17. (continuare) 8.34 dimineaţa – secvenţe cu zboruri

22 noiembrie 2000
Parafrazându-l tot pe Gary Sârbu aş zice că între mine şi Nadia e un câine mort.
Fără chinul gândurilor la ea, ce pace!

L-am stresat pe Radu cu pesimismul meu. Mâine, după ce voi şi dormi am să-mi reîncep viaţa calmă, am să scriu şi am să trăiesc.

Cu prietenie m-au întâmpinat Corina, Laur, Adela. Mă simt bine.

Domnul Radu Cosaşu îmi tot vorbea despre tragic şi comic la români, despre talentul tragic care aş fi, despre scrisori vechi ale mele, pe care le ştia. Avea pipă.

23 noiembrie 2000
Am dormit mult, am dormit bine. M-am trezit cu o aşteptată durere de cap. Tu eşti la un curs acum? E 8.34 dimineaţa şi e într-o joi. Corina pleacă la conferinţa de presă. Diseară o voi vedea la televizor. Pe un post local.

Aceeaşi exuberantă fericire a rupturii de Nadia. Nici un regret. Nu-mi imaginam că o dezamăgire mă poate face fericit, că poate fi un izvor de bună-dispoziţie cu un astfel de debit.

În prima seară când am venit în Bucureşti de data asta de la gară am mers direct la Dakino. În tren citisem un articol despre Costa Gavras. Era şi el la festival şi avea eşarfă roşie. Am văzut un film cu aparenţe de documentar al lui Wim Wenders: "Buena Vista Social Club". Mie mi-a plăcut deşi sala s-a golit simţitor în timpul proiecţiei. Avem şi noi o casetă cu muzica lor, o tot ascultam în ultimele săptămâni. Mi-a plăcut toamna în jurul bătrânului pianist, frunzele care cădeau, dar şi micuţele balerine sau gimnaste care-l înconjurau. Mi-au plăcut feţele bătrâne. Şi întunericul unei străzi, noaptea. Şi casele dărăpănate ale zilei şi zugrăveala albastră a unui perete, la un moment. Şi bătrânul care fuma de 85 de ani şi avea cinci copii şi se pregătea să mai facă unul. Şi nasul turtit al celuilalt. Şi cum fumau trabucuri. Şi o cale ferată. Şi marea, niciodată atât de înspăimântătoare ca în secvenţa aia. Aşa cum în Ghost Dog mi-au plăcut, şi am uitat să-ţi spun, secvenţele cu zboruri.