Spre seară, piața se golea încet. Țăranii își adunau produsele nevândute, ridicând lăzi, saci și cutii, cu gesturi precise. O ladă de roșii se potrivea lângă sacul de cartofi. Printre ei, o bătrână își strângea marfa rămasă, potrivind-o cu grijă, cu degetele tremurând. Își simțea lacrimile încercând să-și găsească loc. Le-a șters repede, înainte să cadă. În jur, piesele continuau să se așeze perfect. Doar ea rămăsese în afara jocului, privind hipnotizată lăzile urcate mecanic în mașini și aliniate fără greș.
Tamina Sălcudeanu
Am crezut, pentru o clipă, că piesa aceasta va cădea firesc în locul rămas liber. Când s-a prăbușit peste celelalte, golul s-a văzut și mai clar. Nu avea cum să fie potrivită, iar noi știam asta de la început, dar totuși am zis să mai încercăm. Am tăcut, ca și cum lipsa cuvintelor ar fi putut ține piesele laolaltă. Înaintam repetând același joc, până când toate piesele au început să cadă peste noi și să ne sufoce. Acum nu mai cade nimic, doar apasă. Cum adică nu ne potrivim, dar suntem compatibili?
Yuka Brevi
Ești doar un pătrat gras și ai ocupat cu nesimțire tot centrul, strigă o piesă imperfectă, o tetromină sucită în formă de zig-zag, așezându-se apoi de-a curmezișul, provocând un ditamai misdrop-ul. T-ul începu să-njure iar o liniuță mai sensibilă, printre lacrimi, spuse că visul ei era să facă și ea măcar un combo. Și, când nu mai părea să existe vreo speranță, jucătorul - Neubauer însuși, triplu campion la Puyo Puyo Tetris - execută, cu un hypertapping făcut cu finesse din poignet, un perfect clear.
