O ia de mână și-i zice: urmează-mă, te voi duce în rai. A ezitat, nu credea în raiul pe pământ. O să ți-l arăt bucățică cu bucățică, de ce crezi că tinerii trăiesc ca în rai, fără griji, fiindcă s-au lăsat conduși de cei care se pricep, muncești până mori pentru o bucată de pâine. Nu crede o iotă din ce zice dar îl urmează fermecată de siguranța lui și de nevoia ei de a-și permite un lux: să zboare. S-a trezit într-un tunel, cu o singură direcție, apoi într-o încăpere pătrată, despuiată de tot ce avea, sechestrată.
Ionuț Tuhoarcă
Cu ocazia Festivalului Scrumbiei. Am fost pe faleză. Să adulmec. Micii, berea, tochitura și racii poșați în sos de magiun. Treceam pe lângă o gheretă. Mă uitam. Admiram. Adulmecam. Tot așa. Tot așa. Până s-a terminat faleza. Respectiv adulmecul. Admirația. Erau unii de o nesimțire crasă. În față cu un țoi de bere, doi, trei sau nouă. Repet, nouă mici. Când ai timp să-i termini, nene? Și mai ales. Unde intră? Aha. În burdihanul ăla. Pe care îl mângâi. Puhav. Cu ambele palme.
Ioana Bostan
Se adunau în jurul ei fără să respire. Dacă una tușea, strănuta sau căsca, totul se ducea naibii. Maestra o lua de la capăt, dar uneori se enerva și n-avea de gând să refacă opera. Nu le lăsa să ia notițe, puteau observa. Cu sufletul la gură să nu rămână niciun obiect pe dinafară. Hainele erau perfect strânse, rulate, puse cap la cap, mutate ca la șah. În fantele invizibile ascundea șosete pliate, dresuri, tricouri subțiri, desuuri și accesorii. Dispăreau în câteva clipe. Regina bagajelor se ridica victorioasă.
