1. Portretul
Pe Alina am cunoscut-o în biblioteca facultăţii de litere. Acolo ne-am petrecut apoi, împreună, multe alte ore. Alina învăţa mereu mai bine decît noi toţi la un loc. Învăţa logic, cu atenţie şi încăpăţînare şi devenea un mic expert în cele mai complicate formule de L.R.C. (Limba Română Contemporană, acel curs înspăimîntător pentru mai toţi absolvenţii de filologie), pe care era gata să ţi le explice, chiar înaintea examenului.
Alina urăşte nedreptatea de orice fel şi o va taxa mereu cu înverşunare. E o fiinţă caldă, de a cărei voce bună ţi se face dor. E dedicată oricărui lucru pe care îl face. Iubeşte copiii şi, în preajma unui copil, va inventa pe loc mii şi mii de poveşti şi jocuri. Pentru că ea însăşi e un copil mare şi jucăuş. Şi tocmai de acele jocuri ale studenţiei, în compania ei, îmi e dor.
2. Videoclipul (Shania Twain: "Forever and for Always")
3. Autocaracterizarea
- pasiunea, lucrul / situaţia care te extaziază, ambiţionează, motivează
Dorinţa de a-mi demonstra că pot face anumite lucruri, că pot face faţă unor situaţii critice.
- cel mai important talent al tău
Să supăr pe cei din jur.
- cel mai ridicol lucru pe care l-ai făcut vreodată
Am plîns în faţa tuturor colegilor pentru o greşeală banală de serviciu.
- ce îţi doreşti în următorii 5 ani
Prefer să mi se întîmple şi după vă voi spune dacă ce mi-am dorit s-a şi îndeplinit.
- lucrul pe care vrei să îl spui despre tine, deşi nu te-am întrebat
Nu vorbesc niciodată neîntrebată.
4. Recomandările
- o carte din cele citite în ultimul an
Noi de Evgheni Zamiatin, de fapt e ultima carte pe care am citit-o.
- un film / o piesă de teatru sau un alt tip de eveniment ce poate fi văzut în stagiune curentă din cele văzute în ultimul an
Sper să nu fiu la capătul a ceea ce presupune răspunsul la întrebarea ta, dar recomand ceva ce am trăit, ceva ce am aşteptat de copil, iar visul s-a împlinit şi materializat printr-o nuntă, cel mai important eveniment prin care am trecut şi a cărui încărcătură emoţională şi acum o simt!
- un loc pe care îl iubeşti
Casa mea, cred că nu există unul mai frumos şi mai cald pe lume.
- un concert / un album / o formaţie
Sunrise Avenue (The Fairytale Gone Bad este melodia care m-a făcut să ascult şi altele ale formaţiei)
- o persoană tânără pe care pariezi, pe care o vezi capabilă să atingă excelenţa în domeniul în care aceasta evoluează
Un tînăr de 25 de ani, care iubeşte tot ce e în jurul lui, munceşte enorm, pune mult suflet, face lucrurile cu simţul răspunderii, îşi doreşte multe de la viaţă şi face tot ce îi stă în putinţă pentru a-şi realiza visul, considerînd că ăsta e sensul vieţii: să lupţi! E vorba de soţul meu, Sebastian Muşat.