Alerg pe scările către subsol de mână cu sora mea, mama ne deschide drumul cu fratele cel mic în brațe. Sirenele se aud, bocete în noapte, dronele explodează în apropierea blocului, avioane sinistre brăzdează cerul gri, îmi pun mâinile la urechi, implor liniștea. Mă gândesc la duminica aceea însorită când bunicul m-a dus în Konya, nu-mi mai amintesc vorbele călugărilor, doar muzicalitatea lor, dansul, vertijul, curgerea, cascada gândurilor care se împleteau, legau pământul de cer. Sunt un derviș povestitor.
Titela Durnea
Nici măcar nu era o bucată mare. Cât să încapă două orgolii. Tu spuneai că partea ta e mai mare, eu ripostam. Am trasat linii și hotare, am ridicat garduri și tonul deopotrivă. Unul nu s-a gândit să semene flori, chiar dacă mie îmi plăceau bujorii, iar ție, știu sigur, irișii. Nici n-am văzut când s-a scurs soarele. Dimineață nu mai erai. Locul? Același. Doamne, atât de mult? Cu siguranță suficient. Cu siguranță acum prea mare pentru unul. L-am înghițit, ca pe-un bulgăre, și-am pornit după tine.
Marian Bircea
De credeți cumva că scena morții Bubulinei din Zorba Grecul e doar o invenție cinematografică menită să provoace hohote de râs, vă înșelați amarnic. Ne-am certat după moartea mamei pe orice, de la ghiveciul cu asparagusul bleg ce supraviețuise în pământul uscat, e-al meu, ba-al meu, până când ghiveciul a căzut peste cioburile peștelui de sticlă de pe televizor, iar țărâna s-a împrăștiat în toată casa și după o scurtă retragere uluită am înșfăcat asemeni tigrilor flămânzi carpeta cu Răpirea din Serai.
