Noaptea în care a murit Mondialul

Nu mai există Mondial. Probabil s-a stins demult dar nu am vrut noi să acceptăm. În noaptea în care Brazilia nu a mai avut nimic din Brazilia lui Garrincha, Germania nu a mai fost nimic din Germania lui Beckenbauer și Olanda nu a mai putut fi nimic din Olanda lui Cruyff am realizat că tot ce mai avem din Mondial sunt poveștile de pe Wembley, de pe Centenario din Montevideo, de pe Bombonera din Buenos Aires, de pe Olimpicul din München.

Era viu Mondialul când Schillaci salva patria care nu mai joacă fotbal astăzi, viu era când Deschamps era căpitan, nu antrenor, a intrat viu în secolul XXI și a fost ținut în viață de fotbaliști ce păreau călători din timpuri în care mingea era de cauciuc, avea șiret și era acoperită de piele.

Ar fi crezut argentinienii fericiți din 1986 sau cei amărâți de înfrângerea din Italia nopților magice că următoarea cupă mondială va fi ridicată către cerul Qatar-ului?
Ar fi crezut Pelé că Brazilia, echipa care nu a lipsit niciodată de la Mondial, va juca în 2026 alături de alte 47 de echipe?

Radu Vancu scria că "literatura și copiii vor salva lumea". Fotbalul, mondialul, nu știu dacă mai pot fi salvate.

În cea mai frumoasă carte despre fotbal din toate timpurile, uruguayanul Eduardo Galeano ne amintește că Pelé a sărutat mingea pe Maracaná, după ce a înscris golul 1.000 și că Di Stefano a făcut un monument în fața casei sale, o minge de bronz cu o placă pe care scria: "Mulțumesc, bătrânico!"

Astăzi mingile au cip.
Astăzi nu mai avem nici farmecul unei greșeli de arbitraj care poate schimba un meci, o finală, o lume. Ce ar fi fost mâna lui Dumnezeu dacă exista VAR în 1986?
Astăzi privim finale de campionat mondial în decembrie, așteptând colindători.

Demult, pe când mondialul începuse să moară iar noi, vrăjiți de tehnologie, încă nu simțeam, Galeano ne-a spus, ne-a scris, dar noi totuși am lăsat să apară un Infantino: "Istoria fotbalului este o tristă călătorie dinspre plăcere către datorie. Pe măsură ce a devenit industrie, sportul a alungat frumusețea născută din bucuria de a juca de dragul jocului. În lumea aceasta fotbalul profesionist condamnă tot ceea ce este inutil și este inutil tot ceea ce nu este rentabil."

Mondialul a murit și vom avea, din patru în patru ani, mereu, o competiție care ne va aduce aminte de profeția lui Galeano. Vom călători, cu bagajul nostru de amintiri, din ce în ce mai departe de zâmbetul lui Ronaldinho. Iar cel mai mare păcat al vremurilor noastre va fi că, în ultimii ani în care i-am avut, am râs și de Messi și de Cristiano Ronaldo.