10.07.2026
M-am uitat ieri la Franța - Maroc ca să nu o faceți voi. Probabil că și voi v-ați uitat, că nu se putea rata meciul ăsta.

Lăsând introducerea de Vice în spate, Marocul nu a avut nicio șansă. De la început la sfârșit a fost o singură echipă pe teren. Orchestra lui Deschamps, cu un Mbappe care parcă a ratat acel penalty doar ca să dea gol din acțiune, a fost stăpână pe tot meciul.

Marocul avea o revanșă de luat după 2018. Pot să treacă și meciul ăsta la revanșe, că și de jucau de 100 de ori cu Franța de ieri, nu câștigau.

Meciul a fost bun. L-am urmărit într-un bar / hostel din București, unde, de grija unei amenzi de la vecinii care sună la poliție, ne-am uitat mai în silențios la meci. Tot a venit poliția să observe ce se întâmplă. Mai bine se duceau să îi vadă pe marocani.

Am plecat de la premisa că Marocul vine să joace fotbal. Probabil ar fi vrut să facă asta, dar n-au avut nicio șansă. xG de 0.14. Adică au suflat de vreo două ori spre poartă. Atât.

În schimb, Franța ne-a arătat de ce vrea și poate să joace în a 3-a finală de Mondial consecutivă. Germania (1982, 1986 și 1990) și Brazilia (1994, 1998 și 2002) au mai reușit așa ceva.

Dacă Franța ajunge în finală îmi e greu să cred că pierd. Desigur, mai există Anglia și Spania în acest turneu, dar pare-mi-se că și ele ar ceda la ce calitate au francezii.

Au dat suburbiile Parisului fotbaliști pentru atâtea naționale pentru că cei mai buni au ajuns la Franța.

Nici nu îi salut!

0 comentarii

Publicitate

Sus