Am intrat în tablou ca într-o cârciumă dubioasă fără ușă, cu pensula după ureche și conștiința pe avans. Eu, Relu, falsificator de profesie, retușez realitatea când face figuri. Floarea mă taxează din start, iar cerul își răsucește norii ca un contabil mustăcios. Încerc să copiez vântul, dar vântul mă plagiază pe mine cu nerușinare. Un paznic din vopsea mă legitimează. Original? Ridic din umeri. Sunt pictor, zic. Schimb semnătura, luna și nervii. La final, tabloul iese din mine și mă vinde ieftin.
Paul Florea
Ce e mâzgălitura aia? Sunt eu, mamă, în viziunea unui pacient, într-o ureche, la propriu, întrucât și-a tăiat-o recent. L-am tratat, pentru asta m-a pictat, a vrut să fie recunoscător. Mare curaj ai avut să-i pozezi. Sesizând lipsa unei ferestre la cotețul găinilor, propti rama în nișă, cu pânza pictată la interior, hipnotizând păsările vreme de zece ani, ori producându-le orbul găinilor. O ficțiune reală a portretului doctorului Felix Rey, ajuns la Muzeul Pușkin din Moscova, evaluat la 50 de milioane de dolari.
Clara Marinescu
Fusese crescută să creadă că există bine și rău, că îngerii mănâncă cu noi la masă și că steaua, de o spargi, miroase a fum. Nu se miră când îl zări pe IT bând absint, băutura boemilor, la masa vecină. Balonul din mâna lui se sparse și se auzi We're all mad here. Se închină, dar Pălărierul Nebun o trase de mânecă și-i arătă mut că da, tabloul din care nu putea scăpa era al lui Van Gogh și că fiecare stea făcută scrum era de ajuns să o convingă că în lumea lui, trebuia să sângerezi ca să fii văzut.
