care stau să-mi sară din piept, hei, mai domol, le strig, apoi se ciorovăiesc, iar eu le cânt împăcare-împăcare. Una plânge, cealaltă râde, una aleargă, alta se-mpiedică, vor amândouă ceva în același timp, una mă îngrijorează, cealaltă mă exasperează, dar greul și oboseala se topesc când îmi amintesc ziua-n care bubuitul lor mi-a umplut pentru prima oară auzul și, uitându-mă pe ecran cum palpită, mi-am spus printre lacrimi că Ana cea veche a murit, iar de acum voi fi doar mama Ioanei și a Sofiei.
Iulia Stavre
Când am rămas orfan, târziu în viață, m-a cuprins o liniște de sfârșit de lume încât în golul din mine răsuna ecoul ritmic al inimii mele, o zbatere înceată, constantă, fragilă după atâta durere. Tăcerea unui hohot sfâșietor îmi străbătea trupul în convulsii fierbinți când mi-am văzut cele două inimi din piept, a mamei, a tatei, în ele pe ale bunicilor și străbunicilor până când mi-am dat seama că în inima mea sunt inimile tuturor celor dinaintea mea și nemurirea mea stă în inimile copiilor mei.
Tibor Szente
Ceva normal, dacă mă gândesc mai bine. În cei 430 de ani ai mei am văzut multe, am trăit multe. Știi cum e să vezi cum se stinge tot ce ai iubit în timp ce tu ești sortit veșniciilor? Inima nopții e cea care m-a ținut în viață, rece și sfidătoare, zvâcnind aproape mecanic, nepăsător. Cea de zi e pentru poezie, pentru frumos, ruptă și peticită, sângerând răsărituri și amintiri. Noaptea devin Eul adevărat, dominând întunericul, liniștea și adâncimile. Doar aripile se mai frâng acum, în bătăi negre.
