Când să beau un gât de apă, am întotdeauna pe noptieră, aud. Îmi scot un picior peste plapumă, mâna o îndrept înspre sertar, mâța sare de pe dulap, câinele nu face nimic, era de pluș, jur că îmi cumpăr unul adevărat, aș cânta un ultim cântec, da' fain, ajung la ușă, deschid, nimeni, zic că poate mi s-a părut, ajung la scări, cobor, înlemnesc, copia lui Mona Lisa nu mai era, bă, la noi în Ardeal nu se fură în halul ăsta, trag, cade, cine ești, întreb, direct, fără jenă, Popescu, răspunde el și-mi face tot un sânge.
Camil Popescu
și împreună cu prietena mea Frida Khalo Lenuța am văzut-o pe numita Țărăncuța Grigorescu băgându-se în față la ghișeu. A intrat valvârtej în bancă sub pretextul că e urmărită de un răsculat căruia îi și făcuse o poză. Omul nu părea deloc că urmărește pe cineva, mai degrabă părea urmărit de niște autorități care voiau să înăbușe o răscoală. Cum necum a păcălit-o pe funcționara de la ghișeu și a ieșit cu un purcoi de bani de-acolo. Menționez că am văzut-o apoi aranjându-i răsculatului uleiul pe pânză.
Dorin Vasile
Când am văzut titlul, ne-am gândit la Cristi. Stătea în fața blocului, sprijinit de capota Daciei 1310, modelul cu grila aceea curbată care părea că zâmbește. Îi spunea Monalisa. Fuma Carpați și scria versuri. Cartea i-a apărut târziu. Un singur exemplar s-a vândut. Restul au fost duse la topit. După mulți ani l-am cumpărat cu un preț exorbitant. Mama apărea într-un paragraf scurt, chiar la început. Apoi tata, bunicul, mătușa. Chiar și un frate al bunicii, mort la Odesa. Toți eram acolo. Toți din Familia Popescu.
