Ziua 0 - Începe... A început...

Începe. Shakira ca în 2010, show ca de Super Bowl într-o țară care încă are senzația că fotbalul e soccer și că cel mai frumos și iubit sport de pe planetă se poate compara cu hibridele lor de oină și rugby.

Și totuși... SUA '94. Gândul nu are cum să nu zboare la momentul în care dădeam de pământ cu forțele lumii, cu Argentina lui D10S, iar Valderrama părea doar o doamnă bine cu permanentul făcut de joi pentru o nuntă de sâmbătă. Asta până când Kennet Andersson a năruit speranța lui Florin, care acum câteva zile îmi zicea că el chiar a crezut că vom fi campioni mondiali.

Bine naiba că anul ăsta dormim liniștiți și nu stăm cu grijă o noapte întreagă că avem meci pe la 05:00 dimineața. Și dacă România tot a avut grijă de somnul nostru, putem să facem o analiză din străfundul berii la ceea ce urmează.

Deci, Florin, ia-le pe rând:
1. Care e cea mai tare ediție de campionat mondial?
2. Cea mai slabă?
3. Pe toate grupurile de fotbal, majoritatea microbiștilor așteaptă ca ediția aceasta să fie cea mai slabă, urmată din spate de Qatar 2022. De ce crezi?
4. Cine câștigă WC 2026?
5. Care e dezamăgirea turneului?
6. Cine va fi cel mai bun jucător?
7. Revelația turneului? Echipă și jucător.

*
Ziua 0? Nu e bine! Mondialul este sau ar trebui să fie poveste fără sfârșit, iar ziua 0, Cătălin, a fost în 1930, în timpul ce le-a fost dat celor de pe Conte Verde.

E drept că nea Vanea Chirilă nu ar fi imaginat niciodată un Mondial în Qatar și nici unul cu 48 de echipe dar să ne amintim de vorba aceea atât de frumoasă din jurnalism: de ce să lăsăm adevărul să strice o poveste frumoasă?

Să se scrie frumos aceste pagini noi, deși, o spun cu tristețe, America de acum îmi amintește mai degrabă de Berlinul din 1936 decât de Pasadena din 1994.

Da, în 1994 aveam 13 ani și, din noaptea în care am bătut Argentina până la lacrimile lui Răducioiu între suedezi fericiți, am crezut, am fost sigur, de fapt, că vom fi campioni mondiali.

Și acum cred că dacă Prunea se desprindea la timp de gazon și boxa mingea aceea înainte să-i strice freza lui Andersson, Roberto Baggio nu ar mai fi trăit durerea ratării acelui penalty din finala cu Brazilia. I-am fi bătut pe italieni cu 3-2, în timpul regulamentar, în finala de pe Rose Bowl.

Dar hai să le iau pe rând:
1. World Cup 1994, pentru că trebuia să fim campioni mondiali. Nu am fost și am rămas de atunci blestemați să rămânem pe veci copiii care au crezut că vor fi regii lumii.
2. Campionatul Mondial din Qatar, care deși s-a jucat iarna a fost ca o bere caldă în luna august. Însă pentru că există un singur Dumnezeu, D10S, finala a fost cea mai frumoasă din toate timpurile trăite după minunăția de pe Azteca, vara 1970 și au câștigat-o ai lui. Ai lui D10S.
3. Majoritatea microbiștilor simt așa pentru că se tem de numărul mare de echipe slabe. Sigur că există și nerăbdarea generațiilor recente care ar ține apăsat ecranul pentru a derula faza grupelor la o viteză mai mare. Din fericire încă nu putem face asta.
Eu nu cred că poate fi detronat Mondialul din Qatar, niciodată. Nu a fost și nici nu îi va urma unul mai urât, niciodată.
4. Brazilia va fi regina lumii, ca în 1958. Vedem ce rege se va ridica peste toți, precum micul prinț Pelé atunci.
5. Franța pentru că e favorită și nu va juca nici măcar semifinala.
6. Lamine Yamal, pentru că e timpul de marea explozie. Mi-e teamă însă și că va sta în umbra lui Mbappe...
7. Columbia va fi revelația pentru că amintirea permanentului făcut de joi pentru nunta de sâmbătă obligă. Nunta aceea de sâmbătă ar fi trebuit să fie finala din 94, spunea marele Pelé.
Fotbalist revelație? Ai auzit de Jovo Lukic de la Universitatea Cluj, Cătăline?