Nu m-ajuta la teme, că nu știa carte, dar nu se dezlipea de mine când le făceam. Ca să mi-audă glăsciorul șoptind alfabetul și să-mi vadă mânuța care-nșira litere-n caiet. Odată am zărit-o la măsuța mea. Vorbea apăsat: M mare de mână, a mic de mână, și scria pe-o poză veche, pentru prima oară. Mama. Eu nu știam că și bunicuțele au fost mici, cu mămici, credeam că Dumnezeu le-a coborât din cer, așa, ca nepoțeii să li se scalde-n ochii blânzi. Nici că acel scăldat, prin legea firii, avea să-mi fie interzis într-o zi.
Paula Butnariu-Bompa
Încă de pe șosea vedeai lacul străjuit de stânci. Intrai în sătuc și te duceai hipnotizat spre el. Albastru, limpede, iar în porțiunea accesibilă, un semn: scăldatul interzis. De ce? Îți ia mințile, mi-au zis ai locului. An de an vin temerari care întreabă ironic: ce, or fi crocodili, rechini? și intră. Apoi ies urlând: nu am vrut, nu mai fac, iartă-mă. Se pare că apa le scormonește colțurile unde-și ascund păcatele, le arată suferința provocată și le inundă sufletul cu empatie. Și de ce e interzis? am întrebat.
Liliana Rînja
Poliția s-a năpustit asupra lui. Au încercat să îl imobilizeze, dar le aluneca printre mâini. Apoi au încercat să îl prindă cu lațul. Când și-au dat seama că nu reușesc nici așa, s-au mulțumit să își înfigă dinții în carnea lui și să îl scoată din apă, să îl întindă pe o prelată murdară. A murit la scurt timp, sufocat, l-au omorât, putem spune, dar ei nu au simțit niciun strop de vinovăție pentru că legea e lege, iar pe pancartă scria foarte clar Scăldatul interzis. Ce dacă era un biet pește.
