Portugalia. Braga. Bunul Isus al Muntelui

Abner Luis Santos Rolim este brazilian. S-a născut undeva, într-un orășel din statul Minas Gerais. Este în vârstă de 35 de ani, din care doar jumătate i-a petrecut în familie, cu mama și cu tatăl lui, care, probabil, l-au conceput din greșeală, la fel ca pe sora lui; de la care a învățat exclusiv non-educația specifică epocii post-flower-power & droguri & yoga & naturism; pe care nu i-a mai văzut de mai bine de 17 ani, de care nu vrea nici să mai audă vreodată, nici să mai vorbească. După ce a pribegit ani buni prin Brazilia, locuind la rude, vecini sau prieteni, învățând, de la aceștia, ce este, de fapt, viața, parcurgând toate etapele educației, obținând o diplomă în domeniul IT, a ajuns, în urmă cu șase ani, în Portugalia. Rudele și prietenii l-au ajutat și aici, șansa i-a surâs, ambiția l-a făcut să depășească infinite greutăți. Lucrează - de acasă, ori de unde vrea, iar, uneori, de la birou, intens, serios, implicat, pentru o companie IT cu sediul în Porto. Știe foarte bine că ar putea lucra oriunde în Europa, ori, chiar în lumea largă. Locuiește în Porto, într-un apartament care, cum spune, nu-i al lui, ci al unei bănci, care îi asigură creditul ipotecar - dar, cât este de mândru, de bucuros; cu câtă nerăbdare povestește, odată stârnit, lucrurile astea (mai puțin despre părinți) oaspeților CS pe care îi acceptă și îi invită la el, în colțul lui de Minas Gerais, de Brazilia, din Porto...

Congonhas este un mic orășel din statul Minas Gerais. Îl recomandă vizitatorului, cercetătorului (așa cum se întâmplă, la altă scară, însă, cu încă patru locuri fabuloase din același stat - Ouro Preto, Sao Joao del-Rei, Diamantina, Tiradentes, Mariana, pe care le cunosc foarte bine), sanctuarul Bom Jesus de Matosinhos, un ansamblu religios, arhitectonic și peisagistic impresionant, tipic pentru arhitectura colonială braziliană din secolele 17 - 19, alcătuit dintr-o biserică amplasată pe o platformă amenajată, în partea superioară a unui teren în pantă (pentru care, de fapt, a fost ales acest loc), pe care credinciosul îl parcurge încet, atent, urcând sute de trepte, oprindu-se pentru a reculege în fața celor 12 statui ale profeților, dar și lângă cele șase capele, anexe ale sanctuarului. Toate, concepute și realizate într-un pur stil baroc portughez, dar care, deja, trecuse Atlanticul de mai bine de două sute de ani.


Braga, în fond, al treilea oraș al Portugaliei, ca număr de locuitori (evident, foarte departe de Lisabona plus Amadora, respectiv de Porto plus Vila Nova de Gaia), a cunoscut, în secolul al 18-lea, un bun moment de prosperitate, de dezvoltare, de evoluție culturală, atunci când oameni importanți ai locului (Andre Soares, Carlos Amarante) au dăruit orașului impresionante edificii baroc, religioase ori laice (piețe publice, edificii administrative, palate private, grădini), presărate peste tot - în inima orașului, ori pe colinele din apropierea acestuia. De exemplu, sanctuarul Nossa Senhora do Sameiro, ori, mai ales - aici doream, de fapt, să ajung, sanctuarul Bom Jesus do Monte.

Încă înainte de a ne fi întâlnit, când doar schimbam mesaje CS, Abner mi-a scris că acceptă să mă găzduiască, pentru că îi este dor de Minas Gerais, de comorile baroce de acolo, că vrea să discutăm despre subiectul meu preferat - locurile ocrotite de UNESCO (și toate motivele care mă determină să le caut, să le vizitez, să le înțeleg menirea, să le povestesc și altora), că, în sfârșit, crede că putem lega o prietenie culturală. A intuit bine, așa cum și eu, îmi dau bine seama, am fost extrem de inspirat scriindu-i și povestindu-i despre pasiunea asta a mea de a înțelege și cunoaște lumea monumentelor în care trăiesc și oamenii care au creat-o cândva, pentru ca noi să ne bucurăm de ea așa cum a ajuns la noi, așa cum este azi. Cunoșteam amândoi la fel de bine excepționalele orașe baroc din Minas Gerais - pe care el avusese șansa de a le vizita singur, fără părinți, într-o încercare de a se relaționa cu istoria, cultura și divinitatea, în absența unei necesare și dorite de el vieți de familie, iar eu, într-o căutare atent planificată, în care aveam să descopăr și să alătur, la interval de câțiva ani, de exemplu, cele două sanctuare baroc excepționale. Cel din Congonhas și cel din Braga.

Antonio Francisco Lisboa, căruia, însă, toată lumea, îi spunea, alintându-l, Aleijadinho - sculptor în piatră, sculptor în lemn, decorator de biserici, arhitect (la standardele secolelor al 18-lea și al 19-lea), despre viața căruia (petrecută exclusiv acolo, lucrând în bisericile, mânăstirile și sanctuarele din Minas Gerais) se știu prea puține, este cel căruia istoria artei îi datorează realizarea ansamblului sculptural (statuile din piatră, reprezentând profeții - în limba portugheză, Isaias, Jeremias, Ezequiel, Daniel, Oseias, Baruque, Joel, Abdias, Amos, Jonas, Habacuque, Naum, respectiv sculpturile din lemn pictat și aurit din cele șase capele anexe ale sanctuarului Bom Jesus do Mathosinho).

Cele două sanctuare - ambele dedicate Bunului Isus, ambele fiind, de fapt, complexe ansambluri religioase, ambele reflectând o credință comună, sunt rezultatul trecerii, în arhitectura religioasă europeană, de la austerul, greoiul și întunecatul gotic la bogatul, lejerul și luminosul baroc - concomitent, pe continent și în principala colonie portugheză, Brazilia. Ansamblul din Braga (biserica, scara monumentală, cu 583 de trepte, capelele anexe, Via Sacra, statuile ce reprezintă cele cinci simțuri și cele trei virtuți - credința, speranța, caritatea) a fost realizat între anii 1784 și 1811. Ansamblul din Congonhas (biserica, scara, cele șase capele cu statuile din lemn aferente, cele 12 statui ale profeților) a fost construit - așa a fost atunci, în odioasa epocă encomienda, în mai multe etape, între anii 1757 și 1875.