staying home to watch the rain
And you are young and life is long,
and there is time to kill today..."
Spre seară ne retrăgeam, aproape ritualic, la "Casa Oierului". Adriana Andone, Luminița Vijelie și Anca Sergiescu apăreau și ele, una câte una, la locul care devenise, fără să ne dăm seama, centrul de greutate al atelierului Ressu. Dădeam drumul la magnetofon, ne așezam pe treptele casei sau direct în fața pridvorului și începeam să "punem țara la cale", cum spuneam atunci, cu aerul foarte serios al unor tineri convinși că lumea încă mai poate fi reinventată.
Lucică venea adesea cu câțiva pești prinși în balta de lângă casă. Improvizam un grătar, scoteam berea ținută la rece în fântână, iar deasupra noastră cerul se deschidea uriaș, plin de stele. Luna urca încet peste sat, mare și galbenă, iar noi vorbeam despre orice și despre nimic, până târziu în noapte. Era timpul nostru și, în clipele acelea, toate neajunsurile dispăreau ca și cum n-ar fi existat niciodată.
Zilele care au urmat au curs leneș, aproape identice una cu alta. Pe șantier nu se întâmpla mare lucru. În realitate, mai mult ne prefăceam că lucrăm, încercând să stăm cât mai mult la umbră, pentru că soarele Bărăganului ne topea pur și simplu voința. Mai băteam câte un cui într-un cofraj, mai îndoiam un etrier, mai mutam câteva scânduri dintr-o parte în alta.
Fetele erau, fără îndoială, mai conștiincioase decât noi și încercau să ne mobilizeze, măcar ca să aibă și ele ce lega cu sârma. Dar adevărul era că moralul general al echipei coborâse la limita minimă a entuziasmului posibil.
Într-una dintre zile am mers până la Slobozia cu mașina lui Peter, colegul nostru ceh. Sperasem cu toții la o mică evadare din monotonia practicii, dar ne-am întors destul de dezamăgiți. Fusese o zi mohorâtă, cu cer greu și ploaie măruntă, iar orașul nu ne oferise nimic din ceea ce ne imaginaserăm.
Altădată, plimbându-mă prin sat, am văzut un puști cu o bicicletă nemaivăzută. Îi scosese ghidonul și îl înlocuise cu un volan mare de tractor. L-am convins să mă lase să dau o tură și am pornit pe strada principală din Gheorghe Doja, ridicând praful sub roți și încercând să descopăr ceva memorabil în comuna aceea pierdută în câmpie.
Senzația era extraordinară.
Conduceam bicicleta aceea ca pe un camion imaginar, sub privirile mirate ale sătenilor. Speram să descopăr ceva care să rupă monotonia locului, dar în afară de primărie și câteva prăvălii amărâte nu era, de fapt, nimic. Și iar nimic.
Într-o seară, când se lăsase deja întunericul, a apărut Adriana Andone aproape fără răsuflare. Veniseră părinții ei de la București, cu Moskviciul familiei, să-i aducă diferite lucruri, dar rataseseră virajul de la intrarea în comună și ajunseseră direct în câmpul cu zarzavaturi. Oricât încercaseră, nu mai puteau scoate mașina la drum.
Strada principală a comunei avea ceva absurd în geometria ei. Venea perfect drept și, dintr-odată, fără curbă sau avertisment, făcea un unghi de nouăzeci de grade la stânga. Dacă nu erai atent, într-o fracțiune de secundă ajungeai direct "pe arătură".
Cât am stat acolo, devenise aproape rutină să scoatem din porumbi câte o mașină venită în vizită la colegi.
"Tired of lying in the sunshine,
staying home to watch the rain
And you are young and life is long,
and there is time to kill today..."
"Obosit să lenevești sub soare,
în timp ce ploaia curge dincolo de ferestre...
Ești tânăr încă, viața pare nesfârșită,
și ziua de azi mai are timp de irosit."
Pink Floyd - Dark Side of the Moon / Time
(click pe oricare fotografie pentru slideshow)
(va urma)