expresie, înainte s-o vadă criticul literar; și acesta, mentorul cenaclului, inteligent fiind, a asimilat rapid cunoașterea mai fină și mai subtilă a noului. Astfel, adept inițial al poeziei "pure", radical moderniste, Manolescu a învățat de la tinerii poeți din Generația '80 să aprecieze și să guste prozaismul și biografismul postmodernismului. Cu decenii în urmă, Lovinescu, teoreticianul romanului citadin, îl asculta la cenaclu pe tânărul Marin Preda, cu proza lui rurală de o frapantă modernitate, în spiritul behaviorismului american.
Or, dacă asemenea critici mari au învățat ceva important despre literatură din cenaclurile pe care le-au condus, de la scriitorii care au citit texte în cadrul lor, cu sesiunile de comentarii libere ce dau sens și savoare oricărui cenaclu, cu atât mai mult voi învăța eu de la scriitorii de azi, atât de diferiți, care vor veni la cenaclul "Literatura de azi". Iulia Dragomir și Corneliu-Victor Drăghici, despre care ați vorbit, sunt din generații de creație diferite și ilustrează, cu textele lor, genuri literare distincte. Iulia Dragomir a citit poezie, C.-V. Drăghici, proză și teatru; iar noi, auditorii, am avut bucuria de a recepta în direct, live, literatură valoroasă scrisă de autori de astăzi, vii, în plină evoluție. Literatura contemporană are capacitatea de a oferi surprize plăcute și a te impresiona chiar, uneori, prin opere de vârf. Dacă n-ar fi așa, ar mai merita să fii critic literar de întâmpinare și să scrii cronici despre cărțile nou apărute?
Se observă cum lucrurile acestea sunt legate și, mai mult decât atât, se presupun reciproc. A fi cronicar literar și a recepta în primă instanță cărțile care se scriu și se publică azi e o profesie din același "aluat" cu aceea de a ține un cenaclu literar și a-i asculta pe scriitori citindu-și textele. Nu întâmplător Lovinescu și Manolescu au fost deopotrivă cronicari literari și conducători de cenaclu: ei treceau prin două "site" literatura din epoca lor, citind-o în solitudine critică și ascultând-o în atmosfera de cenaclu.
Ce aduce nou cenaclul "Literatura de azi" (unde, de altfel, Dvs. traduceți fragmente din textele scriitorilor și din judecățile critice formulate în legătură cu scrisul lor) este acest regim sau format online, inexistent în epocile dinaintea internetului, și care ne permite să eliminăm obstacolul distanței geografice. Spre deosebire de participanții la Cenaclul de Luni care se întâlneau cu toții în același loc din București, participanții la cenaclul online "Literatura de azi" pot fi oriunde, tocmai pentru că cenaclul este online și, în spațiul virtual, prin Google Meet, ne putem vedea și auzi cu toții din București, Cluj, Craiova, Iași, Chișinău, Brașov, Montreal; din orice loc de pe lumea aceasta cu o conexiune la net.
Schimbarea de paradigmă literară începe, aș spune, cu schimbarea de paradigmă culturală, iar aceasta se datorează evoluției uluitoare a tehnologiei, de neimaginat pe vremea cenaclurilor "clasice". Inclusiv convorbirile noastre anulează unitatea de spațiu, fiind purtate prin aceleași instrumente tehnologice și postate (iar nu tipărite) pe portalul online LiterNet. Însă un cenaclu online e și mai avantajat de evoluția tehnologică, fiindcă în convorbirile acestea noi ne scriem întrebările și respectiv răspunsurile în manieră tradițională, apăsând pe literele de pe tastatură ca altădată pe cele de la mașina de scris; dar în cazul unui cenaclu online, participarea tuturor simultan, în virtual, fiecare aflându-se într-un alt punct spațial, în real, este ceva la antipodul tradiției, de-a dreptul revoluționar.
Cenaclul nostru nu mai este legat de un anumit loc, el e un cenaclu de oriunde. Și chiar dacă s-ar citi aici numai texte slabe și s-a debita numai banalități, faptul că putem s-o facem din mai multe orașe, din mai multe țări, de pe mai multe continente, este, da, revoluționar; și uluitor.
După atâta modernitate, să nu uit să relatez că eu am mai participat la un cenaclu literar ca moderator, cu ani în urmă, alături de un alt critic, Tudorel Urian. Inițial la acel cenaclu de la Muzeul Național al Literaturii Române imaginat de regretatul Radu Călin Cristea trebuia să fim trei moderatori: Tudorel Urian, Paul Cernat și cu mine, dar Cernat a declinat invitația și am rămas doi. Suficient însă pentru a înțelege un lucru: perspectivele critice asupra literaturii sunt sensibil diferite, astfel că adesea lui Urian îi plăcea ce nu-mi plăcea mie, și viceversa, spre confuzia scriitorului care citise și aștepta un verdict. În loc de un verdict critic veneau două, uneori radical diferite, astfel că bietul autor pleca de la cenaclu mai încurcat decât venise.
Savuroasă a rămas pentru mine o ședință de cenaclu cu o tânără scriitoare pe care Urian a apreciat-o la superlativ, spre deosebire de mine. În ziua următoare, ea a scris pe blogul ei o diatribă împotriva mea, a criticului care nu-i înțelesese literatura, și printre multe altele se confesa că o enervasem atât de tare, încât a trebuit să-și facă o cafea proaspătă cu lămâie ca să-i treacă durerea de cap. Curios din fire cum sunt, dat fiind că nu băusem niciodată cafea fierbinte cu lămâie, am încercat și eu acest remediu scriitoricesc de pe blogul cu diatriba împotriva criticii mele de la cenaclu. Și... a funcționat de minune.
De ani buni, atunci când am o stare de oboseală accentuată, de "uzură", lipsă de concentrare și alte asemenea probleme, îmi fac o cafea proaspătă la filtru, storc o jumătate de lămâie în cană cât este fierbinte cafeaua, amestec cu lingurița și apoi o beau cu înghițituri mici ca pe un elixir al vitalității. Fără un cenaclu literar, n-aș fi aflat poate niciodată de asemenea licori miraculoase băute de scriitorii pe care noi, criticii, nu-i înțelegem.
(va urma)