În zorii zilei, cuprinde-mă în brațe și spune-mi: te iubesc. E vocea nevestei mele plecată la cele veșnice. Sunt lac de apă, mă zvârcolesc în pat, aștept dimineața cu groază. E ziua mea de naștere, vin prietenii, larmă, dragoste mimată, nervi zdruncinați. O lacrimă îmi curge pe obraz. Nevasta ținea piept la toate. Bagheta ei magică mi-a fost toată viața scut. Mi-a pavat drumul spre stele. Ești un om de hârtie, așa mă alinta ea. Mâinile tale strâng în brațe cuvintele, nu muierea, ar trebui să le faci loc la amândouă.
Monica Liana Radu
Era unul dintre bisecți. Se născuse în aceeași zi cu Mira, Aldo și alte câteva milioane de copii, în urmă cu șaisprezece ani. Dar dintre ei, doar câteva zeci erau cu adevărat aleși. Selecționați genetic. Deschise ochii. Nu era doar ziua lor de naștere, era ziua absolvirii. Gena în plus le permitea să facă lucruri la care ceilalți, normalii, nu puteau nici visa. Se pregătiseră pentru asta încă de la naștere. Și deveniseră ce le era menit. Supraoameni. Ceea ce nu știa Rami era că pentru asta pierduseră ceva. Emoția.
Florentina Ghițescu
Nu vă dădeam vârsta. Păi sunt născut pe 29 februarie, deci am aniversat doar de douăzeci și două de ori. Și mi-am păstrat entuziasmul tinereții. La mine fiecare zi este plină de dimineața până seara. Fac agenda zilei de cu seara. În fiecare zi am păstrat timp și pentru mine. Fără nevastă, fără nepoți. De obicei ies în parc și mă uit la copaci. Dacă e soare găsesc o bancă însorită și stau acolo. Câteodată mă gândesc că sunt ca o pisică mai mare. Secretul tinereții, mă întrebați? Nu l-am aflat încă.
