O realitate greu de înghițit, dar imposibil de ignorat.
M-am tot întrebat, în timp ce editam, dacă ne-am pierdut complet memoria vizuală. Iar vrem aceeași estetică a disperării în piața publică? Chiar nu ne-a ajuns cât am alergat după o fărâmă de normalitate, doar ca să ne trezim acum, din nou, în brațele unor șmenari cu reflexe comuniste?
Obiectivul foto nu minte niciodată. El înregistrează nu doar chipuri, ci și oboseala, încrâncenarea și, mai ales, aceasta ciclicitate bolnăvicioasă. Fotografia de stradă în astfel de momente devine un jurnal al simptomelor unei societăți care refuză să se vindece. Ne paște pericolul de a ieși din nou în stradă, însă de data aceasta nu pentru a ne striga apartenența la valorile europene, ci din pură frică. Frica în fața unui sistem hibrid, legionaro-comunist-mafiot, alimentat de actori străini prin interpuși locali.
E un sistem care supraviețuiește și se hrănește din lipsa de educație a unei mari părți din popor. Oamenii au ajuns să creadă orice aberație, transformând votul într-o armă care se întoarce împotriva lor. Poporul român pare să fi pierdut capacitatea de a acționa proactiv; el doar reacționează, iar această reacție întârziată este dovada clară a fragilității noastre intelectuale și civice.
E dureros să vezi cum strada este pe cale să redevină scena unui conflict care pare să nu aibă sfârșit, un spectacol regizat de aceiași oameni care au ținut țara în loc. Ne întoarcem la Est cu o resemnare care mă sperie. Dacă istoria se repetă, înseamnă că am închis ochii exact când trebuia să declanșăm. Aceste imagini sunt dovada că, deși anii trec, rămânem blocați în aceeași estetică a supraviețuirii, privind cum viitorul se scurge prin degetele unei mase ușor de manipulat.
À bon entendeur, salut!
(click pe oricare fotografie pentru slideshow)
