, așa mă mințea bunica, chipurile îmi mâncasem fratele geamăn. Eu vedeam doar partea bună, respiram crezând că am două suflete în mine. Chiar îi simțeam dispariția atunci când cădeam în incertitudini. Țin minte că într-un vis l-am pierdut și l-am căutat apoi toată viața. În tomberoane, pe sub băncile din parc, pe acoperișul blocului, în fața metroului, în baie, sub lama sângerie. Mult mai târziu am realizat că, de fapt, eram în universul paralel, existența nu-mi aparținea. Eram celălalt. Striația.
Andra Toropoc
Cu un cord și o coardă, mai exact, un cuplu cu sarcini precise. El bubuie și trezește casa în fiecare dimineață, iar ea e sensibilă și temperează lumina din camere. El se umflă, dă pe dinafară, doldora de sentimente pe care adesea le ascunde sub covoare. Ea este vioară tremurată de arcușul lui, ce trimite râsuri și plânsuri să se spargă-ntre pereții casei. Eu sunt casa și pe zidul dintre cord și coardă am o perniță de ace în formă de inimă, bună pentru săgețile vecinilor și cele ale lui Cupidon.
Paula Butnariu-Bompa
Prima bate. De micuță. Dintotdeauna. Așa e ea. Acesta este principiul său - să bată până la moarte. Nu se lasă, nu cedează. Anii trec. Încet-încet, bătăile se întețesc. Dar și cicatricile. Uneori se strânge ca un pumn, alteori sângerează spărgându-se, o doare, se frânge, plânge. Rănile fac crustă. Crusta se pietrifică. Iar ea, bătăioasa, stă acolo, temătoare acum, tânjind să tresalte. Închisă, prizonieră a propriilor alegeri, speră doar că într-o zi își va lua inima în dinți și va sfărma piatra.
