Un pahar în plus, în minus, nici nu mai contează. Să fie primit. Du-te, măi, acasă, te așteaptă femeia și copiii. Nu mai bea. Lună de lună, în ziua de salariu te oprești la cârciumă. Iar o să vină băiatul cel mare după tine. Du-te acasă. Casa mea este unde sunt și eu. Eu sunt unde este casa mea sau unde sunt eu este casa mea. Sau ceva de genul. Ce treabă ai tu cu copiii mei? Și tata a băut și uite ce bine am ajuns. Așa o să fie și cu copiii mei. Ia mai toarnă în pahar și lasă-mi familia-n pace.
Mircea Gheorghiță
Nu mai bea, e vin din pastile, îl certa ea. El stătea la masă tăcut și își turna vin în pahar. Până se golea sticla. Apoi se culca. Singur. Miroși a mort, puți, cine m-a pus să mă mărit cu tine? Dimineața pleca la servici. Desfăcea morți. Căuta cauza morții și, în secret, locul sufletului. Undeva tot e. Oare ea, cea de pe masă, avea un suflet mare, căci are inima mărită? Și i-o pot atinge. Acasă, ea nu îl mai lăsa. Se lăsă în scaun, lângă masa de disecție și bău ultimul pahar de vin. Cutia cu pastile rămase goală.
Gladiola Chete
Seacă precum piatra și aspră ca nevoia, își potrivea zilele așteptărilor firești. Te scoli, îmbuci ceva la repezeală, te duci la muncă, tragi tare până la prânz când iar îmbuci ceva, pe un ziar vechi, întins peste toate acareturile ca să strângi ușor când termini, împăturind ziarul cu firmituri si resturile rămase. Iar muncești cât e de muncit și pe seară, asculți câte nu ai făcut sau cum puteai face mai bine. Ca să acoperi, dai drumul la radio. Și la toți le-o dat cu carul, numai mie cu paharul.
