Faci pariu?

Mai sunt patru meciuri de văzut. Dar și de ascultat. Asta mă tuflește un pic.

Comentariile fotbalistice au devenit atât de previzibile și atât de încărcate de statistică, încât pe mine, personal, mă deprimă.

Nu, nu vreau nici comentariul de tip Țopescu. Cu deschideri, închideri și intermezzouri scrise cu o seară înainte, în camera de hotel. Atunci, acea solemnitate aproape teatrală și ritmul așezat funcționau. Astăzi, dinamica jocului cere altceva.

Acum aș vrea spontaneitate, improvizație, explicațiile unui specialist. Un om care să vadă pe teren ceea ce eu, de pe canapea, nu am cum să văd, și care să mă ajute să înțeleg mai bine jocul.

Dar nu. Mie mi se livrează cifre. Mi se toarnă puhoaie de date statistice pe burlanul urechilor, pe care nici măcar nu le înțeleg, de vreme ce nu mă interesează.

M-am întrebat de ce toate astea. Și m-am prins. Dincolo de bani, e vorba de o uriașă lene intelectuală. Să faci analiză tactică în timp real, să citești geometria dinamică a terenului și să traduci jocul cere efort, cultură fotbalistică și atenție sută la sută. Să citești sec de pe o tabletă cifre gata mestecate de alții cere zero efort. Statistica a devenit ultimul refugiu al comentatorului incompetent.

Iar complicele perfect în această ecuație sunt casele de pariuri.

Ele sponsorizează transmisiunile. Tot ele și-au băgat banii în aproape tot ce se asociază cu fotbalul. Nu mai poți, mă-nțelegi, să vezi și tu o reclamă-două la biscuiți și bănci, că n-ai loc de aberațiile lor.

"Casa îți dă pasa." Stai. Ce?

Sunt cu zecile, cum sunt și casele de pariuri. E clar că merg tare pe profit. Asta e oarecum trist, dacă mă întrebați pe mine. Nu face bine unei societăți ca o industrie care nu produce nimic, dar absolut nimic, să ajungă atât de prosperă.

Dar să nu deviem.

Cu forța lor financiară uriașă, casele de pariuri nu doar că domină publicitatea sportivă, ci dictează direct felul în care se vorbește despre fotbal. Totul s-a transformat dintr-un spectacol sportiv într-un uriaș catalog de vânzări.

Comentariile au început să disece jocul aproape anatomic, nu pentru a-i înțelege frumusețea, ci pentru a căuta permanent puncte de interes pentru noi teme de pariuri. Atenția ne este mutată sistematic de la acțiunea propriu-zisă spre detalii colaterale, sterile.

Iar aceste detalii colaterale, îmbrăcate în statistici, schimbă cu totul sensul unui meci de fotbal. Bucuria, admirația, tensiunea, intensitatea, apartenența - toate se transformă în bife reci, fără nicio importanță sportivă.

Oare ajunge CR7 la 1.000 de goluri? Cine marchează mai mult în prima repriză? Câte penalty-uri a ratat Gonzalez în ultimele 30 de partide? Câte cartonașe galbene a primit echipa Capului Verde în ultima repriză din ultimii cinci ani?

Și sute de asemenea întrebări. Supărătoare, obsesive, fără nicio noimă pentru un iubitor de fotbal. Dar servite cu asiduitate de comentatori care, deveniți agenți comerciali cu microfon, pregătesc subtil terenul pentru următorul bilet.

Mda. Nu prea mai avem scăpare. Treaba e generalizată și nu se va opri. Iar casele de pariuri vor prospera.

Microbistul se va transforma, încet, în elevul sârguincios care-și notează aritmetic toate informațiile primite de la sursa TV, face calcule, socotește, se mai uită puțin în portofel, apoi pe statisticile de pe internet, întreabă inteligența artificială pentru sfaturi și, la final, plasează 20 de lei, sperând că Bîrligea va da un gol din penalty în repriza a doua a meciului istoric cu Chiajna.

Și uite așa, din spectator, devine contabil. Din suporter, client. Iar din fotbal rămâne, încet-încet, oferta zilei.

---------
Am rămas dator cu părerea mea despre faptul că noi nu avem fotbaliști. Nu am uitat.