Așa că aprind în sictir televizorul în minutul 12. Și o bună bucată de vreme am încercat să văd cine îl ține pe Haaland. După câteva minute bune, am primit și răspunsul: toți. Atât de fixați pe el, că ivorienii au uitat că mai are și coechipieri. Nusa ia o acțiune pe cont propriu prin careu, întoarce din gleznă doi fundași, apoi trage printre ei direct în vinclu. O bijuterie de gol, poate cel mai frumos de până acum. Sau, cum s-ar zice pe la noi, "Nusa putut mai mult".
Africanii și-au adus aminte că nu sunt chiar o echipă de lepădat și au egalat prin Diallo în minutul 74. Asta doar ca să-i ofere ocazia lui Berg, unul dintre cei mai buni oameni de pe teren, să dea o pasă excelentă, astfel încât să-l lase pe Haaland cu poarta goală. Pe acesta îl trec toate apele pentru că lovește mingea ca un fundaș de liga a treia din Norvegia, dar cyborgii nu au cum să rateze. De acolo și până la final, "Elefanții" au alergat după egalare ca după o Fata Morgana, dar defensiva Norvegiei a rezistat centrărilor disperate.
Norvegia merge în optimi, Nusa a arătat că știe cu bășica, iar Haaland și-a bifat golul regulamentar.
Două ore și un fâsâit de bere mai târziu, vine și marele meci. Fără istoric. Fără poveste, ca spectator neutru. Suedezii au venit la meci cu o tactică revoluționară numită "Să dea Dumnezeu și Măicuța Domnului să fie ăștia într-o zi proastă". Și nu au fost. Mbappé, Barcola și iar Mbappé îi trimit pe suedezi acasă, care pleacă cu regretul că fotbalul se joacă cu porți, că altfel puteau smulge un egal și pe mine la somn, tot îngânând: "Of, mă, Prunea, mă!"
Și o mică îndoială: oare nu era mai bine să beau berea la un meci între două echipe decât la un antrenament al Franței? Dar am înjurat din nou pe Andersson și am dormit neîntors.
