01.02.2008
Sala de tortură îşi schimbă înfăţişarea
Uneori arată ca un câmp cu maci, alteori ca un munte în amurg
Ca un patinoar din sălbăticie
Ca o ceaţă hipnotică într-o dimineaţă de noiembrie
Sala de tortură e mereu scăldată în lumina privirilor tale

Car în cârcă îngerul bolnav, ajută-mă
E rănit, abia mai răsuflă, ajută-mă
Are temperatură mare
Numai noi doi îl putem vindeca altfel moare
Dar tu treci mai departe ca şi cum n-ai realiza că exist

Îngerul e în comă mă văd nevoită să-mi denunţ păcatele
Să recunosc pe şleau că te-am inventat până în cele mai mici amănunte
ţi-am atribuit sufletul altcuiva...

Trebuie să-mi mărturisesc prăpastia dintre noi
Să dau ochii cu cruzimile tale, să-ţi măsor nepăsarea în ani lumină
Să mă lepăd de tine

Îngerul dă semne că-şi revine, scutură din urechi, sughiţă
Încerc să mă ţin tare, să rostesc adevărul
I-am jupuit îngerului chipul şi ţi l-am cusut ţie pe faţă
I-am smuls inima şi ţi-am pus-o ţie în piept
Recunosc...

Însă exact atunci o mână nevăzută începe să mă biciuiască

Nu te iubesc rostesc scrâşnind din dinţi, n-am nici un motiv...
Pe el îl iubesc doar pe el.
Îngerul suspina şi-şi vine încetişor în simţiri
Însă o hoardă de torţionari invizibili se năpustesc asupra mea şi mă sfâşie

Ceea ce văd în tine e doar o închipuire, o eroare, o iluzie optică
În realitate ai treburile tale, iar eu te bruiez cu probleme cu îngeri...
Mărturisesc eroic, dar ştiu că n-am să rezist până la capăt

Un cleşte îmi smulge aripile
Tu eşti un om ca oricare altul, îngăim ştergându-mi sângele de pe buze
Eşti doar o rătăcire prin labirintul singurătăţii
Un ciocan îmi sfărâmă braţele
Tu nu eşti decât un bărbat printre milioane de alţi bărbaţi
O menghină îmi rupe picioarele
Nu te iubesc, te văd aşa cum eşti
Îţi văd petele negre de pe faţă, mâinile murdare de colbul deşertăciunilor
Ţi-am dat pe nemeritate omagiile care i se cuveneau lui... rostesc epuizată
O maşină de ras mă tunde chilug

Îngerul devine tot mai vioi cu fiecare păcat recunoscut

O voce ticăloasă îmi urlă în timpane să arunc pe foc toate relicvele
Să-ţi distrug toate urmele dacă tot recunosc că eşti un străin
Mă pune să jur că n-am să te mai caut niciodată
Ca voi îndepărta orice ispită...
Mă pune să semnez că n-am să-ţi mai pomenesc numele în rugăciuni
n-am să-ţi mai colind toamnele că n-am să mai inventez pentru tine nici o poveste
Şi atunci mă năpustesc cu furie asupra îngerului şi îl sufoc cu mâna mea

Scena se repetă aproape în fiecare zi

Sala de tortură e mereu altundeva, altcumva
Intru într-o bibliotecă mă aşez pe scaun la un concert şi mă pomenesc în ea
Fac câţiva paşi prin parc mă plimb pe malul apei şi dintr-odată lacul se preschimbă...
Sala de tortură poate lua orice formă, imprevizibil
Seamănă când cu un local de noapte, când cu un sanatoriu, când cu o tablă de şah
Când cu un teren de luptă, când cu o chilie de schimnic
Dar cel mai bine aduce cu o sală de aşteptare.


(În avanpremiera lansării unui CD cu versuri şi ilustraţii semnate Ilinca Bernea)

2 comentarii

  • Aiurea
    [membru], 01.02.2008, 16:03

    Îmi restitui gândurile, te rog?

    tace.

    A, şi să nu uit. Timpul. Preţiosul meu timp.

    linişte.

    Fă ceva! Nu sta!

    imparţială.

    Nu mai vorbeşti cu mine. Faci pe ofensata. Ar trebui să-mi mulţumeşti. Atâta viaţă nu mai pupi tu.

    nimic.

    Nu am nevoie de tine. Aşa sunteţi toţi.....reali.

    linişte.

    Are să-ţi pară rău şi-o să fie prea târziu. Ascultă ce-ţi spun.

    tăcere.

    urlă: Vorbeşte!

    niciun sunet.

    ***faina poezia.

  • RE: Aiurea
    [membru], 02.02.2008, 16:50

    Imi plac tare mult poeziile Ilincai Bernea.Ma regasesc facand "greva foamei" sau nauca intr-o "sala de tortura".Asa incat ,indusa in eroare de titlul comentariului tau si crezand ca e parerea ta despre aceasta poezie (aiurea!),am dat navala cu o falca-n cer si una in pamant.Am citit si m-am linistit:)
    Cred ca or sa ma bantuie cele petrecute in sala de tortura..

Publicitate

Sus