Fericire la pachet

Felul în care noi avem probleme, este acesta: liniştiţi, calmi.
Nimeni n-ar putea spune.
Felul în care noi avem probleme, este acesta: liniştiţi, calmi.
Nu a mai văzut nimeni, nicăieri, niciodată, nişte oameni aşa senini.
De obicei, când vreau să mă simt bine, să am vreun sentiment inconfundabil, iau crema de soare de pe raftul din baie, factor solar 30, şi mă ung cu ea pe faţă. Pe gât, decolteu, sâni. Primesc instantaneu vacanţă şi fericire. Doar dintr-un tub albastru. Transportată instantaneu într-un loc mai bun, lângă un bar de coctailuri pe o plajă fără capăt.
Trăiesc acolo o secundă, apoi mă întorc lângă el, liniştită, calmă.
Dar azi mi-am cumpărat noul meu bjvxs. A spus că e prea scump. Ceilalţi mi-au spus că e supraestimat, dar eu l-am aşezat pe masă şi am mers de-a lungul cuvintelor.
În prospect scrie că sună când e ora, că vibrează când e timpul, că atunci când mă plictisesc nu am de făcut decât să-l răsfoiesc ca plictiseala să se disipeze.
Iau noul meu bjvxs şi îl bag în geantă, apoi ies pe uşă. Mă plimb prin oraş, mândră. Dar nimeni nu mă bagă în seamă. Pentru că nu sunt o mamă de familie clasică, doar merg undeva în paralel şi arăt tuturor noul meu bjvxs. Iar ei râd.
Nu-mi înţelege nimeni fericirea.
Eu le explic că noul meu bjvxs este în buzunarul meu de la spate şi scoate un foşnet când merg. Un foşnet ca o şoaptă.
Apoi îl scot de acolo şi mi-l aşez în păr. Oamenii mă privesc. Îşi imaginează că sunt frumoasă. E supraestimat, se zice. Dar şi eu sunt supraestimată.
Mă duc şi mă aşez pe o bancă pe aleea care duce în pădure. Aş vrea să văd urşi şi căprioare şi vulpi. În loc de asta văd caravanele de furnici lăbărţându-se pe asfalt, sub talpa mea, lângă piciorul meu, lângă mâna mea, sub rădăcinile putrezite.
Iar noul meu bjvxs scoate un blip vag, ca o pisică electronică, doar că nu e pisică electronică. E mai mult de atât, e mai puţin de atât, e dincolo şi sub. Când încep să mă plictisesc, nu e nevoie decât să-l răsfoiesc, iar plictiseala se disipează. Totul în jur se umple de puls.
Azi mi-am luat noul meu bjvxs şi mi-am spus: fă-ţi de cap, fato. Şi acum, asta fac.
Sunt în Karlsplatz şi noul meu bjvxs se strecoară afară din buzunarul meu fără să observ. Se târăşte să bea apă din fântână. Trec în goană prin perdeaua de stropi şi îl înşfac. Îl bag înapoi în buzunar. Trag fermoarul.
Sunt o egoistă.
Deodată sună la uşă. Arunc ceva pe mine, deschid. Toată grupa de la grădiniţă, cu cele două educatoare. Merg spre pădure, şi în drum au vrut să-mi spună hallo. Luată pe neaşteptate, mă bâlbâi, nu-mi găsesc cuvintele. Fi-miu e primul, în rândul din faţă. Privindu-l, îmi dau seama că e jenat cu mine. Că tocmai gândeşte că sunt o tâmpită, pentru că port noul meu bjvxs.
Aşa că mă adun şi fac şi eu un pic de conversaţie. Apoi închid repede.
Când fi-miu vine de la grădiniţă, îmi găteşte ceva uşor. Îmi spune: trebuie să scapi de el. Apoi mă plesneşte, pentru că am scăpat farfuria pe jos. Spune că sunt o toantă, şi că, pentru asta, nu o să mă ducă azi în parc, să mă joc cu celelalte mame. Că nu am voie dulce o săptămână.
Dar ştiu că e furios din cauza noului meu bjvxs.
Suntem lini ca o vale, înierbaţi. Ne plimbăm pe curcubeu de parcă ar fi propriul nostru bulevard. Suntem calmi şi liniştiţi şi echilibraţi în vieţile noastre kaputt. Suntem aşa de calmi când avem probleme, încât suntem amestecaţi cu ele, iar problemele suntem noi.
Felul în care avem noi probleme e aşa: moi, maleabili.
Felul în care ne irosim pe noi, e aşa: