Am sperat că ești altfel decât ceilalți, că te exciți când intram în pat și mă lipeam de tine. Dar tu doar mâna o aveai erectă, mă împingeai ca să te las în pace și te concentrai mai departe la harababura colorată din ecranul tău. N-am mai suportat indiferența, nici măcar lama din jugulara ta n-ai sesizat-o. Acum mă joc eu cu pătrățelele de pe abdomenul tău, le decupez, le aliniez, trebuie să-ncapă în singura valiză pe care o mai am. Celelalte au fost ocupate de alte geometrii rânduite temeinic.
Gladiola Chete
Nu știam ce e Tetris. Jur. Scuze pentru ignoranță. Aflu că e legendă a gamingului, făcută de ruși, așa că mă informez sumar. Totul se petrece pe Korobeiniki, o melodie rusească atât de veselă încât sigur ascunde o tragedie economică. Aha. Bun. Gata. Am decis să vorbesc despre joc pentru că acum e sport olimpic să dai explicații despre lucruri pe care nu le înțelegi deloc. N-am jucat Tetris, dar sunt pregătită să țin un TED Talk despre trauma psihică produsă de pătrățele care cad și legătura cu trauma copilăriei.
Cecilia Fofiu
Ieșim în weekend pe Valea Iadolinei. Peisaj mirific după o săptămână între betoane. Unde pui că suntem împreună, toți trei, toată ziua. Bărbatu-meu moțăie la pescuit în vreme ce eu mă prăjesc la soare. Fie-mea țopăie în jur după fluturi. Liniștea e spartă de Nicu. Extaziat. Cu iubita. Vin întins spre noi. Spre dezolarea mea, se instalează alături. Ațipesc în flecăreala lor. Nu mult, mă alertează smiorcăitul fetiței. Bocește lângă Nicu să-i înapoieze jocul ei de Tetris pe care găliganul îl butonează cu încăpățânare.
