Nu venise să bea. Venise să se privească pe sine rezistând, să stea în fața tentației și să spună: încă pot. Muzica pulsează ca o inimă grăbită. Un singur pahar, își spune, unul singur și dispar. Dar nu e aici să bea. E aici să demonstreze că poate să nu bea. Foarte importantă diferență. Ia o gură mică. Apoi încă una, pentru simetrie. Îi place cum trupul îi devine mai ușor și mintea i se deschide lumii ideilor. Fără să vrea ajunge la bar. Barmanul îi umple paharul. Apoi îi face cu ochiul. Cucută, nu?
Răzvan Dițescu
Când frate-miu a împlinit 18 ani, m-a rugat să ies cu el, ca băieții. Expresia asta precede mereu un dezastru. Barurile sunt pentru a sărbători sau a uita. A început să-mi povestească despre prietena lui. Dădeam din cap și comandam shot după shot. Apoi m-a întrebat când am devenit atât de obosit. Nu trist. Obosit. Asta a durut mai tare decât un pumn direct în stomac. Pe la trei dimineața îl căram pe umăr spre casă. Priveam reflexia din vitrine și încercam să-mi amintesc când am început să arăt ca tata.
Elena Fermuș
Marinică, băiat fin și timid, nu prea ținea la băutură, dar la tradiție, da. Unde-i tradiție, nu-i tocmeală. Mai cu seamă de primu' 9 martie de după-nsurătoare. Și singur acasă. Fetele, soața și soacra, uitate pe undeva, de la ziua femeii. Și beciul descuiat. Donc, 40 de pahare. 1+39. Unu' de drept, restul de tradiție. După primele zece, l-a lovit greața. Zeamă de varză. Alte zece, și l-a bușit râsul. După 30, îi cam venise chef de frichi-frichi și de cântat Jaga, Jaga. După ultimul, l-a lovit o tigaie. Și-ncă una.
