Cartea, mai degrabă un album succint, sintetizează ani buni de cercetare pe teren și nu numai. Știu asta de la Iuliana, care s-a ocupat de arta socialistă de găsit în sau în preajma hotelurilor construite pe malul lacului de la Amara, al cărui nămol are proprietăți terapeutice. Unele lucrări interioare sunt semnate de Sabin Bălașa. Aceste hoteluri, despre arhitectura cărora a scris colega mea Ștefania Tîrcă, supraviețuiesc ca exemple hibride de arhitectură balneară din perioada comunistă: nici pentru litoral, nici pentru zona balneară, dar cu caracteristici din ambele, cumva. Romelia Călin, legată prin memorii din copilărie de acest loc, ca loc de vacanță și vilegiatură în imediata proximitate a Sloboziei, discută caracterul de masse al celor ajunși aici cu bilete de tratament prin sindicat și rolul doctorului Ștefan Ionescu-Călinești. Îmi amintesc de produsele de cosmetică și igienă care îi purtau semnătura, ca un soi de alternativă internă la produsele Gerovital, cu semnătura Anei Aslan, mult mai semnificative la export. Semnătura era și un soi de garanție a calității produselor respective. În fine, Adelina Ștefan a contribuit cu un studiu despre Turismul de masă în România comunistă, după care încă mai există nostalgii, îndeosebi ale celor care, beneficiari ai regimului comunist fiind, îl regretă și astăzi gen "BD la munte și la mare", nostalgii care și-au găsit și expresie politică.
Sunt și eu cumva, de la distanță, un nostalgic al Amarei. Familia fostului protopop local, părintele Gh. Ilie, îmi este rudă din partea tatei, părintelui datorându-i și cariera de arhitect de biserici. Întors din SUA, am primit de la Sfinția Sa, care era atunci și consilier la nou înființata episcopie a Sloboziei și Călărașilor, comanda pentru trei biserici, apoi a altor câtorva și tot așa. Inclusiv una la Amara, făcută pentru fiul care devenea preot de către cineva înstărit din localitate. Este chiar în zona de stațiune a localității și, din nefericire, a fost de la început vopsită în bleu ciel. Așa că am vizitat de câteva ori locurile despre care este vorba și înțeleg demersul celor patru autoare. Locul e destul de părăginit, lacul dă să sece, partea de stațiune mi se părea atunci, când cu biserica, destul de părăginită. Așa încât nu numai că m-a interesat ce s-a spus la lansare, dar mi-a și readus în memorie locul (care în rest este un sat de Bărăgan mai pricopsit).
Revenind la lansare, cred că materialul adunat de cele patru cercetătoare ar merita, poate, un site unde să aibă loc in extenso. De asemenea, înțeleg că procesul de adunare a datelor și de interpretare a lor în contextul unei mai ample istorii a balneologiei în perioada comunistă la noi, dar și în celelalte locuri privilegiate din fostele țări socialiste, este abia la început, după cum la început sunt și gesturile recuperatoare în stațiunile mai vechi, precum Govora sau Herculane, unde nu doar perioada socialistă ar fi de revizitat ci, mai cu seamă, cea de dinainte de ea. Iar de restaurat este cu duiumul...
Am fost plăcut impresionat de câtă lume a venit, pe ploaie, la Casa Mincu, sediul OAR, ca să participe la acest vernisaj. În mare majoritate, oameni tineri, fie cu legături cu Amara, fie cu legături cu cei care au cercetat Amara. Îi mulțumesc Iulianei, felicitând-o, că a participat la acest proiect. Poate că i-ar fi șezut frumos și cuiva de la primăria locală să fi participat, să fi luat act măcar de acest mic memorial dedicat Amarei, care trebuie să aibă și un viitor, nu doar acest trecut...
Mai multe detalii tehnice despre acest volum: radioromaniacultural.ro/salutari-de-la-amara-lansare și facebook.
