Sunt multe feluri de-a muri dar dacă ar fi după mine, eu, Pedro Lacerda, aș da orice să mor înecat în ochii ei verzi și când zic orice nu mă refer la căsuța cu livadă ori la turma de capre, mă refer chiar la sufletul meu. Dacă Belzebut însuși s-ar așeza acum lângă mine și mi-ar zice bă Pedro, de ce să mori tu ca prostul așa, când ți-aș putea-o da eu pe Aurora Alves în schimbul sufletului tău pentru care se roagă mă-ta-n genunchi la Fecioară de mă arde pe piept, în clipa asta aș bate palma cu el.
Vlad Mușat
Încă mă doare capul. Ei nu știu că amestecând culorile steagului, obțin culoarea pielii mele? Am crezut că tabloul pictat de mine, cu marea turcoaz, cu semnul interzis și cu oameni triști, la fel ca mine, întinși pe plajă, va fi cumpărat de familia Liviu pentru a arăta lumii că arta ne poate salva. Ce naiv am fost. M-au invitat la ei acasă, la cină, apoi am mers la galeria lor de artă. Acolo m-au dezbrăcat și m-au bătut cu propriul tablou. Au și filmat. Nonculoare, un scurtmetraj deja apreciat de critici.
Gabriel Moldovan
Sub podul de tren, apa prezice viitorul. La scăldat, văd un bărbat în galben. Se îneacă sub ochii mei. Ies îngrozită afară. Îl găsesc după trei zile. Chiar pe mal. E în galben. Pune tabla cu Scăldatul interzis. Caut să îl trag departe de buza de beton. Se opune. Căutând disperată să schimb viziunea, îl împing cu toată forța. Acesta alunecă și cade fix în mijlocul ochiului de apă neagră. Se zbate identic cu cel din viziune. Nu am fost martora salvatoare, ci brațul care execută destinul. Înfig panoul în locul lui.
