Adeeb are 35 de ani și trăiește unde are chef, în Europa sau în SUA (acum, de exemplu, aici, în Portugalia atlantică), pentru că studiile pe care le-a urmat și aplecarea lui spre cunoașterea aprofundată a limbii arabe îi permit să lucreze ca translator (din și în, texte literare sau științifice) de oriunde. Este foarte bun amic cu AI - traduc, de fapt, împreună. Uneori, au conversații filosofice, seara târziu, după mai multe pahare cu vin Blandy de Madeira. Am avut și discuții în trei. Și pentru că îi plac liniștea, clima și natura insulei. Și pentru că îi place să primească, în casa lui, amici CS din toată lumea, cu care deapănă povești culturale, filosofice, insulare.
Lucrează din apartamentul închiriat în care locuiește în Funchal (adică locul în care m-a invitat să rămân în timpul călătoriei mele recente prin Madeira). Și de unde am plecat, împreună, prin laurissilva, pădurea asta sub-tropicală originară, de început de lume și de insulă, ori de-a lungul a câteva levadas (pe care îmi doream să le văd, pentru a înțelege dacă reprezintă fix ceea ce, în Bali, face mândria insulei, sistemul de irigații subak, sau, dacă înseamnă, de fapt, altceva - ori, doar o altă modalitate de a folosi rațional, eficient, respectuos, resursa asta fabuloasă pentru agricultură, pentru vița de vie, pentru bananieri, pentru tot ce se cultivă - aflată, în fond, din belșug, pe ambele insule, apa noastră cea de toate zilele ), ori pe ulițele sau pe lângă tarabele ticsite cu specialitatea insulei, bolo do caco (pedra de basalto, că așa se coace, în mod tradițional - toată insula fiind de origine vulcanică), o lipie (aparent, banală, dar povestită, istorică și foarte gustoasă), pe bază de cartofi dulci, sau, în sfârșit, prin piețele Carnavalului de Mardi Gras de anul ăsta.
De Sexta feira, 21 martie, la ora locală 21:00 (așa târziu încep acolo evenimentele culturale de seară, mult după serviciu și după cină), fetele noastre, laureate ale Concursului Enescu, Alexandra Segal și Maria Marica, susțin, în cadrul Festival de musica de Madeira, ediția 38, un recital de pian și vioară. Cu totul, sunt programate zece concerte și recitaluri, acolo, în capitala insulei, la Centro de Congressos sau la Asambleia Legislativa. Concertele în sala mare (prima), recitalurile în sala mică (a doua). Tickets, 10 euro. Habar n-au organizatorii ăia că un festival are și rostul de a-i stoarce de bani pe cei care doresc să participe, să asculte, să se bucure - dar, pot învăța de la ai noștri (la Festivalul Enescu biletele ajung până la 56 de euro, adică, mă rog, puțin peste 5,25% din salariul mediu net lunar de acasă; oare, cât reprezintă 10 euro din salariul mediu net lunar în Madeira?)
Evit aglomerările, fie ele chiar și primăvăratice, neglijez sărbătorile pestrițe, skip carnavalurile (zgomotoase, kitsch, poluante pentru fiecare simț, și năucitoare pentru toate, atrăgătoare de mulțimi pestrițe și chiar de vase de croazieră), mă îndepărtez de miezul, de epicentrul, de sâmburele acestor evenimente, stau deoparte de mulțimi, de efluvii, de mase în mișcare).
Însă, deh, acum este altceva, pentru că am pregătit călătoria asta culturală exact pentru a poposi în Madeira la vremea carnavalului local, pentru a înțelege logica evenimentelor asociate acestuia, pentru a-mi observa reacțiile provocate de acest spectacol, care are o semnificație complexă, bogată, deopotrivă laică - legată de ciclurile naturii și ale vieții, dar și religioasă - corelată cu Paștele catolic, pentru a participa la primele slujbe din Quaresma, pentru a primi, la fel ca ceilalți credincioși, în Igreja e Convento de Santa Clara, pe creștet, firul subțire al cenușii primei zile din postul mare...
Concertele după amiezii aveau loc pe o scenă de mici dimensiuni, în fața unui public format din fervenți susținători locali ai grupurilor invitate (din Portugalia sau din țări de expresie portugheză din America de Sud și din Africa - Brazilia, Angola, Surinam, Cabo Verde, Guinea Bissau), dar și din turiști întâmplători, croazieriști, călători, curioși, vizitatori, plimbăreți, gură-cască, băgători de seamă, nechemați... Printre aceștia, evident, eram și eu...
Ceea ce așteptam, însă, cu toții, era, evident, parada carnavalului, care avea să se deruleze pe Avenida Sa Carneiro, cale de, poate, doi kilometri, pe faleză, lângă ocean. În fond, parada îi prezenta chiar pe participanții care se înscriseseră la concursul organizat cu acest prilej (criancas - individuais, pares e grupos; adultos - individuais, casais, grupos; cu sau fără animăluțe, cu sau fără accesorii, cu sau fără care alegorice; sensibilizând publicul la teme actuale; ironizând pe ceilalți ori autoironizându-se pe sine)...
A durat fix o oră, între 16:30 și 17:30, s-a derulat firesc, din când în când, sub stranii mici stropi de ploaie venită de nicăieri... Și s-a isprăvit, pentru ca strada să fie curățată de confetti, pentru a se relua circulația, pentru ca următoarele evenimente să se poată derula, pentru ca fiecare să ajungă acolo unde avea nevoie... Eu, spre exemplu, la următorul concert de carnaval, iar apoi, acasă, pentru că hotărâsem, împreună cu Adeeb, să pregătim o cină de poveste, ceea ce s-a și întâmplat...
